miercuri, 28 ianuarie 2009

Veşti minunate!








Nu am rezistat... Iniţial mă gândeam să las vestea până sâmbătă, ca să afişez şi diplomele, dar nu se poate! :)

La Concursul de Creaţie Literară "Gheorghe Crăciun", ediţia I, unde au participat 140de concurenţi, membrii atelierului nostru au avut rezultate deosebite. Se dovedeşte astfel faptul că munca noastră nu este în van. Ţin să menţionez şi faptul, deloc de neglijat, că din juriu au făcut parte şi profesorii universitari Alexandru Muşina şi Andrei Bodiu, cel din urmă însuşi decanul Facultăţii de Litere din Braşov.

La secţiunea Poezie am avut cele mai multe rezultate. O menţiune a primit Roberta Giurgiu, care a participat la tabără noastră de la Predeal şi, iată, deja observăm rezultate. Premiul III a fost obţinut de Andreea Puşcaşu. Premiul I l-a obţinut, cine alta dacă nu chiar Sabina Comşa! :)

La secţiunea Eseu, Antonia Stroie, care ni s-a alăturat de curând, a obţinut Premiul al III-lea.

Cea mai mare bucurie, însă, ne-a adus-o, de data aceasta, Diana Bercu, cea care a câştigat marele premiu, Trofeul Concursului "Gheorghe Crăciun"!

Iată, deci, că LUMINA DE AVARIE aduce şi alte rezultate, membrii grupului nostru au primit şi alte premii, iar acestea nu sunt unele de ici, de colo.

Mai menţionăm faptul că cei doi scriitori braşoveni au lăudat iniţiativa organizării taberei de creaţie literară de la Predeal şi Atelierul nostru, lucru care ne face foarte mândri şi ne dă speranţe pentru viitor.

Succes în continuare şi felicitări celor cinci!

duminică, 25 ianuarie 2009

Iată şi exerciţiile de ieri

FLAVIA - tema dată: chef cu prietenii

george e iar beat
şapte-n pat şi cântăm fals
roşesc şi tremur

SABINA - tema dată: vara în oraş

tonomat stricat
parcul e irigat azi
stradă uscată

DIANA MEŞOTĂ - tema dată: cu fetele la piscină

pina colada
am costum de baie roz
băieţii sunt buni

ŞERBAN - tema dată: la o bere cu prietenii

sticle se golesc
lumea joacă pe mese
coadă la baie

ANTONIA - tema dată: noapte în club

cosmopolitan
dans senzual pe boxă
vrei să mă săruţi?

ANDREI - tema dată: partidă de sex

o iau întreagă
mulajul feţei mele
pe pântecul ei

DANIEL - tema dată: iarna în Piaţa Sfatului

gheaţă pe pietre
chelia-ţi străluceşte
un alt patinoar

sau

numai gheaţă-n jur
ea cu picioarele-n sus
râdem fericiţi

sau

copii îngheţaţi
zâmbesc lângă fântână
poză din Braşov

De la ultima întâlnire



Seara bună!

După o sâmbătă cu o audienţă record, 16 persoane, ziua Unirii se pare că a fost una mai puţin norocoasă pentru atelierul nostru. Cei 7 participanţi au venit, în marea majoritate, cu temele făcute, am citit şi câte ceva din urmă, after all, a fost bine. De data aceasta am urcat la mansardă, timpul fiind frumos şi nemaiexistând pericolul de a murdări mocheta. :)

Între teme, s-a remarcat textul umoristic al Dianei din Meshotă. Am avut, însă, şi discuţii pe tema "mi-a plăcut" - aceasta însemnând că noi cerem un pic mai mult din partea participanţilor decât a spune dacă le-au plăcut sau nu textele celorlalţi.

Am făcut şi un exerciţiu de hai-ku în contemporaneitate, care a ieşit destul de bine şi pe care am să îl şi afişez aici astăzi.

Tema pentru data viitoare este realizarea unei proze de două pagini, pornind de la o fotografie pe care o ataşez. Trebuie să creaţi ceva plecând de la imaginea dată, nu să comentaţi fotografia!

Am să revin!

miercuri, 21 ianuarie 2009

Şi altă surpriză...

Pentru că domnul Muşina spunea că este de mare folos să traducem şi să citim poeţi străini contemporani, încep un capitol nou pe acest blog, postând câteva poeme traduse din opera unor poeţi irlandezi.

Încep azi cu

Leanne O’Sullivan


Aşteptându-mi hainele
Bloodaxe, 2004

O primă poetă irlandeză, născută în Cork, în 1983 (şi frumoasă pe deasupra), a debutat în volum în 2004, sub un titlu sugestiv, Aşteptându-mi hainele. Că îşi aşteaptă hainele de poet sau cele de geniu, trebuie să vedem, oricum, să te publice Bloodaxe nu e puţin lucru.


PE LA MIEZUL NOPŢII


Printre aceste coji ude, de pepene
stau cu spatele la bar,

picior peste picior, rânjind cu gura-mi roşie.
M-am vopsit în negru şi piele.

Ochii mi se mişcă rapid, scrutând
membrele înalte, zgomotoase ale nopţii.

În mijlocul ringului de dans
o leoaică se tânguie în propria-i baie.

Aidoma perlelor roşii, buzele uscate se încreţesc
pe paharul dornic. Beau şi mă aprind.

Un animal înnebunit după ghirlanda
unei femei se rostogoleşte până la capătul

barului asemeni limbii unui diavol, roşie
şi unsuroasă, împietrit de propria otravă

lingându-şi buzele. Un bărbat îndrăgostit
împrăştie o turmă de degete pe coapsa mea.

Eu le dau la o parte până când mă urăşte
şi ridic un deget pe la spatele lui.

Camera se inundă, oamenii plutesc
ca şi pe apă şi muzică. Mă împiedic

pe călcâie şi mă scald cu băiatul nepotrivit
în timp ce luna se întoarce pe burta-i albă

şi este hrănită cu secrete de guri şchioape;
prietenul cuiva a leşinat, un pahar s-a sfărâmat,

o femeie a gustat, un copil însămânţându-se
între picioarele ei înfăşurate în jurul unui bărbat,

din noaptea umezind întunericul
cu nenumăratele-i răsuflări.

POEZIE


Niciodată nu pot găsi un stilou atunci când vii,
când mă salţi pe limba ta de şopârlă
şi te înfăşori în jurul meu ca şi cum aş fi o bobină.
Vag precum metaforele tachinezi, pescuindu-ţi umbrele
cu năvodul aşa cum o fac norii de pene,
varsând vocale-copii în imaginea-ţi vaporoasă.
Nu vei fi niciodată terminat şi, atâta timp cât
vei fi pe jumătate născut, nu voi dormi deloc.

În cerneală de murat îţi păstrez toate fructele;
Poate eşti o profeţie,
o îngăimare a nelimitatului, sau vreun
zeu ori altă Minerva inflamându-se
precum secretele în rânduri goale.
Anii au trecut acum, spetindu-mă pentru a seca
cel mai roşu sânge din beregata-ţi,
şi nu sunt cu nimic mai înţeleaptă.

AUTOPORTRET



Această foaie goală este singurul lucru bun.
Vreau să o umplu cu culoare, lipsită de sunet
precum o inimă ce se închide cu murmur uşor.
Simt cum alunec în marea de alb.
Picioarele-mi nătânge, părul roşcat pălind sub lumina lunii
în timp ce dormitez într-un cocon de laudanum,
fericită în secret, strălucind în noapte,
deşi frigul îmi înconjoară patul.

Aceasta este femeia aşa cum a creat-o Dumnezeu,
aceasta este femeia pe care o des-fac.
E din ce în ce mai mult o fantomă.
Ochii-i seacă în contact cu răsuflarea mea. Se mişcă
dinspre mine înspre această adevărată aureolă,
iar eu privesc în gol. Nu mă mişc, inima-şi opreşte potopul
de rugină, iar oglinda se transformă, trosnind, în nisip.
Iubita mea, peria-mi alunecă din mână.

PODUL


Vreau să stau cu tine la noapte, în timp ce lumina iese din găoace
şi se revarsă încet din jumătatea de lună,
acolo unde mă întind, luând forma trupului tău în întuneric.

Te cunosc după atingere, trupurile noastre găsindu-l pe celălalt,
sărut după sărut, precum păsările zburând în tipar, o minusculă formă de dumnezeire –
piept lângă piept şi cu picioarele încolăcite.

Trupu-ţi străluceşte, fără de umbră, stropi rotunzi
înrourându-l. Nu pot fi îndeajuns de aproape.
Îmi amintesc prima noapte, pieile noastre mai că se atingeau,

după o zi de ploaie, un pod strălucind în spatele tău
în sălbăticia oarbă. Am auzit scârţâitul frunzelor
sub bocanci, durerea depărtată

a scâncetului unei păsări, cum mă apropiam de tine,
o jumate de creatură moşită din întuneric,
urme de acnee pe pielea mea.

După câteva luni mă gândesc la ea, rezemată de tine,
ca pe muchia unei bărci, iar norii
îşi deşertă năvoadele până când ploaia începe din nou,

mişcând totul într-o singură direcţie, înspăimântător, asemeni unei celule,
îndreptându-le împotriva întregii energii a corpului meu,
în orele cu rouă, buzele tale pe fruntea-mi.

ATINGEREA LUI


În zori, stau întinsă pe partea mea, lângă el,
îi simt degetele mişcându-se ca o binecuvântare,
apoi se ridică, sprijinindu-se în cot,
cu gura atât de aproape, deasupra alei mele.
Picioarele mi se întind către capătul
patului, la fel ca prima linie curbă
a luminii zilei, desfăcându-se din miezu-i în aer.

Am uitat ultima dată, atât de aproape,
aşezată sub pielea unui străin, simţindu-i căldura
prin mine. Apoi ochii închişi.
Am plâns prin strălucirea orbitoare a pleoapei pecetluite.
Îmi văd trupul îngheţat pe solul acela,
sufletul gol în gura sa,
ca şi cum ar fi fost absorbit, pe jumătate mort.

Acum, dimineţile se deschid cu vocea lui.
Iubirea mea îşi întinde picioarele şi se întoarce
de pe partea lui cu faţa la mine. Văd bunătatea
mâinilor sale când îşi mişcă palma
din nou şi din nou şi peste corpul meu,
ca şi cum l-ar curăţa, desfăcându-l,
refăcându-l, însămânţând rana cu liniştea sa.

În curând, vor sosi păsările şi margaretele.
Azi-noapte, l-am simţit aducându-mi sufletul
în faţă cu strigăte de iubire şi o tăcere de săruturi.
Apoi am stat trează toată noaptea,
pielea-mi absorbindu-i atingerea goală,
simţind respiraţia dulce, regulată, pe ochii mei,
până când s-a trezit, s-a mişcat

şi s-a ridicat deasupra mea,
arcuindu-se asemeni luminii albe a dimineţii,
transformându-mi paloarea pielii în roz.
Gura lui coboară dintr-o dată
prin strălucitoare, binecuvântate amnezii.
Mâinile îmi sunt mai moi decât erau înainte.
Trup al acestei femei, el te plămădeşte pentru iubire.

trad. Daniel Puia-Dumitrescu

marți, 20 ianuarie 2009

O altă poveste

Poveste

DANIEL


- Ăsta e buricul?
- Care? Întreb.
- Ăsta. Acum simţi?
- Da, ăla e.
- Atunci o să mă joc puţin cu el.
- Ok. Da’ eşti sigur?
- Normal! Eu vreau să te iau de nevastă!
- Mda, bine, mai bine continuă acolo, vezi-ţi de treabă, facem sex şi gata...
- Nu, serios, vrei să fii soţia mea?
- Da, vreau!
- Păi atunci hai să ne căsătorim!
- Când? Acum?!
- Da, acum.
- Bine...
- Serios. Hai! Se ridică din pat şi îşi trage blugii tociţi pe el. O ia apoi de mână, o ridică brusc şi o sărută cu pasiune. Ea rămâne un pic nemişcată, apoi îşi ridică de pe covorul portocaliu rochiţa de vară.
- Eşti sigur?
- Am zis hai! El iese pe uşa dormitorului din apartamentul său de la etajul şapte, ţinând tricoul alb, Adidas, în mâna stângă. Ea aleargă după el într-un picior, pe celălalt încercând să îl introducă în teneşul gri.
- Cetăţene Adrian Georgescu, de bună voie şi nesilit de nimeni, o iei în căsătorie pe cetăţeana Ileana Pârvu? Da, o iau.
- Cetăţeană Ileana Pârvu, de bună voie şi nesilită de nimeni, îl iei în căsătorie pe cetăţeanul Adrian Georgescu? Da! A zis ea cu un zâmbet larg pe faţă.
- Prin puterea cu care am fost investit de statul român, vă declar soţ şi soţie! Puteţi săruta mireasa! Şi, apoi, vă rog să semnaţi aici.

„Când m-am trezit a fost nevoie de câteva minute ca să realizez că fusese doar un vis. Nu îmi pot da seama nici acum dacă nu cumva chiar s-a întâmplat în realitate. Îmi aduc prea bine aminte că mă întâlnisem cu el în faţa supermarketului. Blond, cu ochii verzi, un pic nebărbierit, mult mai matur decât ultima oară când ne văzuserăm, dar şi mult mai înalt şi bine făcut. Ce mai, un bărbat în toată regula! Am rămas, însă, uimită atunci când el s-a oprit în dreptul meu şi mi-a rostit numele. Nu credeam să îşi mai aducă aminte de mine. Ne ştim de când eram mici, dar de când nu ne-am văzut, a trecut atât de mult timp şi atât de multe s-au întâmplat. M-a invitat la el în apartament, la o cafea. Atunci am aflat că nu se căsătorise niciodată şi că m-a căutat. M-a căutat mult, zicea el. Şi nici atunci nu încetase să spere că într-o zi mă va găsi. Nu ştiam ce să zic. A făcut cafeaua aşa cum îmi plăcea mie, cu două linguriţe de zahăr şi un strop de lapte. Şi-a amintit! Apoi am stat la discuţii câteva ore. Mi-a povestit cum, după ce mama lui murise, a plecat în străinătate, în Spania, şi a lucrat pe un şantier. A rămas acolo pentru câţiva ani, iar când a avut destui bani, s-a întors în ţară şi şi-a deschis firma lui de construcţii. A făcut şi facultatea. Şi în tot acest timp îmi scria câte o scrisoare pe săptămână. Le are pe toate, în dulap, sub haine. A fugit în dormitor şi le-a adus. Un teanc mare de plicuri îngălbenite, aşezate într-o cutie de pantofi verde. Nu a uitat nici că îmi place verdele. S-a realizat. A mai deschis două firme, una de imobiliare şi una de materiale de construcţii. Dar nu a vrut să plece din cartier. Şi-a luat un apartament, pe care l-a modificat şi l-a aranjat cum îi plăcea lui, şi a rămas aici, cu speranţa că va auzi ceva despre mine, că, poate, ca din întâmplare, mă va întâlni o dată pe stradă... La început nu mi-a venit să cred. Este imposibil ca un om să aştepte atât. Şi de ce pe mine? Pe mine, care... sunt cum sunt. Nu. Nu putea să fie adevărat. Totuşi, eram acolo, în apartamentul ăla luminos. Erau şi scrisorile acolo. Mi-a arătat apoi camerele. Am rămas în dormitor, întinsă pe pat. Îmi plăceau tare mult fotografiile şi picturile de pe pereţi. Ştiam că e pasionat de fotografie, dar când era mai tânăr nu mă impresionau pozele făcute de el. Să fie doar un vis? Să îmi fi închipuit eu toate astea?”
Femeia şi-a adunat lucrurile, le-a pus în căruciorul pe care îl târa zi de zi după ea şi a ieşit din adăpostul pe care şi-l confecţionase din cutii de carton. Mică, brunetă, cu nişte haine soioase pe ea, s-a oprit la capătul străzii, între blocuri, şi-a pus mănuşile negre, rupte în mai multe locuri şi a ridicat capacul tomberonului.

luni, 19 ianuarie 2009

Incă o poveste

I wanna kiss you in Paris

de ANDREI

Pot să meargă şi în Paris. Pot merge unde vor ei. Până şi în cel mai frumos loc din lumea asta. Vor face aceleaşi mişcări disgraţioase. Vor fi scârboşi în cel mai romantic loc de pe planetă. Prezenţa turnului Eiffel îi va stimula erecţia la fel cum i-ar stimula-o prezenţa furnalului de la CET Braşov.
Vor începe invariabil prin a se săruta. Vor face schimb de resturi de mâncare rămase între dinţi, desprinse acum din cauza extazului. Vor simţi mirosul care urcă din stomacul celuilalt. Dar vor trece peste toate lucrurile astea, pentru că ei se iubesc. Vor bea saliva celuilalt până li se va face sete.
El îşi va pune mâna în părul ei. O va mângâia pînă când o să fie plin cu grăsime şi pieliţe pe degete. Mâna lui va mirosi a şampon stătut. Asta e varianta fericită. Varianta nefericită: degetele lui vor mirosi a grăsime râncedă. Ea îi va mângâia ceafa. Aşa îi face şi câinelui ei, idiotule! Aş vrea să îi zic. Dar nu pot. Am fost exclus. Ha! Lui i se scoală şi mai tare din cauza asta.
Apoi se vor dezbrăca unul pe altul. Se vor îmbârliga în haine şi vor râde. El cu boxerul alunecat de pe o jumătate de bucă păroasă. Ea cu pantalonii în vine. Hainele le vor arunca într-o grămadă lângă pat, sau în mai multe grămăjoare în colţuri diferite ale camerei. Grămezile astea vor arăta ca rahatul unui animal ciudat care se hrăneşte cu materiale textile. Mirosind a transpiraţie amestecată cu miros de parfum, mirosind a deodorant şi a de gel de duş şi a Cocolino şi a levănţică şi a fum de ţigară şi a smog. Dar ei nu se vor sinchisi de asta, lor nu le-ar trece un asemenea gând prin cap, pentru că ei sunt fericiţi acum. Ei nu se mai gândesc la nimeni decât la ei. Fericirea te face egoist.
În sfârşit goi, arătând ca doi limbrici palizi, vor începe să se devoreze. El îi va linge picioarele. De sus în jos sau de la stânga la dreapta, nu contează cum. Întotdeauna la fel. Îi vor intra în gură acele fire de păr care au scăpat de dinţii epilatorului. Îşi va tăia limba în firele de păr care au ieşit deja un pic de sub piele şi sunt foarte agresive. Ea un va linge atât de mult, pentru că e naşpa să lingi prea mult un tip păros. S-ar putea să îţi vină să vomiţi. Mai bine stă liniştită să o lingă el. El o va linge pe sfârcuri. Sfârcurile se vor întări şi vor arăta ca zmeurile stricate. Cu gust de piele. Ea se va agita din ce în ce mai mult în aşternuturi. Ca într-un vis urât.
Când amândoi vor fi suficient de îmbălaţi, cu pielea strălucind a salivă, el va intra în ea. Ea îşi va întredeschide puţin gura. Îşi va muşca buzele, ca şi când înlăuntrul ei ar fi apărut un animal din care nu vezi decât dinţii şi care începe să îi sfâşie buzele. Dar el nu va observa acest lucru. El va mişca din fund ca un stripper ieftin. Cu ochii închişi. Ea se va apuca de păr. Sau poate de coapse. Va începe să geamă şi să ţipe ca o isterică, sau nu ştiu, poate va ţipa ca un iepure, poate va tăcea schimonosindu-şi faţa.
Invariabil el o va întreba pe ea, cum este. Ea îl va întreba acelaşi lucru. Îşi vor manipula trupurile ca în transă, schimbând poziţiile. Dezechilibraţi, neîndemânatici, îşi vor roti şuncile, cavităţile, membrele obosite, muiate de transpiraţie, spre alte poziţii. Se vor lăsa unul peste altul. Se vor apăsa. Ea se va aşeza peste el. Îşi va centra sexul până îi va nimeri sexul. Şi se va adânci în el, aşa cum te adânceşti într-o mlaştină. Căldura va deveni din ce în ce mai insuportabilă. Vor genera o căldură înăbuşitoare. Ca motorul unui bus. Amestecat cu miros de ulei ars. Cârpe îmbibate cu ulei ars. Mi se face rău. Lor nu. Ei se apropie de momentul când dragostea lor va fi deplină şi se va revărsa prin toată camera. Cel puţin a lui. Nu vreau să privesc mai departe. Eu ies din povestea asta.

duminică, 18 ianuarie 2009

Şi altceva...

Azi am să împărtăşesc cu voi din exerciţiile taberei de creaţie de la Predeal, secţiunea de teatru... Ei au avut de scris un monolog din perspectiva unui alt participant. Au ieşit interesant, de aceea am să exemplific aici cu două dintre exerciţii.

AUTHOR: SABINA FĂRĂ R

Monologul Codruţei:

Mi-am luat cizme roşii şi am impresia că mulţi mă cred motanul încalţat sau motanul Dănilă. Oare motanul Dănilă şi-a pus vreodată problema despre calitatea cizmelor? Adică, stai, măi, cizmele n-au prospect sau grafic pentru valorile nutritive! Dacă sunt din China, mi se pare, acolo se umblă cu chestii d-alea contrafăcute şi dacă ar fi întradevăr din China ar avea nişte modele pe ele, nişte semne aşa cu beţe şi virgule d-alea; dar dacă nu-s contrafăcute... sunt din America, nu-mi plac americancele, nu-mi plac franţuzoaicele şi nu cizmele nu-s franceze n-au tocu‘ ăla care se-aude pe gresie, aşa cum s-aude la piţipoance. Le venerez! Seara le aşez pe o pernă de catifea în carouri, din vitrina sufrageriei, după ce le-am dat înainte cu trei tipuri de cremă de pantofi şi două tipuri de lichid pentru pantofi, cu spray antiderapant de pantofi, cu spray împotriva petelor de grăsime pentru pantofi şi le-am şters cu o lavetă ultradelicată. Seara fac asta, aşa, în loc să mă uit la tv, să fac mâncare; mă uit la ele acolo-n vitrină, cum stau roşii şi sclipicioase. Îmi plac, îmi plac, îmi plac! Şi după ce mă uit toată noaptea la ele, la mişcările care se reflectă în ele îmi pun întrebarea: cum e o viaţa de cizmă?! Ei bine, cizmele mele sunt faine, nu-s ca toate cizmele, sunt cizme de cizme. Mama m-a avertizat de multe ori c-ar fi bine să mă apuc să învaţ pentru bac şi să nu mai stau atâta în preajma cizmelor. Da' dacă-s tari, ce să le fac! Ca să fac exerciţii la mate am hotărât să-mi închid cizmele în seiful casei. A fost un chin! Nu mi-a ieşit nici o integrală. Mă gândeam doar la ele, cum stau acolo nefericite în întuneric, închise sub un cifru complicat, într- un cub rece şi inexpresiv. Doamne! Ce tragedie! Am reuşit să mă adun, după ce-am calculat o singură integrală, m-am aruncat asupra seifului. Am format cifrul şi în cele din urmă le-am scos le-am dus la piept şi mi-am zis “My precious!”.


AUTHOR: ROBERTA

monologul Sabinei fără "R":

Hmm... nu prea am cum să ajung la covrigeii ăia... poate doar dacă dau la o parte paharul Codruţei şi îmi întind mâna printre sticlele de apă minerală. La dracu! Tocmai au tras farfuria şi mai departe decât era şi uite-i cum se năpustesc asupra ei ca nişte animale. Degeaba îmi ling inconştient buzele uscate ca să mai scap de balta care se adună în gura mea, că oricum nimeni nu observă.
...16, 17, 18, 19 covrigei şi scad, scad, scad!!! Cred că o să mă mulţumesc cu înghiţitura de Cola care mi-a mai rămas în pahar. Cineva a băut cafea din el pentru că fundul de plastic s-a cam lăsat. Eu nu beau cafea de obicei. 6, 7... încă 8 covrigei... vă rog lăsaţi-mi şi mie măcar vreo 2, nu cred că cer prea mult... . Şi aşa vă permit să-mi spuneţi Sabrina, Sabina fără r, tu, bă, mă, fă etc., etc.. Ardelenii frasului! Chiar nu-mi puteţi lăsa şi mie... hiii! 3 covrigei! Am să vă omor! Aşa ceva e inadmisibil! Strigător la cer!
Sunt deja resemnată când observ măzgălitura lui Pave' de pe fundul farfuriei goale. Îndrăznesc să-i privesc în ochi cu ură, înghiţind în sec. Râd diabolic şi zgomotos. Atât de largi le sunt deschise gurile încât văd bucăţele din ceea ce îmi aparţine mie... încep chiar să mi închipui umplându-şi gurile până la refuz cu covrigei şi apoi râzându-mi în faţă... scuipându-mă cu cocoloaşe de aluat îmbibat în saliva lor bestială (nu în sensul de tare)...


AUTHOR: ANA

Monolog Ralphie


Îs cam ameţit, cred c-am băut cam mult aseară.
Ioi, bazdmeg, capu’ îmi doare!
Din spate mă strigă cineva:”măh, pulă verde, ce măta faci?”
Da, el e prietenu’ meu de ţigară… nuş, da amu că mă uit la el, mă umflă râsu’. Are o faţă aşa de pui şocat. Şi mai îmi zice şi pulă verde, déjà mă cam stresează. Da’ hai să mă întorc să văd ce-I trebe…
“Ce măta vrei?” Amu’ o să stau să-l aştept. Aşa nis noi mai retarzi. Ne tot trimitem la mame. Ce tari suntem.
Aşa zice şi lumea că nis cool. Imi place de el, are stilu ăla de a-l durea în cur de şcoală. Noaptea lucră şi la şcoală doarme cu capu’ pe caiete, asta în cazu în care vine la şcoală. Stau cu el în bancă. Ce tare sunt.
Futu-i gura lui, o să vină şi-o să-mi zică:” Ce faci măh ungure?” Mă scoate din minţi când zice asta! Şi ce dacă-s ungur? Ce, ungurii n-au sentimente? Sunt 50% ungur şi 20% maghiar. Ce tare sunt…
Gândesc prea mult. Capu’ îmi doare din ce în ce mai tare. Ioai, istenem!
Mai are caţiva metri şi ajunge lângă mine, aşa e el, se mişcă greu. L-am poreclit Jumbo că-I cam mare. Ce tare sunt…
Parcă văd că mai stau 5 min. până ajunge. Ce naşpa. Ma tot uit la el şi nu-mi vine să cred că el nu are nimic de aseară…pare treaz.
“Băh muistule, noah, merem la oră?”. Îi ora de engleză. Îi atât de enervantă profa, când vorbeşte, îi ca şi cum 1000 de table ar fi zgâriate în acelaş timp. Mă scoate din minţi.
Pe langă că-s ungur, are şi o engleză în ea de nu pricep nimic. Şi măcar de-ar fi numa asta, da-I mică şi fluffy, genu’ ăla de aş plezni-o cu un sandwich plin de margarină fix între ochi. Ce tare sunt…deci nu o mai support, bat-o Attila şi neamu’ lui.
În sfârşit o apărut şi asta. Mult io trebuit.
“Noroc măh ungure! Hai, merem?”
V-am zis? Am ştiut c-o să zică asta!
Ce tare sunt…


Şi aici aştept păreri!

Şi acum, Andrei

11.01.2008

Jurnalule, puiule, îmi pare rău, dar pentru început o să-mi închipui că tu eşti de fapt o fată frumoasă pe pielea căreia scriu toate lucrurile care mi se întâmplă. Asta pentru că ideea de jurnal nu mi se pare foarte atrăgătoare, dar aşa mai merge.
M-am trezit cu o propoziţie în minte: Moartea te face mai bun. Normal. Nu te mai mişti, nu mai faci probleme nimănui, nu mai poţi să comentezi la nimeni. Te bagă în pământ şi gata. Eşti cel mai bun om. La timpul trecut.
După jumătate de oră de lenevit în pat am decis să mă îmbrac. Dar fără să mă ridic în picioare. Aşa, şezând pe marginea patului. Dacă te îmbraci aşa e inevitabil să nu îţi vezi scula. Pielea scrotului seamănă cu pielea de elefant. Adică scula are memorie? Asta e o idee la care o să mă mai întorc. Poate merită dezvoltată.
Am ieşit pe furiş în bucătărie şi mi-am pregătit micul dejun pe o farfurie plată şi m-am întors cu el în cameră. Maică-mea îmi face întotdeauna crize dacă mănânc în cameră în faţa calcului. Cică nu e sănătos şi nu ştii ce mănânci. Aha.
Mai târziu m-am pus să citesc pizdeţul lui Vakulovski. Cam dezlânat romanul ăsta. Ornat cu mult căcat. Tipul e genial pe alocuri. “Viaţa asta îmi aminteşte de o barcă în care câţiva indivizi stau leşinaţi. Aceşti indivizi suntem noi. Cu toţii. Iar deasupra râului, deasupra câmpiilor şi pădurilor cu iarbă ce veghează acest râu, soarele şi luna ca o combinaţie perfectă de tablete.” Încheiat citatul.
Am lucrat un pic şi la licenţă, asta pentru că pe mess nu aveam cu cine să vorbesc. Toţi oamenii care mă interesează în momentul de faţă erau off pentru mine. Ştiu că erau pe invizibil pentru că am eu un progrămel care îi detectează. Dar mai bine nu-l mai folosesc. Îmi fac nervi degeaba. Abia aştept să se termine tot rahatul ăsta de licenţă.
Pe tata iară nu l-am văzut toată ziua. Ştii că ai un tată pentru că dacă laşi mai mult de o oră două o farfurie cu prăjituri pe masa din bucătărie jumătate din conţinutul acesteia dispare. Şi nu putea să fie decât el făptaşul. Mama nu e acasă la ora asta.
No bine puiule, cam atât pentru azi, acum mă duc la o ţigară. Poate mă bag şi la a doua parte a filmului Dead Man Walking dacă mai am timp. E 22.53. Pa!


12.01.2008

Hello, jurnalule! Am avut o zi grea. Dar înainte de a-ţi povesti vreau să scriu un citat din Vakulovki: „Suntem fascinaţi de prietenie, de dragoste, fiindcă nu înţelegem cum altcineva ne poate simţi, se poate bucura de noi, când noi nu facem acelaşi lucru cu noi înşine niciodată.”
În drum spre Zărneşti am auzit la radio că s-a iniţiat o campanie de colectare a uleiului menajer şi că este dus în Ungaria şi în Bulgaria unde se reciclează şi devine asfalt sau combustibil bio. Până şi uleiul ni-l reciclează alţii. Cu undelemn obosit de la bunica ungurii construiesc viitorul. Da pe noi cine ne reciclează să nu mai fim aşa obosiţi şi sictiriţi de toate? Scuze jurnalule, am cam dat-o în socio-politic.
La muncă cred că aş adormi dacă nu ar apărea din când în când nebunul de Sandu şi Vasi. Azi a venit în birou şi ne-a povestit că el visează groaznic când e lună plină. La care Vasi a zis că e vârcolac. Da, mă transform, a fost replica lui Sandu. Un pic mai târziu Vasi a zis că el nu visează urât când e lună plină. I-a ridicat mingea la fileu lui Sandu. Tu eşti gata transformat, a replicat acesta.
Acuma la noi în firmă e nebunie cu obţinerea certificatului ISO9001. Mâine cică merge şefu în Bucureşti la institutul ăsta cu toate formulare completate. Da de unde, că nici jumătate nu erau completate. Băieţii din birou se chinuiau să îşi facă singuri fişele postului. Au avut probleme mari mai ales la abilităţi. David l-a întrebat şi pe Sandu, care întâmplător era în acel moment tot în birou. Sandu a zis să scrie deprins cu folosirea tastelor, pianist sau orgă gradul cinci la abilităţi.
Eu sunt ăla din firmă a cărui meserie este să mintă tot timpul. Trebuie să mint beneficiarii că fierul pe care îl livrăm lor este în regulă. De fapt nu mint, pasez minciuna mai departe. Combinatele siderurgice mint pentru că supun unor teste fierul în laboratorii proprii, şi îţi dai seama că scriu ce vor ei la rezultate, apoi noi trimitem mostre în laboratoarele renumite ale ţării, care ne trimit întotdeuna rezultate pozitive, apoi eu iau toate hârtiile astea pline de date false şi le trimit clienţilor. Iar ei sunt foarte mulţumiţi. Doar odată s-a întâmplat ca o firmă să trimită mostre din fierul nostru în Japonia. Iar Japonia nu se joacă la capitolul siguranţa clădirilor. Ei bine, ghici ce a ieşit. Valorile încercărilor erau chiar la limită. Aproape că nu se încadrau în valorile minime prescrise de standard. Şi acelaşi fier testat în România arăta că fierul este mult peste valorile minime. Azi am fabricat minciuni timp de 11 ore, după care am mers acasă. Şi nici măcar nu mă simt scârbit, aş mai fi fost în stare să fabric în continuare. Chiar 16 ore pe zi, dacă este nevoie. De ce nu, atâta timp cât sunt plătit pentru minciunile astea.
Când am ajuns acasă am sunat-o pe profa cu care făcusem meditaţii la economie politică pentru admiterea la facultate ca să îi propun să îmi facă ea o parte a lucrării de licenţă în locul meu. Nu a vrut. Cică are multă treabă. Apoi am intrat pe mess şi am vorbit cu o fostă colegă de facultate care mă ajutase cu prima mea lucrare de licenţă, aia din vară. Atunci picasem şi i-am zis ceva de genu că e şi vina ei că am picat. M-a întrebat ce fac. Îi zic bine, uite mă chinui cu licenţa. Pauză luuungă. După care îmi zice că după ce am învinuit-o în vară că am picat din cauza ei la licenţă ea nu mai e dispusă să mă ajute. M-ar fi ajutat dacă nu îi ziceam aşa ceva. Ne-am certat un pic după care ea a ieşit. Îi rănisem din nou orgoliul. A zis să nu mai vorbesc cu ea. Eu mi-am cerut scuze, bla-bla, la care ea a ieşit. Puii mei.
Ştiu jurnalule că tu eşti ca pielea unei femei frumoase pe care scriu, dar acum cred că o să te abandonez până mâine în sertar pentru că mai vreau să vorbesc cu Diana, care are o piele mai faină decât a ta. Nu, nu i-am atins niciodată pielea, dar îmi închipui că e mai faină. Noapte bună puiule, şi nu mai fi gelos că te îngălbeneşti înainte de vreme.


13.11.2009
Salud, jurnalule. J se citeşte H. Hurnal. Don Hurnalito. Azi dimineaţă în maşină iar am auzit la radio un lucru demn de consemnat. Noua definiţie a obsesiei: obsesia este un fel de hobby. Înseamnă că Hitler avea multe hobby-uri. Printre care şi exterminarea evreilor. Deoarece obsesiile sunt un fel de hobby-uri, ele pot fi considerate inofensive. Nu?
La muncă Sandu ne-a povestit cum a sărit el de pe epava din Costineşti şi cum era să-şi facă papară din coiţe, pentru că nu avea picioarele lipite când a căzut în apă. A doua oară a sărit cap. Şi toţi din birou l-au crezut. Au urmat poveşti despre cât de bine o duceau unii prin anii nouăzeci. După ce le reuşea o afacere, partenerii se aşezau la o masă şi se îmbătau atât de tare încât nu mai ştiau unde au pus banii şi se ajungea la ceartă. Într-o bună zi unul dintre tipi descoperă sub pat o pungă plină cu bani. Erau banii cu pricina. La ce nivel se făceau afacerile pe atunci dacă nu îşi făceau probleme prea mari din cauza dispariţiei unei pungi de bani? Termeni şi expresii noi învăţate astăzi de la Sandu bácsi: nu te duce asterixul, nu ai ghilimele în creier. Mai târziu ne-a adus un dvd cu revelionul la care a cântat el. Nu i-am recunoscut vocea din prima. Are o voce de zici că e Aurel Tămaş.
Seara ne-am dus în Jamaica. În Jamaica este un poster cu o fată creolă, într-un fel de costum de baie tricotat. Carribean Beauty Liana. Băieţii au dat frâu liber fanteziilor erotice. E Liana. Eliana Mall. Da, o are cât un mall. Are şi parcare subterană? Da, dar e cam neaerisită. Are şi parc de distracţii. Sânii ei sunt terenul ideal pentru construirea unui montagne russe. Şi tot aşa. Exa avea o problemă cu scaunul. A căzut de două ori de pe el. Mai târziu, cum stătea ea aşa cuminte, s-a rupt scaunul sub ea. Toate îmbinările varză. A venit un tip, proprietarul barului, cred, şi a zis că sigur s-a legănat pe scaun. Ea a zis că nu. Tipul a adus un alt scaun, i-a mai aruncat o privire urâtă şi apoi s-a apucat să joace Solitaire. Tipul stătea acolo lângă noi, probabil ca să vadă ce face exa. Exa mea e periculoasă. Rupe tot. O fi ea firavă, dar aparenţele înşeală. Mai târziu exa a zis că are nevoie de o îmbrăţişare. I-am zis că nu simt nevoia. A zis să nu o îmbrăţişez dacă nu simt nevoia. Până la urmă am îmbrăţişat-o.
Trăiri interioare nexam azi. Mi-a venit în cap doar următoarea imagine: la noapte Miss World o s-o ia în gură, animalele vor visa în locul nostru. Înainte de a merge în oraş, am citit 40 de pagini din Ferdydurke de Gombrowitz.


14.01.09

Ce mai faci? Tu ce ai visat azi noapte? Un jurnal poate să viseze? Că o celebritate îţi umplea paginile cu întâmplările sale cele mai intime? Am înţeles, am înţeles. Eu am avut un vis. Erotic. Al nu ştiu câtelea vis din seria Imy. Cred că este personajul feminin care apare cel mai des în visele mele. Se făcea că facem revu împreună. Şi totul era atât de luminos de parcă tot acoperişul ar fi fost din sticlă. Şi stăteam tolăniţi amândoi în aceeaşi canapea. Vorbeam cu ea. Nici nu mi-am dat seama când a început să mă sărute. Şi săruta atât de bine, încât am avut senzaţia că mă aflu în pântecul ei. Limba ei mă hrănea şi mă spăla, atingerea era ca un cordon ombilical reînnodat. Şi din când în cînd ni se servea îngheţată. Ea părea să posede un al şaselea simţ, cel cu care controla plăcerea. Ni se aduceau cupe de îngheţată de toate culorile. Ea îmi dădea îngheţată cu linguriţa. Apoi m-am trezit că sunt în ea. Nu ştiu de cât timp făceam dragoste, când m-am uitat afară pe un geam. Ningea. Uite, ninge! am strigat eu. Ninge. Amândoi am început să râdem ca doi copii. Eram fericiţi. Apoi visul devine cam neclar. Eu eram în pasajul de la gară şi îmi aminteam că i-am zis că trebuie să ajung la ea pe lumină, pentru că noaptea nu recunosc cartierul ei. Şi senzaţia că mă aflu în pântecul ei, persista. Îţi dai seama că îmi pare rău că trebuia să mă trezesc.
Ce mod absurd de a prelungi plăcerea. Cu ajutorul îngheţatei. Să alternezi fierbinţeala trupului cu o pauză de mâncat îngheţată. În drum spre muncă nu am auzit nimic interesant la radio, aşa că m-am concentrat asupra peisajului. Munţii se schimbă de la oră la oră. Niciodată nu vezi acelaşi peisaj de două ori. Bucegii arătau azi dimineaţă ca un burete imens îmbibat cu o cerneală de un albastru incert. Din cauza norilor.
Toată ziua am simţit nevoia să ating o femeie. Să o iau în braţe. Simţeam că turbez dacă nu o fac. Ce îmi face Imy asta, la naiba!? Şi au trecut totuşi ani buni de când nu mai sunt îndrăgostit de ea. Sunt îndrăgostit în schimb de Imy cea din vise, care este o combinaţie între Imy cea reală, lucrurile pe care le-am făcut împreună, şi Imy din subconştientul meu. Visele cu ea sunt ca un CD pe care îl mixează la nesfârşit un DJ anonim.
Apoi mi-am mai revenit. Munca m-a salvat. Munca, ca o groapă în care cazi la şapte jumate dimineaţă şi din care ieşi pe la 4 în cel mai bun caz şi nu îţi mai aminteşti nimic. Mai vezi câte o scânteie, apoi iarăşi întuneric. Scânteile zilei: 1. ce ar fi să mănânc cornurile alea cu susan ale tipului care a venit din Ungaria să ne ajute la sudură. 2. Ce bine arată azi contabila, e prima oară când o văd machiată. Dar am uitat să îi zic ce bine arată. 3. „Nu îmi bat capul că fac cucuie” – Vasi.
Cam atât pe azi jurnalule. Şi să nu mai visezi staruri la noapte. Starurile nici nu ştiu să scrie. Mulţumeşte-te cu mine. Ciao!

15.01.2009

Hârtia folosită pentru jurnal ar trebui să fie sugativa. O hârtie specială care absoarbe toate şoaptele. Fosta a venit astăzi la mine. Şi mi-a povestit cum a evoluat relaţia ei cu Marius. Marius o place foarte mult pe fosta. Fosta simte nevoia să fie apreciată, simte că trebuie să existe cineva pe lumea asta care să îi spună că ea e o fiinţă deosebită. Şi fosta ajunge să se culce cu Marius. Dar la sfârşit fosta izbucneşte în plâns. Şi îi spune lui Marius că încă mă iubeşte pe mine. Marius se simte groaznic şi spune că s-a simţit ca un violator. Aici am râs. Fosta povesteşte mai multe despre mine. După două zile fosta se duce la Marius şi îi spune că între ei totul s-a terminat. Marius plânge. Fosta plânge. Marius o aduce pe fosta până aproape de casa mea, pentru că fosta simte nevoia să vorbească cu mine. Pentru că eu sunt tipul de care ea se simte cea mai apropiată. Săraca fostă. Săracul ex, pe numele său Marius. A.k.a. DJ Marius.
La început nu am luat-o prea în serios pe fosta. Mă duceam să schimb muzica. Izbucneam des în râs. Apoi am simţit ceva. Am simţit că e groaznic ce s-a întâmplat. Că fosta mea prietenă face aceeaşi greşeală pe care a mai făcut-o, doar că de data asta e mai grav. De data asta răneşte pe cineva. Şi e bine că mi-a povestit, pentru că m-am luminat aşa dintr-o dată şi am recunoscut că sunt în aceeaşi situaţie ca şi ea. Eu alerg după trei, patru fete deodată pentru că vreau să îmi demonstrez că sunt în stare să iubesc din nou. Cu toţii facem greşeli. Şi ştim că greşim. Şi totuşi continuăm să greşim. Să nu mai greşeşti niciodată, Ana, îi zic. Şi eram atât de detaşat şi simţeam că o iubesc ca pe un prieten şi simţeam că vreau să o ajut. Mă simţeam bine. Simţeam că relaţia noastră e din nou vie. O relaţie vie de prietenie. Ştii, jurnalule, sugativă mică ce eşti ce cred eu că este soarta? Este un disc de vinil care se poticneşte întotdeauna la aceeaşi melodie. În acelaşi loc, la acelaşi vers, în momentul în care cântăreţul trage aer în piept şi vrea să continue, vrea să spună mai mult şi nu poate. Pentru că discul e blocat acolo. Acolo unde el îşi ia avânt. Apoi acul sare şi alunecă pe marginea discului. Se aude hârşâitul ăla. Viaţa nu trebuie să fie aşa. Tu poţi să întorci discul. Dumnezeu te va ajuta. Sunt sigur. Ar fi fain dacă ai putea citi rândurile astea, Ana. Sigur ţi-ar plăcea. Acum am devenit peste măsură de sentimental. Sar peste episod. Voi reveni cu alte detalii.
Dimneaţa în drum spre muncă mă întîlnesc cu doi câini fără ocupaţie. Always. Azi i-am zis câinelui care mă latră primul: „tu chiar trebuie să faci chestia asta în fiecare dimineaţă? Îţi face o plăcere deosebită? Get a job, man!” Când a apărut cel de al doilea câine care mă latră şi care vrea neapărat să mă muşte, am început să fâşâi punga cu fursecuri din care îmi luam micul dejun. Era evident că acest cuţu rău are o dilemă. Nu ştia dacă să mai latre, să tacă sau ce să facă. A început să mârâie demi-dulce. L-am lăsat acolo cu mârâitul lui cu tot. Nu i-am dat nici un fursec. Mă grăbeam.
Sandu Şeherazandu ne-a întreţinut din nou cu poveştile lui. A povestit despre un taur pe care îl durea în cur de toreador. Taurul a sărit peste gard. A ajuns în tribune. Şi să vezi cum zbura animalu. Sandu a zis că sigur era un taur deghizat. O panteră deghizată în taur. Alte subiecte dezbătute: omul e mai greu când e mort decât atunci când e viu. Când e mort se lasă complet. E ca o piftie.
E fain să stai la bârfe cu tine jurnalule, ai fi o ţaţă nemaipomenită, dar acum trebuie să te părăsesc pentru a-mi lua porţia de somn.


16.01.2009

Cât din ceea ce trăieşti este scris în jurnal? Hai să vedem. Calculează şi tu, jurnalule. 2-3 ore. Aşa ziceam şi eu. Ce se întâmplă cu restul? Unde suntem noi atunci când se întâmplă restul? Cine le trăieşte în locul nostru? Ce fiinţă? Ce demon? Hai SF! Mai bine să înceapă ziua, nu?
Priveam pe geam peisajul. A mai apărut o hală nouă pe câmp. Împachetată frumos în folie de plastic. Din aia cu băşici. Cel puţin mie aşa mi se părea. Ascult Dire Strait pe mp3 player. „Everybody got a knife it can be just what they want it to be
A needle a wife or something that you just can’t see”. Azi nu am chef de radio.
Azi m-am întrebat din nou, în timp ce tăiam mostre în hală de ce m-au poreclit oamenii picior de căprioară, ureche de lup şi ştruţ. Aproape de fiecare dată când intru în hală mă întreb chestia asta şi încerc să mă mişc şi să mă comport în aşa fel încât să nu semăn cu toate aceste animale şi membre de animale.
Ca de obicei, nu lipsesc poveştile din biroul nostru. Şeful ne-a întrebat dacă am văzut la televizor pe nebunii ăia care mergeau cu 120 la oră cu maşina în oraş şi s-au răsturnat. Cică băieţii nu aveau nici măcar o zgârietură şi când reporterul i-a întrebat de ce mergeau cu 120 la oră în oraş, tipul a întrebat: „Eram în oraş?” Sandu ne-a povestit despre un copil care şi pus o ventuză pe ochi. S-a chinuit foarte mult să şi-o dea jos. Când a reuşit i se vedeau toate vasele de sânge din ochi. Asta a fost o poveste dureroasă. Felul în care oamenii povestesc astăzi este mai mult decât interesant. Nimeni nu îşi povesteşte propriile trăiri şi experienţe. Ci lucruri auzite la radio, văzute la televizor. Povestim virtualul.
L-am rugat pe Sandu să îmi facă şi mie un CD cu muzică. M-a întrebat de care. I-am zis de care. Dar muzică de sex nu vrei?, m-a întrebat. Am şi muzică de labă, dar aia e un pic mai dură. Mă cheamă Săndel, sunt nebun şi am capu chel, mi-am zis eu în sinea mea.
La un moment dat vorbeam ceva cu David, stăteam în picioare lângă biroul lui, când a intrat Eni. S-a oprit lângă mine şi îi comunica ceva lui Manu sau lui Tamás, nu ştiu. Şi deodată a zis oare cum ar fi dacă aş fi cu 5 centimetri mai scund. Şi a făcut de mai multe ori cu latul palmei măsurători. Şi a ieşit din birou ca o vijelie. Am făcut mişto de cei 5 centimetri ai mei cu băieţii. Acum voi trebui să mă resemnez cu cei 5 centimetri ai mei în plus. Viaţa mea s-ar fi schimbat dacă nu aveam aceşti 5 centimetri. Este insuportabil!
După masă a început să ningă. Căţeii s-au trezit, şi-au scuturat capul de rumeguşul care s-a lipit de blană. Ochii lor lucesc ca răşina proaspătă. S-au ţinut după mine peste tot. S-au urcat pe gheata mea. Unul s-a apucat să molfăie limba, care era ieşită puţin în afară.
Hei, jurnalule, acum urmează partea cea mai interesantă. Ţi-am spus ieri că revin cu detalii în legătură cu discuţia avută cu exa. Am condus-o acasă. M-a întrebat dacă vreau să aflu şi partea amuzantă a lucrurilor. Of course. Am întrebat-o cum a fost. Mi-a povestit ce versat e tipul în ceea ce priveşte deschisul sutienelor. Cică are vreo opt femei la activ. Şi-a început viaţa sexuală la 17 ani. Şi că are un stil diferit de al meu. Adică la mine ştia cam cum se va întâmpla. Erau nişte etape, paşi pe care îi urmam. Deci sunt un tip previzibil în pat. Nice. Îmi tot venea să o întreb dacă o are mai mare ca mine. Dar până la urmă nu am întrebat-o. Numele meu fie de acum Kopkil! Sunt Kopkil pe lângă doxă ăsta.
Diana. Diana nu prea reacţionează la întrebările pe care i le pun. Diana nu prea dă feed-back. Diana mă bagă în ceaţă. Diana nu mi se adresează niciodată prima pe mess. Eu sunt mereu cel care deschide discuţia. Concluzia? Ceva trebuie să fie în neregulă cu mine. Eu sunt ca o supradoză de diazepam pentru DyDy. Love is a dog from hell.
Mama mi-a zis că vrea să vorbească cu mine. Mi-a spus că simte că se întâmplă ceva nu tocmai plăcut cu mine. De parcă inima mea ar fi devenit de piatră. Nu mai zâmbesc de loc. Abia mai vorbesc. Mamele astea! I-am zis că nu am nimic. Că e probabil din cauza oboselii. Normal că nu m-a crezut. Mai târziu m-am dus la baie şi m-am privit în oglindă. Zâmbeşte când vine mama acasă. Zâmbeşte! Zâmbeşte, nenorocitule!

sâmbătă, 17 ianuarie 2009

Jurnal Şerban, după cum am promis

31 decembrie.
Azi am fost matinal. Cum m-am trezit m-am uitat la un film, de fapt au fost două, o comedie şi unul porno. A fost tare al doilea. N-aveam pâine asa că a trebuit să ma duc să cumpăr. Jos m-am întâlnit cu Diana. Nu ştiu ce făcea prin zonă.
-Diana, ce faci?
-Servus Şerban, tu ce faci?
- Am coborât să cumpăr nişte pâine, ce frig e.
- Da, chiar e, cică la noi e cel mai frig din ţară, mi-au îngheţat mucii în nas.
- Hai cu mine în magazin să mă ajuţi să aleg pâinea.
- Mai bine m-ai invita la o cafea.
- Te invit după, dacă mai ai chef, bineînţeles, urâto!
- Urât eşti tu!
- Dacă-ţi dau cafea, o sa fii şi mai de cacat, de la culoare.
- Haha.
- Hai sus, îmi trece toată foamea de la coada asta, parcă ar da droguri pe gratis.
- Ai nişte texte în tine.
- Yes, am. M-am trezit prea de dimineaţă şi deaia sunt aşa.
Ne-am întors acasă la mine, am intrat în apartament:
-Bun venit, păpuşă.
-Păpuşă e mă-ta.
-Du-te în sufragerie şi taci, telecomanda e pe canapea dacă vrei să te uiti la tv, să-mi zici dacă ţi-e frig sau ceva, mă duc să fac un duş.
A stat câteva momente după care m-a întrebat:
-Ce faci? Duş? Fă mai bine cafea.
M-am prefăcut că nu am auzit nimic şi m-am dus în cameră, mi-am strâns şosetele şi chiloţii, numai haine murdare pe la mine prin cameră, mi-am zis că poate ar vrea să-mi vadă camera şi nu aş putea să fac încă o impresie proastă, mi-au văzut destule fete camera răvăşită, poate primesc un pupic. După vreun sfert de oră m-am întors în sufragerie.
-Ce faci tu? Îmi mănânci bomboanele? Iţi dau altceva dacă vrei.
-Îmi dai în sfârşit cafeaua? Mulţumesc.
-Altceva.
-Altceva, ce?
- O acadea cu gust de dragoste.
-Mie-mi place să rod acadelele.
-Pe asta o să vrei să o sugi.
- Cafeaua!
M-am dus la bucătărie şi am făcut cafea, am luat şi o banană. Am pus pe o tava, două ceşti de cafea şi între ele, banana, de decor. Am dus tava în sufragerie şi am aşezat-o pe măsuţa din faţa Dianei.
-Poftiţi, domnişoară dragă, totul pentru dumneavoastră.
-Tu chiar eşti puţin scrântit.
-Poate.
-Îmi e frica să te întreb dacă ai lapte.
-Am, dar e condensat, trebuie să ma ajuţi să-l extrag.
-Vrei să mă pun în genunchi în faţa ta?
- Ar fi o idee bună, cred că mi-ar plăcea, şi ţi-ar plăcea şi ţie, asta îţi garantez.
M-am repezit puţin spre ea, s-a speriat şi a lovit tava, i-a curs cafea pe pantaloni. Avea o pată de parcă ar fi făcut pe ea.
-Oais, am început să râd, parcă te-ai pişat pe tine.
-Bine că te-ai tot dat la mine şi s-a răcit cafeaua, altfel mă opăream, mulţumesc laptelui tău condesat, de fapt creierului tău condensat, de ce dracu’ te-ai repezit la mine?
-De ce dracu’ te-ai ferit aşa? Ce credeai că-ti fac?
-Erau pantaloni noi.
-Şi ce? S-au învechit?
-Ce prost eşti.
-Du-te la baie şi spală-i repede, poate reuşeşti să scapi de pată.
Am condus-o la baie şi am închis usa. Eram destul de horny. M-am dus în camera mea, m-am întins pe pat şi am început să mă gândesc cum stă în baie aplecată pe marginea căzii şi îşi freacă pantalonii.
-Dacă aş intra acum în baie i-as vedea curu’, cât de ratat aş fi dacă aş viola-o?
-Ar fi sec să faci asta, numai un bou ar gândi aşa.
-Dar sunt un bou.
-Eşti pe mă-ta, eşti ratat.
-Bine că nu te gândeşti cum ar fi să i-o tragi lu maica-ta.
-Chiar m-am gandit o dată. Bleah, ce imagine tâmpită am acum în cap.
-Eşti un stricat, asta eşti.
-Şi tu
-Normal, cretinule, suntem una şi aceeaşi persoană.
-Pula mea, ce să fac...
-Cred că iese din baie, bine că nu am vreo erectie pe care să nu o pot ascunde.
Diana a ieşit din baie, am ieşit şi eu pe hol,
-Nu am reuşit să scot pata.
-Măcar ai încercat.
-Acum i-am mai şi udat…şi mai tare
-Iţi dau o pereche de la mine, că nu poţi să pleci pe gerul ăsta, şi în mijlocul zilei cu pata aia, ar râde toţi de pe stradă de tine.
Am intrat în cameră, am luat o pereche de pantaloni şi am aruncat-o pe pat, apoi am ieşit pe hol.
-Intră, ţi-am pus nişte pantaloni curaţi pe pat.
-Mersi mult.
A intrat în cameră şi am închis uşa, m-am dus în sufragerie şi am şters cafeaua de pe jos, cursese mai multă pe pantaloni aşa că nu a fost mare lucru de făcut. M-am dus înapoi în camera mea, am intrat fără să bat la uşă. Diana era în chiloţi şi în tricou.
-A, scuze, ce faci? Nu te-ai schimbat încă?
-Mă uitam la pictura aia, şi în general la poze, ai poze faine pe pereţi. Tu le-ai făcut?
-Da, pe vremea când eram la foto. Am terminat, regret că nu am pozat încă nuduri. Nud alb-negru.
-Cel mai sexy lucru de pe pământ. Şi să nu fie neapărat explicit, să se pastreze misterul trupului, am zis amândoi împreuna, de parcă am fi fost doi roboţi.
- Să-ţi pună imaginaţia să lucreze, să încerci să ghiceşti forma sfârcurilor sau..
M-a întrerupt:
-Trebuia să baţi la uşă.
-E camera mea, nu bat la uşa camerei mele niciodată. De ce nu ţi-ai luat pantalonii pe tine?
-Ăia sunt murdari şi sunt şi rupţi, alţii n-ai?
- Ia-ţi din dulap unii care îţi plac.
-M-am uitat deja, nu ai nicio pereche curată.
-Dă-mi-i pe ăia de pe tine, că ăia imi plac.
-Te dai la mine?
-Nu, doar îmi plac pantalonii.
-Şi dacă n-am chiloţi pe mine?
-Nu mă interesează. Ai tot dreptul să nu ai chiloţi pe tine. Poti să-ţi iei alţii. O sa ma întorc cu spatele.
-Poţi să te şi apleci, hai întoarce-te.
Mi-am dat jos pantalonii, nu aveam chiloţi.
-Vrei să-mi dau jos şi tricoul? am întrebat-o.
-Chiar nu aveai chiloţi, nu? Păstrează tricoul şi încearcă să-ţi acoperi şi fundul, nu vreau să văd prea multe.
Am vrut să deschid uşa de la dulap şi să-mi iau nişte boxeri, dar îmi convenea mai mult situaţia în care mă aflam, eu eram gol, ea în chiloţi, nu m-am gândit prea mult şi i-am dat o palmă peste fund, s-a întors brusc.
-A, nu te-ai îmbrăcat.
-Ai o pată de cafea şi pe chiloţi, iţi dau nişte boxeri de-ai mei.
Nici n-am terminat bine de zis că şi-a şi dat jos chiloţii.
-Na, acum suntem la fel de îmbrăcaţi.
-Mai bine zis dezbrăcaţi.
-Cum zici tu.
S-a aplecat şi a luat pantalonii de pe jos. Începuse să-mi circule informaţia prin ambele capete. Aveam doar sex în cap, celălat cap era foarte atent la mişcările Dianei. A împăturit pantalonii şi i-a pus în dulap.
-Ce faci, îmi dai boxerii ăia odată?
M-am uitat în dulap şi am observat că nu mai aveam nicio pereche.
-Se pare că nu mai am.
-Tu nu speli niciodată rufele?
-Eh, e treaba femeilor.
-E treaba bărbaţilor să-şi spele chiloţii şi şosetele, numai mama e proastă şi spală tot în casă. Oricum nu are nicio relevanţă pentru că nu cred că-ti găseşti în zilele noastre o nevastă proasta care să-ti spele şi chiloţii şi şosetele, să-ti îndeplinească şi toate fanteziile sexuale, să gătească bine şi să nu uit, să fie şi o mamă bună.
-Măcar sa mi-o sugă.
-Cu ce mă îmbrac?
-Întinde-te şi tu în pat, vezi că sunt pe undeva pantalonii de pijama.
Diana s-a întins pe burtă pe pat şi şi-a tras perna sub cap.
-Ce confortabil e, somn uşor.
-Somn uşor.
Am plecat din cameră şi m-am dus să caut un prezervativ, mi-am zis că daca tot e o tipa goală în patul meu, să nu fiu bou. Aţipise când m-am întors. Am trezit-o şi i-am arătat prezervativul.
- L-am primit de ziua mea, a trecut aproape un an şi nu l-am folosit, dă-te mai incolo.
Mi-a făcut loc în pat şi m-am aşezat lângă ea. A luat telecomanda şi a pornit televizorul.
-De ce ai filme porno la televizor la ora asta?
-Pentru că sunt bou, deaia. Aveam de ales cand am făcut abonamentul la cablu între “Jeg” “Jeg+” “Sport” “Sport+” “Erotic” “Erotic+”. Am ales “Erotic+”, vroiam să am şi eu la ce să mă uit noaptea, porn, labă etc.. Nişte rataţi ăştia de la cablu, am văzut când mi l-au montat că erau doar canale porno, am citit contractul, am luat ţeapa, am 124 de canale cu filme porno, mi-a trebuit mie “Erotic+”. Poate că ai vrea să stii de ce nu il schimb, nu?
-Mda.
-Costă 100 de euro să schimb abonamentul, aşa că nu mă agit prea tare.
-Şi ai tăi ce zic că sunt numai filme porno la tv?
-Ei n-au treaba cu televizorul, şi-o trag toată ziua şi noaptea dorm. Sau…cine ştie, who cares? Cine-i pasă? Mi-e doar sa nu-i vad că apar pe Amateur Channel. E un fel de Animal Planet porno, doar vaci urâte şi tipi burtoşi, sunt cupluri dinastea de 50-60 de ani, daca îi vezi nu-ţi mai trebe nimic…doar nişte somnifere şi mult ajutor de la Dumnezeu, ca nu cumva să-i visezi.
-Deci chiar te uiţi mult la tv. Nu prea ai faţă de lăbar.
-Daca te uiti la porno nu trebe neapărat sa activezi vâsla şi să treci pe sistem manual, nici macar pe turbo sistem, bine ca nu am ales vreun pachet cu “Manele+”. Eu ma uit la porno pentru că nu am la ce altceva să ma uit şi sincer sa fiu, mă relaxează, dacă văd câte o tipă care face baie dinaia în spumă, mă gandesc că şi eu fac baie şi mă simt mult mai curat. Nu ştiu dacă mă înţelegi.
-Iţi dai seama că nu te înteleg.
M-a luat în braţe şi m-a pupat pe obraz, şi-a pus piciorul peste al meu.
-Uh, mi-ai atins-o.
-Ce ţi-am atins?
-Fă-te că nu ştii. Auzi, ăsta e buricul?
-Da.
-Îmi place să mă joc cu buricul unei tipe, tipii au păr mult pe acolo. La tine văd că e totul fin. Ce dracu măi? Ţi-a transpirat buricul.
-Ce bine e. Mai fă, poate transpir mai mult, şi dupaia o să transpiri şi tu.
-Mi s-a sculat.
-Pentru că ma freci în buric?
-Asta e telecomanda, nu? Sau vreun baston de politist, mi-ar place să mi-o traga un tip în uniformă.
-Da, e un castravete, de fapt e o lanternă.
-Are baterii?
-Doua, alcaline, cred că o să-i dau drumul, o să-ţi luminez puţin buricul să văd de ce naiba transpiră aşa de tare. Deschide prezervativul.
-La ce-ţi trebuie?
-Îl pun pe lanternă ca să nu cumva să se descarce bateriile şi să curgă curent prin tine. Dupaia te vad energizată, pe regim de spanac vreo nouă luni.
-Hai, armăsarule, treci deasupra şi fute-ma, poţi să continui să povesteşti.
Am trecut deasupra şi am început să vorbesc.
-Care e fantezia ta?
-Nu am fantezii, adica am dar, mi-e ruşine să-ti spun.
-Cum sa-ţi fie ruşine? Sunt în buricul tau. Acum , e ca şi cum ţi-ar fi ruşine de tine.Atâta timp cât nu eşti stricată şi nu ai fantezii prea ratate cred ca e ok. Vrei să-ţi bag vreun deget în fund?
-Toată mâna dacă se poate.
-Ok, deci care e fantezia? Ai gânduri cu vreun caşcaval? Cică pe un tip din Olanda l-a prins mă-sa cum futea un şvaiţăr, era şi fumat. Am găsit faza pe un blog american, dar ce dracu…cine fute o plăcinta? Şi de ce au facut 5 filme până acum? Şi ei o ţin pe a lor, că europenii sunt stricaţi.
-Cică din cauza crizei financiare fac prezervative mai subţiri.
-În stilul ăsta o să te oblige să ai copii subnutriţi, cu criza lor cu tot.
-Îmi place pula ta.
-Multumesc? Nu am mai primit complimente de genul, nu prea ştiu cum să-ţi răspund şi sunt sigur că nici în cartea bunelor maniere nu e descrisa nicio situaţie asemănătoare...Îmi place în tine, eşti destul de primitoare şi caldă, era o reclamă la centrale termice , ceva cu “Căldurică de la păsarică”. Aşa eşti tu de obicei? Sau ai cafea în tine şi funcţionezi ca un termos, dacă vrei pot să arunc latexul ăsta de rahat şi să adaug lapte, nu mai am mult şi dau o doza.
-Ah, ah!
-E prea fierbinte laptele?
-Uh…
-E clar te-am opărit, vroiam doar să te ard.
Eu îmi vedeam de treabă şi ea se zvârcolea prin pat, a închis ochii şi a început să tremure, tremura ca un vibrator.
-Esti bine tu?
Am început să-i dau palme. Dupa vreo trei palme mi-a zis satisfacută:
-Mulţumesc pentru orgasm.
-Cu plăcere, vrei sa pozezi nud pentru mine?
-Doar pentru că m-ai facut să-ti rup cearceaful de plăcere nu inseamna ca ma poţi poza, cu toate că...
-Bla bla.
-Mai bine m-ai invita la o cafea.

joi, 15 ianuarie 2009

După cum am promis...

Astăzi îmi voi ţine promisiunea şi voi afişa o primă temă care ne-a plăcut tuturor.

Diana din meshotă - Jurnal

Jurnalul meu extrem de dragut si simpatic

24 decembrie 2008

Dragule jurnal,
Azi am avut o zi buna. Da, ca de obicei nu am facut absolut nimic interesant sau special, in afara de faptul ca am trimis o scrisoare, chestie pe care nu am mai facut-o de nu stiu cand. Si am mai cumparat niste cadouri. Daca stau sa ma gandesc, o alta chestie pe care nu am mai facut-o de mult, cel putin nu cu placere. Anul asta mi-a placut mai mult sa dau, decat sa primesc. Ciudat. Poate e un semn ca ma maturizez , ceea ce chiar nu-mi doresc. Sau poate ca bunatatea a inceput sa infloreasca in sufletul meu, ori poate spiritul sarbatorilor m-a cuprins. Adevarul e ca, la cate luminite, si braduti, si globuri, si reni, si oameni de zapada vad in jurul meu , mi-ar fi imposibil sa nu simt nimic. Ca sa ma sigur ca voi simti cu adevarat spiritual craciunului, mi-am facut si un bradutz pe birou, am downloadat prea multe colinde si am pus un desktop in ton cu sarbatoarea. Yey! Sarbatori fericite!

25 decembrie 2008

Craciun fericit, jurnalule!
Craciunul asta a fost unul din cele mai caudate pe care le-am petrecut pana acum. Daca nu as fi refuzat niciun cadou pana in momentul de fata, anul asta am simtit ca nu am nevoie de nimic. Am simtit ca orice as fi primit, nu mi-ar fi fost necesar, si nu m-ar fi bucurat. Nu imi explic totusi gandirea asta a mea – de cand ma bucura pe mine chestiile utile, de care ma folosesc? Ciudat, pt ca pana acum lucrurile nefolositoare imi placeau cel mai mult. Si daca pana acum si fara sa fi vrut, aratam din plin daca imi placea sau nu un cadou, craciunul asta am descoperit ca m-am perfectionat in arta de a ma preface bucuroasa, multumita. Pe langa asta, am invatat sa ma prefac draguta, sociabila, politicoasa. Groaznic. Din 2009 o sa ma schimb la loc in Diana care-si arata plictiseala, aroganta, indiferenta, si, mai ales, proastele maniere. Nici nu-mi vine sa cred ce fac sarbatorile din oameni! In perioada asta trebuie sa fac eforturi mari ca sa nu devin mai buna. Si de ce nu as vrea sa devin o persoana mai buna, macar de sarbatori? Pentru ca e o bunatate fatarnica, pe care o cauzeaza atmosfera si nimic mai mult, si care dispare odata cu sarbatoarea. Si pentru ca ma simt bine asa cum sunt. Asa cum eram inainte sa inceapa perioada asta.
Sarbatorile imi provoaca o confuzie nemaintalnita. Si ma plictisesc de moarte. Ma plictisesc sa stau in casa si sa ascult colinde, sau sa stau cu familia. Tot ce as vrea in momentul de fata e sa stau intr-un bar sau asa ceva, sa beau un suc ceva. Dar sunt toate inchise. Si parca totusi imi place Craciunul. It’s a love-hate relationship. Kinda…

26 decembrie 2008

E a doua zi de Craciun si parca lucrurile revin la normal. Nici picior de ruda, nici urma de telefon de “craciun fericit, sarbatori imbelsugate si sa ne vedem cu bine la anu’!” si alte asemenea - nici macar picior de mama sau de tata acasa. De trei ori “ura” pentru capitalism. Nici macar miros de cozonac, sau de sarmale, si, in plus, nu mai sunt toate inchise. In afara de farmacii. De dimineata, adica pe la 11, a trebuit sa fac o plimbare pana in centru, unde era totusi una deschisa. Tata avea nevoie de pastille. Pe 24 am cumparat pastile, pe 26 iar pastille. (pana mea, ce parinti pastilati am!). Ningea frumos, cu fulgi din-aia mari si pufosi. Dar era frig. Si plimbarea asta a fost absolute horror pentru mine. De fapt, nu neaparat plimbarea, cat cele 20 de minute pe care le-am petrecut in statie, asteptand autobuzul spre casa. Da, 20 de minute, pentru ca de vreo saptaman autobuzele circula dupa program de sarbatoare, si vor mai circula asa inca vreo saptamana. Statia era plina de batrani, si nu batrani din-aia simpatico. Erau mosi si babe morocanosi, suparati pe oricine are sub 30 de ani. Ma simteam inconjurata. Singurele persoane cu care m-as fi putut alia, macar din priviri, erau vreo 4 fete cam de varsta mea, care, sincer, imi pareau extrem de dubioase. Erau niste crestine din-alea fanatice, care cantau cele mai enervante cantece despre unicul Iisus, si alte asemenea. Mi se pare de prost-gust sa te imbraci si sa te machiezi ca o curva si sa canti despre lucruri religioase. Cred ca si batranilor din statie li se parea la fel, dupa privirile pe care le aruncau “sexy-mironositelor”. Priviri, priviri, priviri care ma innebuneau. Privirile ochilor mici, obositi, inconjurati de riduri ale batranilor, privirile pline de umilire si rugatoare ale cersetorilor, privirile care parca vroiau sa ma mustre ale “super-crestinelor”, toate ma ingrozeau. Si imi provocau scarba. Mai ales cersetorii – starea lor jalnica si felul in care intind mana umil nu ma atinge deloc, ba, mai mult, imi provoaca repulsie. Si orasul e intesat cu din-astia in perioada asta – pe strazi, in autobuze, peste tot. Am ajuns acasa atat de ingretosata incat chiar simteam nevoia de a vomita.

27 decembrie 2008

Salut jurnalule!
Azi a fost in sfarsit ultima zi de Craciun. Inca vreo cinci zile si trece si revu’ si am scapat de sarbatori. Vreau ca totul sa revina la normal, m-am saturat sa tot sarbatoresc si sa lenevesc. Da, vreau rutina! La ora 10, de dimineata, rudele mele super-simpatice s-au gandit sa ne faca o vizita. Nu, chiar sunt super-simpatice, si au venit de departe sa ne vada. Pacat ca nu au ajuns mai pe la pranz, ar fi fost si mai simpatice. Pe mine, ca de obicei, ma plictisesc de moarte reuniunile astea de familie din moment ce nu ma pricep la small-talk cu adultii, nu gasesc niciun sens in a afla ce mai face verisorul matusii mele care are 70 de ani si pe care nu l-am vazut si nu-l voi vedea niciodata, pot sa raspund in maximum doua cuvinte la intrebarea “cum mai e cu scoala?” si nu am nicio idée ce voi face cu viitorul meu. Totusi, de dragul mamei, ma sacrifice si stau. Ei ii plac foarte mult reuniunile astea, si ar considera lipsa de respect si semn de proasta-crestere absenta mea nemotivata de la mesele in familie. Ii place…ii place sa treaca in revista, impreuna cu surorile ei, toti mortii recent din satul in care au copilarit. Ii place sa planuiasca, tot impreuna cu ele, pomenile si alte asemenea pe anul urmator. Ii place sa afle pe unde mai umbla copii fostilor lor vecini. Se bucura de reusitele copiilor surorilor ei, surorile ei se bucura de reusitele copiilor ei. Isi mai revizuiesc impreuna bolile si afectiunile endocrinologice, si, din cand in cand, destul de des , se mai intreaba si ce fac fratii lor. Auzi…a murit vecinul de peste drum. Vara lu’ bunicu’, Adriana, nu mai are mult si da si ea ortu. La anul se fac 7 ani de cand a murit unchi-meu. Deci o sa mancam multa coliva. Varu-meu, Claudiu, termina facultatea anul asta, si frate-su intra la liceu. Matusa-mea, Adela, si-a mai luat un copil. Adica, l-a adoptat, cum ar veni. Deci, official, are 4 copii: unul de 31 de ani, alta de vreo 28, unul de 10, si altul de 4. Super. Fiica-sa maine pleaca peste hotare. Sa fie sanatoasa.
Da…si tatei ii plac mult reuniunile de familie. Ii place sa bea cu unchii mei. Si sa planuiasca bautele pe anul viitor. Si sa vorbeasca despre dinti.

28 decembrie 2008

Prima zi de nesarbatoare de nu mai stiu cand, azi. Yey! Am asteptat-o!!!! E duminica, deci movie-session la mine. Din cele doua fete pe care le asteptam, a ajuns doar una – doar o Andreea din doua, cate trebuiau sa fie. Azi am avut in meniu doua filme cu lezbience, dupa ce duminica trecuta ne-am uitat la Madagascar 2, cu o duminica mai inainte , la un film cu un francez gay, bolnav de cancer si foarte nepoliticos, iar in saptamana dinainte de asta, la un musical francez cu un ménage a trois si doi gay. Noua nu ne plac filmele normale!!
Si seara? Seara m-am plimbat cu Andreea prezenta cu autobuzul. Era frig afara.

29 decembrie 2008

Hei jurnalule!
Azi nu am avut o zi prea interesanta, asa ca o sa-ti vorbesc despre noapte. Mie imi place foarte mult noaptea. Foarte mult! Cred ca de zeci de ori mai mult decat imi place ziua. Mi-ar placea sa inteleg de unde provine fascinatia asta a mea pentru noapte. O am, si e profunda , venita adanc din sufletul meu. Iubesc noaptea si iubesc sa pierd noptile. Noaptea totul este mai frumos, noaptea am chef sa traiesc. Noaptea nu exista ochi frumosi sau picioare lungi, noaptea exista doar buze pline si piele fina. Intunericul e o chestie miraculoasa, care vindeca multe, mai ales paranoia si sufletele ranite. De-as avea macar jumatate din energia, din puterea pe care o am noaptea, ziua…macar.
Ei, daca ar if dupa mine, as schimba lucrurile. Am merge la service, la scoala, am face curat in casa noaptea. Si am iesi in oras in zori de zi. Iar ziua am dormi. Sa stam asa, mai pe intuneric, sa fim ca niste cartite.(emo)

30 decembrie 2008

Maine noapte e revu’! yey! Abia-astept! Si nu pentru ca voi merge la nu stiu ce super-party sau pentru ca astept cu nerbadare noul an, ci pentru simplul fapt ca voi pierde noaptea, impreuna cu alte persoane, si imi va fi permis sa umblu noaptea pe strazi intr-o stare de sobrietate indoielnica. Dar mai e pana la momentul mult asteptat. Si cum nici azi nu am facut nimic interesant, draga jurnalule, am sa-ti spun o povestioara draguta, pe care am auzit-o si eu, pe calea undelor-electromagnetice. Adica la radio. Nu stiu, radioul functioneaza pe unde electromagnetice? Ma rog, am auzit-o pe calea undelor cu care functioneaza radioul. Adica, intr-un cantec.
Se face ca era o tipa, o tipa oarecare, care statea, cu mustata ei falsa lipita deasupra buzei superioare si privea pe geam. Privea blocurile de sus in jos, privea strazile de la stanga la dreapta, privea trecatorii din cap pana in picioare. S-a uitat la picioarele trecatorilor, apoi la picioarele ei micutze cu unghiile rosii, si si-a dat seama ce-i lipsea orasului: fluturii. Nu mai vazuse de mult un fluture in oras, zburand liber printer masini si zgarie-nori. Asa ca isi lua paltonul pe ea si cobori la subsol, unde isi indesa buzunarele cu fluturi. Fugi repede catre cea mai mare intersectie din oras, unde isi desfacu paltonul, pe interiorul caruia fluturii stateau cuminti, aliniati, asteptand sa fie cumparati. Trecatorii treceau, unii se mai uitau curiosi, dar toti treceau mai departe. Si timp de o saptamana, fata a tot incercat sa vanda fluturi. Dimineata isi lipea cu grija mustata falsa, manca fulgi de porumb cu Heineken, dansa in pat cu matura pentru vreo jumatate de ora, apoi se dadea cu ruf, isi lua paltonul si mergea in intersectie. Intr-o zi, parintii au sunat-o:
- Ce faci, draga mea? O intreba mama ei. Cati fluturi ai vandut?
- Niciunul, raspunse ea.

31 decembrie 2008

Azi e ziua cea mare! Vrei sa stii unde o sa ma petrec de rev, jurnalule? Vrei? Vrei? Si daca nu vrei, eu tot iti spun!
O sa merg in Prejmer, cu o prietena de-a mea, la casa unei colege de-ale ei. Pe care nici nu o cunosc – pe colega, nu pe bunica-sa. De fapt, pe niciuna din ele, sip e nimeni care o sa fie acolo. Dar asta nu m-a impiedicat sa cumpar o sticla de vodka si o sticla de vin, cand am iesit din magazine, am dat nas in nas cu Serban. Nu-l mai vazusem de mult, asa ca am urcat pana sus la el, la o cafea. Asa am si descoperit ca sta in zona. Mi-a facut o cafea care mirosea foarte bine, sip area sa fie si buna la gust. Parea, pentru ca nu am apucat sa o gust. Ma uitam pe geam si brusc m-am trezit cu un lichid fierbinte in poala.
- Scuze, nu am vrut, spune Serban.
- Mhm…nu-I nimic, ii raspund.
- Scuze. Scuze. Scuze. Hm…arata cam nasol pantalonii aia, nu vrei altii?
- Ai sa-mi dai altii?
- Da, du-te la mine in camera si ia-ti unii.
- Mhoook.
Am intrat si am ramas de-a dreptul uimita. Imi place foarte mult camera lui, si de cand n-o mai vazusem, multe se schimbasera. Acum avea o mie de poze si picturi pe pereti, care chiar ma fascinau. Mi-am dat pantalonii jos pt ca erau uzi, si am inceput sa le studiez.
- De ce nu ti-ai luat pantalonii? Era Serban in spatele meu. Si m-am simtit ciudat cand l-am vazut.
- Pentru ca nu mi-ai dat, i-am raspuns.
- Ia-ti din dulap unii care iti plac.
- Da-mi-I pe aia de pe tine. Aia imi plac.
- Te dai la mine? Ma intreba cu cel mai scump ranjet de care e el in stare.
- Nu, doar imi plac pantalonii.
- Si daca n-am chiloti pe mine?
- Nu ma intereseaza. Ai tot dreptul sa n-ai chiloti pe tine. Poti sa-ti iei altii. Ma intorc cu spatele.
- Ok, intoarce-te. Si apleca-te daca vrei.
M-am intors, si m-am trezit cu o palma peste fund.
- Au! De ce…? Cand m-am intors cu fata la el, Serban statea in fata mea, gol-pusca. Da, am fost socata. Foarte.
M-am aplecat, i-am luat pantalonii de pe jos, i-am impachetat frumos si i-am pus in dulap.
- De ce i-ai pus in dulap? Nu-I mai iei pe tine?
- E destula dezordine aici, pantaloni pe jos mai lipsesc.
- Ai o pata de cafea si pe chiloti, spuse Serban. Ma uit perplexa in jos, la chilotii mei. Da, e cafea. Nu vrei niste boxeri?
- …..mda?
Deschide un sertar si il rascoleste.
- Nu mai am nicio pereche.
- De cand n-ai mai spalat rufele? Il intreb. Pe bune acuma, dupa ce ca e pervers, n-are nici haine curate.
- Am pijamaua in pat, imi zice. Intinde-te si caut-o.
Incepe déjà sa-mi placa jocul asta, asa ca ma intind pe pat, pe burta.
- E confortabil. Somn usor.
- Somn usor. Iese din camera. Peste cateva minute, se intoarce cu o caféa in mana. Se aseaza langa mine in pat si porneste televizorul. Il iau in brate si imi pun piciorul peste al lui. Nu stiu de ce, dar asa am simtit. Isi pune cafeaua jos si se lasa mai pe spate. Ma intreaba:
- Meriti?
- Poate, ii raspund.
Incepe sa ma mangaie pe burta, si apoi coboara un pic mai jos, si mai jos…
- Asta e buricul?
- Care? Intreb.
- Asta. Acum simti?
- Da, ala e.
- Atunci o sa ma joc putin cu el.

1 ianuarie 2009

La multi ani! Jurnalule, uite ca am intrat intr-un nou an, care, chiar sper, sa fie cel putin la fel de bun ca 2008. Daca nu mai bun.
Am petrecut bine aseara, chiara daca nu cunosteam pe nimeni. Au fost oameni faini. Si bautura buna. Cu toate astea, m-am trezit extrem de prost dispusa si trista in dimineata asta. E din cauza combinatiei dintre oameni straini, casa straina, un vis mult prea lung si prea bizar. A fost asa, ca un trip, si unele parti m-au speriat de moarte. Ca de exemplu, chipul mamei mele partial invinetit, si rasul pitipoancelor din bodega unde Paul zacea mort de beat, cand au auzit ca sunt pe moarte. Frumos visul. La asta se adauga si sentimentul pe care il am dupa fiecare petrecere. Simt ca nu apartin. Si vreau sa ma detasez de locul unde am petrecut. Si cel mai mult, simt nevoia sa ma plimb ingura, pe distante cat mai lungi, in locuri cat mai pustii. Am nevoie de mine si de gandurile mele, de nimic si de nimeni altcineva. Am plecat pe la 2 din casa aia. Nu mai puteam sa stau, nu simteam nevoia, desi ceilalti au mai ramas. Nu mai vroiam sa-I vad, sa le vorbesc. Si pentru prima oara intr-o perioada foarte lunga de timp am simtit nevoia de a fi langa mama. Si mama nu era acasa. M-am inchis in baie si am inceput sa plang.

2 ianuarie 2009

Astazi m-am plictisit de moarte frecand buha in casa pentru ca restul prietenilor mei inca isi aerisesc ficatul dupa super-petrecerile la care au fost. Ficatul meu nu are nevoie de aerisire, iar persoana mea nu are nevoie de alte persoane pentru a se distra. Nu pe dracu. Sa ma tii singura intr-o camera fara mai nimic de facut = mai bine ma omori. Same result. Am incercat totusi sa fac ceva, util, si ghici ce mi-a venit in minte. Mi-am facut o lista cu planurile pentru 2009. Le-am pus pe categorii: BIG PLANS, NOT SO BIG PLANS si MINOR PLANS. Si mi-am facut si planuri care ma vor ajuta sa-mi implinesc planurile. In total, vreo 5 pagini de rezolutii de care probabil nu o sa ma tin. Pretty lame, I know. Dar chiar m-am plictisit azi.


Aştept comentariile şi părerile voastre, în ce ordine doriţi!

miercuri, 14 ianuarie 2009

În sfârşit, veşti!

Scuzaţi întârzierea, dar este una justificată. :)

Sâmbătă, 10 ianuarie 2009, am început noul an şi în cadrul atelierului nostru. S-au prezentat la datorie 10 participanţi, îi aşteptăm şi pe ceilalţi să revină printre noi.
Mulţumim incă de la început librăriei OKIAN pentru găzduirea în condiţii ireproşabile!
Tema pentru această întâlnire a fost un jurnal ţinut începând cu data de 19 decembrie de către fiecare participant. Celor mai noi li s-a cerut să ţină un jurnal din momentul în care au primit vestea. Principalele trăsături urmărite au fost capacitatea de introspecţie, cea de a povesti şi amănunte care nu avantajau persoana, capacitatea de a rămâne fidel noţiunii intime de jurnal, elaborarea povestirii, încercarea de evitare a limbajului telegrafic, etc.
Cele mai reuşite încercări, chiar şi în ciuda jocului făcut de cei doi, au fost ale dianei din meşotă şi al lui şerban. am mai remarcat şi jurnalul ţinut de flavia. Un jurnal cuminte a avut giorgiana, într-o notă diferită de a celorlalţi, aici intervenind şi diferenţa de vârstă.
Ceilalţi participanţi au rămas datori, alături de cei care promit că ni se vor alătura de săptămâna viitoare.

Tema pentru această săptămână este scrierea unei poveşti de minimum o pagină pornind de la experienţa unuia dintre cei care au citit jurnalul. Pentru cei care nu au participat sâmbătă, aceeaşi temă, o ficţiune pornind - de data aceasta - de la o întâmplare observată de ei în timpul vacanţei. Sunt vizaţi aici şi participanţii la tabăra de la Predeal, dacă doresc să realizeze această temă!

Nu uitaţi, sâmbătă, 17 ianuarie, vă aşteptăm la ora 13:55 la OKIAN, pentru a putea începe atelierul la ora stabilită!

Cu mai multe detalii şi cu afişarea unora dintre teme vom reveni!

Vă aşteptăm să ne însoţiţi în călătoria noastră literară!

Unul pe zi

Ce ziceţi dacă de mâine vă voi prezenta din noile creaţii ale membrilor mai vechi, dar şi din creaţiile membrilor mai noi?

Eu cred că este ceva benefic...

Voi ce spuneţi?

Aştept răspunsuri.

luni, 12 ianuarie 2009

În atenţia doritorilor... Dar repede!

CONCURSUL DE CREAŢIE LITERARĂ "GHEORGHE CRĂCIUN"
ediţia I, 2009, Braşov

Înscrierile au loc între 10 şi 19 ianuarie, deci deja au început!!!

Condiţii de participare:
Concursul este structurat pe trei secţiuni:
1. Eseu liber
2. Poezie
3. Proză

1. Eseu liber - participanţii sunt rugaţi să prezinte în concurs un eseu de maxim trei pagini (A4, Times New Roman, caractere de 12), multiplicat în 4 exemplare. Tema propusă este IDENTITATEA (tranziţia de la copilărie la adolescenţă; transformările fiinţei, descoperiri culturale, personale, etc.)
2. Poezie - participanţii vor prezenta pentru concurs 3 - 5 poezii (teme libere), multiplicate în 4 exemplare.
3. Proză - participanţii vor prezenta pentru concurs o lucrare originală pe o temă liberă de maxim trei pagini (aceleaşi reguli), multiplicată în 4 exemplare.
Lucrările se vor preda într-un plic A4, pe acesta va fi scris un motto la alegerea candidatului. Fiecare copie a lucrării va avea scris motto-ul ales de participant. În interiorul plicului tip A4 se va găsi un al doilea plic, pe care va fi scris din nou motto-ul şi care va conţine datele personale ale concurentului: NUME, PRENUME, ADRESĂ, ŞCOALA DE PROVENIENŢĂ, plic ce va fi deschis după jurizare.

Între 19 şi 25 ianuarie are loc lecturarea şi jurizarea lucrărilor, iar în data de 27 ianuarie are loc Premierea câştigătorilor, începând cu ora 10: 00, în Sala Festivă a Colegiului Naţional de Informatică "Grigore Moisil" din Braşov. Vor participa şi Prof. Univ. Dr. Andrei Bodiu, Prof. Univ. Dr. Alexandru Muşina, Prof. Dr. Mircea Moţ, inspectorul de specialitate.

Plicurile se depun la Colegiul Naţional de Informatică "Grigore Moisil" din Braşov

Succes!

vineri, 9 ianuarie 2009

Maine!

Salutari!

Intalnirea saptamanala va avea loc incepand cu ora 14, la libraria Okian, in sala de sus, de la mansarda! Va rog sa ajungeti in timp, ca sa nu ii tot deranjam pe oameni cu ale noastre.

Tema este jurnalul tinut pe acea perioada a vacantei.

Daca exista doritori dintre participantii la tabara de creatie, pot lua si ei temele de pe blog si sa le trimita prin mail, la adresa noastra, luminadeavarie@gmail.com, iar noi le vom da un feedback. La fel, incepand cu aceasta saptamana, voi afisa pe blog cele mai reusite dintre teme. In rest, va voi tine la curent.

Sanatate si sa ne vedem cu bine! :)

joi, 8 ianuarie 2009

Folositor pentru toţi

Afişăm aici o listă de cărţi recomandate ca lectură obligatorie şi foarte necesară de către invitaţii la tabăra de creaţie de la Predeal, în special de către domnul Alexandru Muşina - la cererea participanţilor:

Xenophon - Anabasis
Homer - Iliada, Odiseea
Suetonius - Vieţile celor 12 Cezari, Satyricon
Apuleius - Măgarul de aur
Esquil, Sofocle, Euripide
Dante - Divina Comedie
Rabelais - Gargantua şi Pantagruel
Shakespeare
Cervantes - Don Quijote
Balzac
Flaubert - Madamme Bovary
Lev Tolstoy - Anna Karenina
Dostoievsky
Baudelaire
Walt Whitman
T. S. Elliot
J. D. Salinger
E. Bronte - La răscruce de vânturi
Jane Austen
Uceng-En - Călătorie spre Soare Apune
Genji - Doamna Murasaki
E. A. Poe
Ezra Pound
F. Kafka - Procesul
A. Camus - Străinul
M. Bulgakov - Maestrul şi Margareta
Nabokov - Lolita
J. Kerouac - On the road
Orwell - 1984
Robert Lowell
J. P. Sartre - Greaţa


Desmond Morris - Maimuţa goală
A. E. Baconsky - Istoria literaturii universale contemporane
Antologia poeziei generaţiei '80
M. Mincu - Literatura română de avangardă

Bineînţeles, această listă este una selectivă, este doar un ghid de bun simţ pentru un tânăr aflat în căutare, însă am considerat-o folositoare şi demnă de luat în seamă pentru tot cel care doreşte să se apuce serios de citit.