joi, 9 decembrie 2010

VEŞTI DIN NOU NOI

Ieri, 8 12 2010, a avut loc prima întâlnire din acest an universitar a cenaclului PUR ŞI SIMPLU în npua locaţie, CASA BACIU. Au participat doar şase persoane, dar sperăm ca pe viitor să se - cel puţin - dubleze numărul celor interesaţi.
De citit, a citit Andrei Dosa, iar de comentat, am comentat noi, Bogdan, Sânziana, Roxana, Alida şi Daniel. Doamnele drăguţe de acolo ne-au făcut şi poze. :)
A fost o seară plină de discuţii cel puţin interesante. Vă aşteptăm să luaţi parte şi voi, toţi cei interesaţi! Chiar dacă doriţi doar să ascultaţi poezie, nu neapărat să participaţi activ la discuţii.

Astăzi, 9 12 2010, a avut loc o nouă întâlnire a LUMINII DE AVARIE. Miruna şi Alex nu au venit. Însă temele au sunat foarte fain! Suntem mândri să observăm o îmbunătăţire a scrisului şi la cei nou-veniţi. Bianca ne-a plăcut cel mai mult astăzi. :)

TEMA PENTRU DATA VIITOARE: o poezie din perspectiva unui obiect.

NU UITAŢI, MAI SUNT DOUĂ ZILE PENTRU ÎNSCRIEREA LA TABĂRĂ! HAIDEŢI, VA FI O EXPERIENŢĂ PE CARE NU O VEŢI REGRETA!

duminică, 5 decembrie 2010

PRELUNGIRI... fara 11 metri. :)

PERIOADA DE INSCRIERI PENTRU TABARA S/A PRELUNGIT PANA IN DATA DE 12 DECEMBRIE, ORELE 17! GRABITI-VA, MAI SUNT DOAR CATEVA LOCURI!

miercuri, 1 decembrie 2010

IMPORTANT!

JOI, 2 12 2010, NU ARE LOC ATELIERUL, DEOARECE TREBUIE SA FUG PANA LA BUCURESTI!

IMI CER SCUZE!

HAIDETI, INSCRIETI-VA LA TABARA, E SI MAI IEFTIN DECAT ANUL TRECUT SI MAI SUNT DOAR CATEVA ZILE!

:)

COMUNICAT

MAI SUNT DOAR CÂTEVA ZILE PENNTRU ÎNSCRIERE, VĂ AŞTEPTĂM!

Noutăţile sunt:

- am negociat, iar preţul pt cazare şi masă este de 400 LEI

- invitaţii s-ar părea că sunt:

prozatorul DANIEL VIGHI din Timişoara (http://www.danielvighi.ro şi http://ro.wikipedia.org/wiki/Daniel_Vighi)

dramaturgul ALINA NELEGA de la Târgu Mureş(http://ro.wikipedia.org/wiki/Alina_Nelega)

poetul ANDREI BODIU (http://ro.wikipedia.org/wiki/Andrei_Bodiu)

Credeţi-ne, sunt FOARTE TARI! Va mai fi un invitat, încă nu îi anunţăm numele...

PENTRU DETALII, NU EZITAŢI SĂ NE CONTACTAŢI!

miercuri, 24 noiembrie 2010

Am fost şi în "Andrei Mureşanu"...

A fost o întâlnire mai mult decât plăcută cu elevii şi profesorii de specialitate ai acestui liceu.
O să vedem în timp dacă dă şi roade... :)

Ataşăm câteva imagini, sperăm noi, grăitoare...





marți, 23 noiembrie 2010

VEŞTI

ÎN PRIMUL RÂND, MÂINE, 24 NOIEMBRIE, ÎNCEPÂND CU ORELE 14, VOM SUSŢINE UN RECITAL URMAT DE O DISCUŢIE DESPRE LITERATURA CONTEMPORANĂ ÎN LICEUL "ANDREI MUREŞIANU" (FOSTUL PEDAGOGIC)!

TOT MÂINE, 24 NOIEMBRIE, AVEM DOUĂ LANSĂRI DE CARTE:

GHEORGHE IOVA - EXCURSIE ÎN PLINĂ DESFĂŞURARE - DE LA ORA 16, LA CASA BAIULESCU

IOANA PÂRVULESCU - CARTEA ÎNTREBĂRILOR - DE LA ORA 18, LA CĂRTUREŞTI

VĂ AŞTEPTĂM ALĂTURI DE NOI!

P. S.

BINEÎNŢELES CĂ JOI ARE LOC O NOUĂ ÎNTÂLNIRE A ATELIERULUI NOSTRU LA OKIAN, ÎNCEPÂND CU ORA 16!

A, ATENŢIE, CENACLUL LITERELOR NU SE ŢINE MÂINE DEOARECE SUNT LANSĂRILE MAI SUS AMINTITE!

vineri, 19 noiembrie 2010

MARATON



Luni, 22 NOIEMBRIE, are loc MARATONUL DE POEZIE DE LA BRASOV!

VA INVITAM!

marți, 16 noiembrie 2010

ALTE NOUTĂŢI



JOI, 18 NOIEMBRIE, ÎNCEPÂND CU ORA 13: 30, VOM AVEA UN RECITAL ÎN COLEGIUL "ANDREI BÎRSEANU" (FOSTUL ECONOMIC)! RECITALUL DE POEZIE VA FI URMAT DE O DICUŢE INFORMAL DESPRE LITERATURA CONTEMPORANĂ SAU CE SE SCRIE AZI.

VOR URMA RECITALURI ÎN PRINCIPALELE LICEE BRAŞOVENE, AŞA CĂ, AŞTEPTAŢI-NE!

luni, 15 noiembrie 2010

TABĂRĂ!



ASTĂZI, 15 NOIEMBRIE 2010, ÎNCEPE PERIOADA DE ÎNSCRIERE LA TABĂRA DE CREAŢIE LITERARĂ "LUMINA DE AVARIE", EDIŢIA A III-A, PERIOADĂ CARE SE VA ÎNCHEIA ÎN DATA DE 5 DECEMBRIE, ORELE 17! TABĂRA VA AVEA LOC ÎNTRE 17 ŞI 21 DECEMBRIE! LA FEL CA ŞI ANII TRECUŢI, CONDIŢIILE VĂ SUNT CUNOSCUTE, PARTICIPANŢII TREBUIE SĂ FIE PESTE 14 ANI ŞI TREBUIE SĂ TRIMITĂ CÂTEVA TEXTE CREAŢIE PROPRIE LA ADRESA luminadeavarie@gmail.com, cu specificaţia "pentru tabără", alături de câteva cuvinte despre sine şi despre ce ar prefera, ATELIERUL DE POEZIE ŞI PROZĂ sau cel de SCRIERE TEATRU.

CU ALTE DETALII VOM REVENI ÎN CURÂND!

vineri, 12 noiembrie 2010

Aducere la ziD

Ziua bună tuturor!

După cum mulţi dintre voi deja ştiu, Atelierul de Creaţie Literară LUMINA DE AVARIE şi-a reluat activitatea acum trei săptămâni.
Ne-am întâlnit prima oară într-un număr destul de restrâns, însă ne bucurăm de şi salutăm prezenţa mai multor tineri - sperăm noi deja - membri. Astfel, la cea de-a treia întâlnire putem spune că grupul nostru totalizează momentan 10 membri. Ca şi la Facultatea de Litere, după cum bine observa scriitorul Cristian Teodorescu într-o conferinţă recentă, şi la noi la Atelier numărul fetelor este net superior celui al băieţilor, dar acesta nu poate fi decât un lucru îmbucurător!
După primele întâlniri, am hotărât de comun acord că ne vom ocupa anul acesta mai întâi de poezie, apoi de proză. Tocmai de aceea, am întocmit un program în şapte paşi sau şapte săptămâni - pentru care ne-am inspirat din tehnica de realizare a unui atelier asemănător la o Universitate americană - pentru a ajunge la un rezultat parţial - acela ca fiecare membru să fie capabil de a realiza o poezie contemporană măcar în ce priveşte partea dimensiunea formală a ei (ne referim în special la CUM, nu neapărat la CE).
Aşadar, primul pas a fost să găsim fiecare SUBIECTE interesante în viaţa noastră, subiecte care merită relatate mai departe şi ar avea ceva de spus cititorilor. Deci prima temă a fost aceasta, scrierea unui poem pe un subiect interesant din propria viaţă. În acest caz, am pus accentul pe faptul că propria experienţă este cel mai bun ajutor în a scrie ceva bun şi care să îi intereseze şi pe alţii.
Un al doilea pas a fost scrierea din perspectiva unei PERSOANE diferite. Această a doua temă a dat mai mari bătăi de cap membrilor grupului nostru tocmai din cauta dificultăţii subliniate încă de la început - este foarte greu să vezi realitatea prin ochii altuia, este foarte greu să te fereşti de descrierile din afară, încercând să intri totalmente în pielea celuilalt, pe principiul aristotelic al măştii. Aşadar, tema a fost scrierea unui text poetic din perspectiva unei alte persoane.
Al treilea popas l-am făcut în lumea POVEŞTILOR. Surprinzător pe cât ar părea, dar nu al poveştilor clasice, al basmelor sau poveştilor cu zâne, ci într-o lume a poveştilor din viaţa noastră. O amintire din copilărie, o amintire din viaţa recentă, o poveste care merită ascultată şi pe care îţi doreşti să o spui şi altora, cam acesta a fost ţelul acestei cea de-a treia întâlnire a noastră. Aşadar, tema pentru săptămâna viitoare este realizarea unui text poetic pornind de la o poveste din viaţa noastră. Aveţi grijă că un subiect este diferit de o poveste!
Vom reveni cu mai multe detalii şi cu textele realizate şi lucrate până acum!

În altă ordine de idei, de LUNI, 15 NOIEMBRIE, vor începe înscrierile la evenimentul nostru anual - TABĂRA NAŢIONALĂ DE SCRIERE CREATOARE LUMINA DE AVARIE! Şi în acest caz, vom reveni cu informaţii!

miercuri, 20 octombrie 2010

INCEPEM

JOI, 21 OCTOMBRIE, DE LA ORA 16, LA OKIAN, PRIMUL ATELIER LUMINA DE AVARIE DIN ACEST AN! NU RATA! VINO, DACA AI PESTE 14 ANI SI ITI PLACE SA CITESTI SI VREI SA INVETI SA SCRII POEZIE, PROZA SAU TEATRU!

VOM VENI SI LA TINE IN SCOALA INCEPAND CU SAPTAMANA VIITOARE!
CITESTE AFISUL DE MAI JOS!

CEI MAI VECHI, VA ASTEPT!

joi, 14 octombrie 2010

După un secol de linişte...


Mâine, de la ora 17, vă invităm la OKIAN pentru lansare

Iar de joia viitoare vom incepe, tot de la orele 16, ATELIERUL!!!
CINE DORESTE SA PARTICIPE, ESTE BINEVENIT! VOM VENI SI IN LICEE PENTRU A VA ANUNTA!

luni, 31 mai 2010

NU şi DA

MARŢI, 1 IUNIE, NU ŢINEM ATELIERUL, DEOARECE MAI MULŢI MEMBRI SUNT ANGRENAŢI ÎN DIFERITE ACTIVITĂŢI DE FINAL DE AN ŞCOLAR SAU UNIVERSITAR, CARE NU LE PERMIT PARTICIPAREA.

Tema rămâne aceeaşi, ideea Theodorei - o proză scurtă din perspectiva ta ca om invizibil.

În altă ordine de idei, săptămâna aceasta are loc, la Bucureşti Târgul Naţional al Cărţii de Poezie (http://targuldepoezie.fdl.ro/?page_id=5) - aflat la prima ediţie - unde vor participa şi unii membri ai Grupului nostru, iar Vineri seara are loc un MARATON DE POEZIE! Cine poate şi este interesat, este sfătuit să nu piardă evenimentul!

LUMINA DE AVARIE organizează şi în această lună RECITAL DE POEZIE împreună cu poetul RADU VANCU, cel mai probabil, vom reveni cu detalii!

luni, 17 mai 2010

ANUNTURI






Marti, 18 mai, NU SE FACE Atelier, mai multi dintre participanti neputand ajunge, vom face in 25 mai, la fel, de la ora 16!

O sa va tinem la curent si cu urmatoarea data pentru cenaclul PUR SI SIMPLU.

Le multumim celor care au fost alaturi de noi la recitalul de joia trecuta, insa ne pare rau ca vin destul de putini oameni... A fost... ODA LIBEREI INTREPRINDERI. :) Adica foarte fain, pacat ca nu ati venit!

joi, 13 mai 2010

RECITAL!

NU UITAŢI!

JOI, 13 MAI, ORA 18, LA OKIAN - RECITAL LUMINA DE AVARIE, INVITAT CAIUS DOBRESCU!

LINIŞTE! SE RECITĂ!

Îi mulţumim lui Vlad Forsea pentru colaborarea în ce priveşte afişele, ne-a fost de un real ajutor! Succes pe mai departe, Croc!

vineri, 30 aprilie 2010

Anunţuri

Sâmbătă, 1 Mai, de la ora 16, vom sărbători Ziua Muncii prin poezie şi disecarea poeziei la CEAINĂRIE, pe CASTELULUI! Vă aşteptăm să ascultaţi şi, de vreţi, să vă spuneţi părerea!

Marţi, 4 MAI, ora 16, la OKIAN, are loc o nouă întâlnire a Atelierului nostru, unde tema este de scris o proză scurtă pornind de la ideea - elev care se îndrăgosteşte de profesoară - sau - o bătrână în vitrina unui magazin!

Miercuri, 5 MAI, în mansarda CASEI BĂIULESCU, de la ora 18: 30, are loc lansarea volumelor de poezie ale lui CAIUS DOBRESCU şi DANIEL PIŞCU! Vă aşteptăm şi acolo!

Şi promitem că vom posta şi aici ce se citeşte la cenaclu şi la atelier!

luni, 29 martie 2010

Update

Joi a fost la recitalul organizat de LUMINA DE AVARIE, Claudiu Komartin.
În mansarda Librăriei OKIAN, lumea ne-a aşteptat cu nerăbdare, chiar dacă am întârziat un pic, din cauza greutăţilor întâmpinate în trafic de invitatul nostru de la Bucureşti. Putem spune că aşteptarea a meritat.
Seara a început cu poeziile Sabinei. Singurul lucru pe care i l-am reproşa ar fi viteza cu care a citit - deşi mai bine decât cu alte prilejuri (cititul cam în viteză al unora dintre noi a fost remarcat şi de către unul dintre spectatori). Sabina se mişcă bine în acea poezie a lumii construite de ea, o lume la limita dintre adolescenţă şi maturitate, o lume din care nu lipsesc imaginile copilăriei, pregnante şi ele în textele sale.
A urmat Şerban, care a cronometrat singur că a terminat de citit într-un singur minut! Ce să spunem, mai slow, Şerban! Plus că, remarca unui alt membru al Atelierului, el se încăpăţânase să nu schimbe ce îi subliniasem noi la un workshop. :) Şerban are o poezie profundă atunci când se străduieşte, din păcate, nici acum nu se ia în serios, aşteptăm momentul când o va face!
Diana a fost un pic emoţionată, însă şi-a dat drumul pe parcurs şi lumea spune că a făcut un progres în scris. Aceasta este numai de bine, Diana! Aşa mi-a zis corul de epileptici...
Andrei s-a arătat mirat că a urmat la citit, ce să facem, Andrei, tiparul spune că invitatul citeşte după coordonatorul Atelierului, te-ai cam obişnuit în postura de invitat pe la alte case! În altă ordine de idei, Andrei a câştigat şi el la nivelul recitatului propriilor poeme, folositoare fiind ieşirile astea şi pe la alte adunări în ale poeziei. Despre poemele sale, el capătă o voce din ce în ce mai sigură, o voce proprie, care, sperăm noi, îi va urmări pe mulţi în viitorul nu prea îndepărtat.
A urmat Daniel. Şi-a tot căutat şi selectat ce să citească, speră că a făcut-o bine. Şi selecţia, şi citirea.

Claudiu Komartin a venit cu poezii de dată recentă, ceea ce nu a făcut altceva decât să ne bucure şi să ne dea încă o dovadă a respectului şi prieteniei faţă de noi. Ce am observat la el şi nu ştiam deja este că ritmul scrierilor sale este foarte bine pus în evidenţă de recitatorul Claudiu. Poezia sa are putere, cu toţii ştim asta, poezia sa are o adâncime, care te lasă "rumegând". A început prin a ne scoate din iarnă, o iarnă ce a lăsat urme adânci, şi a terminat prin a ne conduce cu inimă de taximetrist pe străzile Chişinăului... cu titlu provizoriu.
În a doua parte a recitalului său, Komartin ne-a pus înainte declaraţiile "pieptănate" literar ale unor oameni aflaţi în puşcărie pe la Bistriţa, dezvăluindu-ne intenţia de a face o piesă de teatru în urma experienţei de aici. El a stat trei zile în compania acestor oameni, interviurile sale fiind ascultate cu urechile pâlnie de către spectatori. A fost perioada cu cea mai mare linişte din această seară!

La final, cam ca de fiecare dată la noi, din păcate, oamenii din public nu au ieşit din carapace pentru a adresa întrebări, pentru a diseca texte, ci s-a mulţumit a asculta o discuţie a noastră pe tema scrisului. Cu excepţia uneia dintre cei care au constituit publicul, oamenii care vin la noi nu au încă "tupeul" de a participa la discuţiile de după. Ne pare rău şi ne-am bucura să mai vedem şi oameni îndrăzneţi, care au ce spune!

În final, după ce vă anunţăm că mâine, de la ora 16, obişnuit, ne vom afla din nou la Okian pentru Atelier, vă pot spune că, aproape sigur, în aprilie invitatul va fi CAIUS DOBRESCU! Aşa că, vă aşteptăm alături de noi!

Cu bine!

vineri, 19 martie 2010

IMPORTANT!



Aşadar, mai întâi, vestea cea mare: ne întoarcem la serile de poezie de la Okian cu nimeni altul decât unul dintre cei mai controversaţi, dar şi cei mai apreciaţi poeţi ai ultimei generaţii - CLAUDIU KOMARTIN!

Nu uitaţi că vă aşteptăm la întâlnirea cu poetul care ne-a făcut bucuria de a veni tocmai de la Bucureşti!

Vă mai aşteptăm şi la PUR ŞI SIMPLU, cenaclul nostru, SÂMBĂTĂ, 20 MARTIE, DE LA ORA 16, LA CEAINĂRIA CEAI ETCETERA!

marți, 9 martie 2010

VEŞTI

Păi, în primul rând, azi am avut o nouă întâlnire a Atelierului, unde au participat deja cunoscuţii membrii notorii, să ne numim aşa. :)

În al doilea rând, azi am luat decizii importante: am pus la cale mersul în licee pentru "recrutare" şi am vorbit cu cei de la OKIAN pentru reluarea evenimentului lunar LINIŞTE, SE RECITĂ! Da, auziţi bine, acum "negociem" cu un invitat pentru o dată foarte apropiată!

Vă anunţăm că, în data de 26 martie, 18: 30, Daniel va conferenţia la OKIAN:


luni, 8 martie 2010

De 8 martie unii nu mai vor...

Din nou exersăm....personajul este o femeie de 42 de ani, casnică, are doi copii şi vrea să se sinucidă...tipic, nu?

Diana Bercu

Nici măcar nu mai ştiu al câtelea an în care n-am primit nimic e. 8 martie – ziua femeilor şi, mai ales, ziua mea de naştere, şi eu iar n-am primit nimic. Nimic, nimic, nimic. Mă întreb câte femei mai sunt în situaţia mea. Ştii, prima oară când nu primeşti nimic îţi zici: “Ei lasă, n-o să se mai întâmple. Probabil nici nu şi-au dat seama, or fi uitat, sunt şi ei ocupaţi…sigur o să-mi dea zilele următoare ceva.” Şi aştepţi, şi aştepţi. Degeaba, nimic. Iar anul următor îţi spui: “Poate că anul ăsta îmi fac o surpriză. Dacă anul trecut nu mi-au pregătit nimic, vor să se revanşeze şi să-mi facă petrecere surpriză. Sau poate o să mă scoată în oraş. Sau poate mi-au făcut o programare surpriză la salon. Sau poate…” Şi iar aştepţi ca proasta. Îţi faci tot felul de scenarii în cap, cum o să vină soţul tău acasă mai repede, cu un buchet imeeeeeens de trandafiri, îmbrăcat frumos, la costum, şi parfumat; „La mulţi ani scumpo!” şi faceţi dragoste cum n-aţi mai făcut de mult. Apoi vin copiii de la şcoală cu câte o felicitare şi cu o brăţărică pe care au cumpărat-o împreună. O brăţară din tinichea, dar lucioasă, pentru ca nu au avut mai mulţi bani. Şi tu o să le zici că nu-i nimic, lu’ mami îi place foarte şi aşa, şi ea vă iubeşte oricum. Apoi te bagi în pat, soţul tău te surprinde cu încă o partidă de sex, special de ziua ta, şi adormi fericită, atât de fericită cum n-ai mai fost de când ai luat primul 10 la mate, sau de când te-a pupat prima dată colegul tău de bancă de care îţi plăcea într-a şasea. Ce frumos ar fi! Dar eu n-am primit niciodată nimic de ziua mea. A, ba nu, am primit ceva în vreo doi ani în liceu când intrasem într-o gaşcă de rockeri. Aia îşi făceau întotdeauna cadouri, strângeau bani între ei şi-şi luau postere şi tricouri. Şi o dată când eram la grădiniţă şi mi-a luat bunica o rochiţă de ziua mea. Cinci şi jumătate, mai stau până la şase. Soră-mea...asta întotdeauna a fost mai cu moţ. Ei întotdeauna îi luau cadou de ziua ei. Şi de Crăciun, şi de Moş Nicolae, mărţişor de 1 martie, cadouaş pentru că a luat premiul întâi... Pe Teodora întotdeauna o lăsau cu părul lung, şi-i făceau codiţe, o îmbrăcau numai în rochiţe, să fie ca o păpuşică. Aşa o şi striga mama: păpuşica mea. Auzi, păpuşică! Păcat c-a murit săraca mama, Dumnezeu s-o ierte, s-o fi văzut acuma ce „păpuşică” e! Cum umblă ea numai prin cubluri cu faţa spoită, cu ditamai stratu’ de fond de ten. Nu i-ar fi plăcut lu’ mama, că ea săraca era femeie modestă, la locul ei. Şi nu aşa vroia să ne vadă, toată ziua bună ziua la distracţii. Ei îi zicea „păpuşica” şi uite ce-a ajuns. Şi eu, care am fost totdeauna cuminte şi am căutat să-i fac pe plac, pe mine abia mă băga în seamă. Că eu eram mai mare, trebuia să se ocupe de ea, aia mică. Uita de sedinţele mele cu părinţii, nu mă lua cu ea când mergea în vizite, mă tundea întotdeauna scurt, chiar dacă eu vroiam codiţe, codiţe până în pământ, şi, mai ales, uita de ziua mea. În fiecare an. N-am aproape nimic de la ea. Şi cu toate astea eu m-am sacrificat, mi-am sacrificat tinereţea ca să mă căsătoresc la 23 de ani cu un băiat-bine cum zicea ea, ca dacă aştepţi şi îmbătrâneşti nu te mai ia nimeni. În plus, ce-ar zice vecinii dacă nu eşti căsătorită la 25 de ani? Fată bătrână! Mi-am sacrificat cariera de contabilă ca să stau acasă, cum vrea bărbate-meu. Că mi-a promis că ne întreţine el, eu doar să-i fac doi copilaşi frumoşi, cu ochi albaştri ca ai mei, şi să stau acasă, să am grijă de ei. Eu fac cum vrea el, îi torn doi plozi, stau şi şterg toată ziua pe jos, şi el, bou, merge la una şi la alta mai tinerică, care n-au ţâţe lăsate ca mine. Ce-mi zice nesimţitu’! La 42 de ani, ce vrei? Uită de aniversarea noastră, uită băiatu’, că el e ocupat cu tot felu’ de proaste, uită şi de ziua mea, an de an. Te-aş fi iertat boule dacă îmi luai un cadou de ziua mea. Ştii ceva? Nici nu mai stau până la şi jumate. M-am săturat, asta nu-i viaţă! Asta-i şi scriu în biletu’ de adio. Ia...”Îmi pare rău, dar m-am săturat de viaţa asta. Copilaşi, vă iubesc. Te-aş fi iertat boule dacă nu uitai de ziua mea şi îmi luai un cadou măcar anu’ ăsta. Adio!”
Aoleu, sună la uşă. Ce naiba...


Sabina Comşa
Nu era adevărul sau nu...poate că astăzi am să fac o tocană şi ciorbă am să fiu destul de epuizată şi n-am să mă mai gândesc ...nu mai vreau...alaltă seară taţa Rodica i-am dat 50 de lei, 50 de lei nenorociţi, să-mi spună ce-o să fie cu mine, ce vede...toată bucătăria ei mirosea a fiertură de urzici şi a cafea ...a aprins trei lumânări a zis acolo nişte versuri, m-a pus să mă gândesc la el, la copii, m-a pus să-i duc cămaşa albă pe care o lua numai când mergea la nuntă, m-am gandit, la ultima dată cand i-am umplut gamela, înainte de Crăciun, era prima mea zi după ce m-au dat afară, de la ţesătorie...numai e nimic acolo, poate mai dorm nişte pisici printre fiarele alea, niciodată nu mi-a placut acolo, i-am zis asta şi el m-a privit barba lui nerasă, cu ochii mari negri, a zis să stau acasă de-acum, a luat ceasul deşteptător şi a închis alarma, îmi trebuai bani, nu, nu ştiam să fac altceva, nu ştiam cum să-i zic, l-am lăsat să plece, de data asta n-am putut să fiu sinceră era ceva mai... am zis să aflu şi o a doua, a treia opinie...nu mă simţeam eu bine ...nu m-a întrebat prea multe ţaţa avea o dispoziţe proastă...am baut cafeaua, de obicei eu o beau mai dulce, n-a şters masa de frimituri şi mă înţepau, am ţinut ceaşca în palmă şi aşa cum mi-a arătat am întins zaţul în ea , apartamentul ei era aşa mic, ca al meu dealtfel, totdeauna am vrut ceva mai mare cum mi-a arătat odată, Călin al meu, într-o revistă, camere înalte şi lungi, multă luminăm, să te mişti făra să te loveşti în colţurile... aş fi stat zile să tivuiesc perdelele pentru toate camerele, 4-5 rânduri de perdele...dar niciodată n-o să fie... fundul ceştii era negru a zis că nu e de bine...am întors ceaşca să se usuce, metoda ei, se zice, nu da greş, nici nu mă cunoaşte, zice că aşa-i mai bine că asta înseamnă să ghiceşti, era cald a trebuit să-mi deschei nasturii de la bluză, mi-a zis că Traian nu se mai întoarce, că vede un mort, un mort de vreo lună, din cauza datoriilor poate şi nu mai e mult şi îl vor găsi..ce prostie mai e şi asta...apoi a zis că vede o femeie cu părul lung...a zis pică drum şi mie şi la băieţi, pe ceaşcă erau linii albe ca nişte viermişori, era şi o cifră opt, în ziua aia o să fie ceva poate un câştig, poate Traian îmi va zice ceva..ce ştie...numai bazaconii, nici n-am mai ascultat-o, i-am lăsat banii şi am plecat, am făcut o mare greşală să cred în toate babele, nimic, ele nu ştiu nimic, mă-nţelegi ...acel opt..acel opt este numărul lor în metestază, oare cum arată, le văd ca nişte balonaşe mici roz, ca nişte icre... oare sunt o mamă frumoasă, o soţie ...aş mai fi vrut să mai fac un copil e ciudat, o să fie gol acolo, ce-o să-mi pună în loc...cum o să-i zic eu lui când vine că sunt bolnavă, de vreo trei luni şi că dacă nu mă operez nu scap... o să se ducă la alta, ăsta leşină şi dacă vede o perfuzie, n-o să-l las să stea pe bancă în faţa salonului, o să fie şi mai obosit de la servici, va trebui să mă duc undeva poate la capitală că ăia au aparate... bani...ce-o să facem cu banii şi băieţii, cum o să le zic eu lor când vin de la şcoală, am încercat...au văzut că e ceva, mai bine le zic doar că le încălzesc mâncarea şi atăt cum fac zi de zi, nu vreau să stea cu mine, acum sunt la vârsta aia când orice li se pare...doamne să mă vadă cheală sau cum o să vomit după ...în primele săptămăni de tratament, o să le fie aşa scârbă de mine şi milă...n-o să-şi mai aducă prietenii pe-aici, poate o să mai trăiesc câţiva ani, da n-o să fie la fel, recidivă se-ntămplă des, o să mă ciopârţească doctorii de tot... n-o să mai pot merge la mare, da mie îmi place la mare şi nisipul, n-o să mai pot purta rochia mea înflorată, o să mă îngraş...nu nu asta mai bine iau un pumn de pastile...cum o să mă vadă Traian dezbrăcată, nu, o să fiu un monstru, mai bine îi zic să nu se mai întoarcă în ţară, trebuie să fac cumva, să pară un accident...să dau drumul la gaz...şi băieţii mei ce-or să facă...mai bine decât să-i chinui...e mai bine aşa...trece mai uşor

Andrei Dosa

De ziua femeii! E nebun! Ce-i pasă lui? Mă va scuipa în față o națiune întreagă, gospodinele mă vor înjura, voi apărea în Click! și în Libertatea. O să ajung o femeie de serviciu sau nici măcar. Andreea Marin nu va mai avea concurență. Misoginul naibii! El are spatele asigurat! I-a promis Pro Tv-ul un post. E doar un amărât de informatician. Nu e nici director, nu e nici în consiliul de administrație, nici măcar realizator de emisiuni. Cum să divorțez în plină criză? Și nici nu e sigur că lui Neluțu nu-i va reuși… Va fi cel mai tare parteneriat. M-am speriat când a pierdut tot ce investise în imobiliare… dar va fi bine, îmi va cumpăra altă decapotabilă, la vară mergem la Rio, poate la toamnă îi aducem pe copii înapoi de la mama, sau când împlinește Mihai 12 ani, să îi mai creștem și noi… ultima oară mi-au zis că sunt mai drăguță și mai înaltă când apar la televizor. Bineee! Vreți la mall, vreți în parcul de distracții? Ciuciu! Va fi bine, ne vom uita împreună la emisiunile mele în reluare, crizele lui s-au mai domolit de când cu parteneriatul. De 8 martie, să-mi facă el mie una ca asta! Măcar să-mi fi zis mai repede, să am timp să vorbesc cu directorul să fie concediat… 8 martie… Doamne, ce frumos! Buchetele de flori de la fani și de la invitați, cadourile de la cameramani, primele de la director, mailurile cu: ”tu ai fost îngerul nostru salvator, îți urmărim emisiunea cu sufletul la gură”, ”îți suntem etern recunoscători”, ”ne vom boteza fiica după tine”. Și invitațiile la nuntă… câtor cupluri le-am adus fericirea!… S-a terminat cu toate astea. Nu pot să îi zic lui Neluțu. Ar fi în stare să mă arunce într-un râu sau să îmi sluțească fața, ca în filmele alea americane. Ehei, câte chestii din astea a făcut Neluțu înainte! Îi cunosc eu trecutul. A îmbătrânit, e om serios acum. S-a liniștit. Îl știe toată lumea, acum nu-și mai permite chiar orice. Mai ales că la anul vrea să candideze la președinție. Pe durata campaniei aș fi în siguranță. Adică în siguranță pe naiba! Exilată undeva într-un orășel, căzută în dizgrație, divorțată de Neluțu care își va investi toți banii rămași să mă umple pe mine cu noroi. Fără milă. Dar pe urmă… Dacă nu câștigă alegerile? Atunci sigur o să plătească vreun ucigaș… Amărâții ăștia ar fi în stare să te înjunghie și pentru câteva sute de euro. Nu, nici vorbă să îi zic lui Neluțu, mai bine mă răzbun pe nemernicul ăsta. Mor cinstită, ca Lady Di, funeralii naționale, bilețele de dragoste pe piatra funerară în fiecare zi, telespectatorii în pelerinaj… Ziua femeii va fi și ziua morții mele. Nu știu cine o să-i mai consoleze pe toți oamenii ăștia. Și gospodinele, telespectatoarele mele cele mai fidele! Nu știu dacă atențiile soților lor iubitori le vor putea șterge lacrimile de doliu de pe fețe… ele vor fi în doliu în fiecare an de 8 martie. Mi se rupe inima, dar trebuie să o fac! Trebuie să scriu o scrisoare în care să îl rog pe Neluțu să mă înmormâneteze la o mănăstire, undeva în nordul Moldovei… Neluțu îmi va ridica un mausoleu… vor fi fan-cluburi și forumuri unde fanii vor discuta circumstanțele morții mele și apoi blogul pe care îl va face Mihai unde vor apărea memoriile mele postume, e băiat deștept, le are cu informatica. Nemernicul ăla, ar fi în stare! Fix în timpul emisiunii. Jigodia! În timp ce eu îi vindec pe oameni aceia îndurerați, în timp ce eu reunesc familii despărțite de vicisitudinile vieții și le oblojesc rănile și le aduc mângâierea, le readuc zâmbetul pe buze și în suflete, când ochii spectatorilor și telespectatorilor vor luci de lacrimi, el va insera în partea de sus a ecranului un banner ca la buletinele informative: știre senzațională, Monica V. își înșală soțul cu tehnicianul… Îl cred în stare. Dacă m-a făcut să apar pe toate ecranele din spatele meu, când prezentam știrile… Ah, și inimioarele cu inițialele mele pe prompter care mă făceau să roșesc toată sub fondul de ten și să mă bâlbâi la numele deputatului ăluia, care m-a și mustrat apoi la un bal, dă-l naibii de boșorog libidinos. Trebuia să-mi dau seama de pe atunci că omul e în stare de orice. Nu știu de ce i-am cedat. Ar fi în stare să strice un moment atât de înălțător, să întineze cu noroi cea mai pură emisiune, să învenineze telespectatoarele. Atâția oameni cumsecade în jurul meu, acele priviri pioase… îmi va fi dor de ei. De lacrimi, de aplauze… de domnul director… toți, în afară de bărbații ăștia cu care m-am îmbârligat, care întotdeauna m-au făcut să sufăr. Până și Neluțu, de când cu criza asta, și-a dat arama pe față, nu-mi mai face cadouri, nu mă mai scoate din casă, adio vacanțe și blănuri. Până aici! Iau jeep-ul lui Neluțu, că BMW-ul meu e la service, dacă nu mai e decapotabila e bun și jeep-ul. Oricum, altă variantă nu am. Hehe, măcar îi fac ceva stricăciuni. Astă noapte e perfect. Și el oricum doarme în prima cameră. Voi intra cu 200 la oră în casa lui. Îl fac zob pe nemernic! Mi-e frică un pic să nu îmi distrug fața. Nu vreau să mă fotografieze paparazzi cu fața plină de sânge sau doamne ferește cu vreun ochi scos, obrazul ciopârțit, maxilarul dizlocat. Vreau să mor frumoasă. Dar casca de hockey a lui Mihai? Sper să nu-și fi luat casca cu el la bunică-sa că mă omor! Nu. Nu și-a luat-o. Așa o să fac. Îmi pun casca și totul va fi în regulă. Curaj Monica! Nu-i lăsa să te doboare!

Daniel Puia-Dumitrescu

Maria este o femeie ca toate femeile. Când i-a venit timpul să se mărite, Maria s-a măritat fără a clipi. L-a luat pe Emil, pentru că Emil era un bărbat ca toţi bărbaţii. Nici mai mult nici mai puţin decât ceilalţi bărbaţi din viaţa ei. Poate un pic mai mult dacă stăm să ne gândim că părinţii lui au o fabrică de pâine. Poate un pic mai mult dacă ne gândim că pentru el se luptaseră toate fetele de pe strada Mariei. Dar în rest, un bărbat obişnuit. Unul care pleacă dimineaţa la şapte la serviciu şi se întoarce seara la şapte. Atunci el vrea să mănânce. Pentru asta, Maria se pregăteşte ziua întreagă. Şi cel mai mult iubeşte momentele când stă la masă, în faţa lui, şi îl priveşte cum mănâncă. Emil tace, tace şi mestecă. Nu are timp să se oprească din mestecat. Timpul este cel mai mare duşman al lui. Timpul şi oboseala. După ce mănâncă, o ia pe Maria într-unul din braţe, iar cu celălalt dă tot de pe masă pe jos. Asta nu îi place Mariei. Dimineaţă va trebui să strângă iar cioburile. Şi cioburile-aduc ghinion. Apoi o pune pe ea pe masă, îşi lasă pantalonii în vine şi începe să o pătrundă. Ritmic, fără să se grăbească, de parcă ar vrea să nu îi scape niciun moment. Are în el, ritmul acesta, meticulozitatea unui muncitor. Asta îi plăcea Mariei la început. Îi plăcea meticulozitatea lui. Acum nu mai e la fel. De când au crescut copiii, Maria nu mai ştie cum să se ferească. Altele ar găsi scuze, dar cu Emil nu se poate. Emil ştie ce vrea atunci când vine acasă. E tot ce îi cere. Şi nu îi cere mult în schimbul salariului pe care i-l dă tot în fiecare cinşpe ale lunii. Din cauza asta, Maria trebuie să găsească mereu soluţii. Când erau mici, dădea copiii părinţilor ei seara. Părinţii ei stau aproape şi o ajută când are nevoie. Oameni buni. Oameni simpli de la ţară. Acum mama nu mai e. Iar tatăl nu mai aude bine şi copiii au crescut, nu îi mai poate stăpâni. Cu socrii niciodată nu s-a putut înţelege. Ei i l-au dat pe Emil. E mai mult decât putea ea cere vreodată de la ei. Şi vor lăsa fabrica de pâine copiilor. Dar asta doar după ce mor şi doar dacă cei doi copii îi vor iubi îndeajuns. Şi asta-i o altă poveste. Peste umărul lui Emil, Maria se uită spre uşa crăpată. Ea ştie că băieţii se uită la ei. Se uită, râd pe-nfundate şi se-nghiontesc. Şi Emil ştie că băieţii se uită, dar lui nu îi pasă. El îşi vede de ritmul lui sacadat. Îşi face treaba cu meticulozitate. După ce va termina, se va duce la culcare. Educaţia copiilor e treaba femeii. El nu are timp de prostii de genul ăsta. El aduce banii în casă. Şi nu sunt puţini. Cu banii de la el, femeia poate cumpăra de mâncare, poate plăti taxele şi poate trimite băieţii la şcoală. Şi ei trebuie să înţeleagă că, la un moment dat, îşi vor lua nevastă, vor face copii şi vor aduce bani în casă. Nevestele vor creşte copiii. Şi ei vor munci, vor mânca şi îşi vor spori oboseala alături de femeile lor. Maria ştie că nu mai e mult şi Emil va termina. Şi atunci va putea închide uşa. Apoi va strânge cioburile şi va mânca şi ea. Altă dată se ducea şi se aşeza cuminte lângă patul unde Emil sforăia. Se aşeza în genunchi şi îşi spunea rugăciunile. Se ruga pentru el şi băieţi. Pentru mama, care nu mai e, şi pentru tata, că nu mai aude, săracul. Apoi se aşeza lângă bărbat şi îl asculta cum doarme liniştit. Se pregăteşte de muncă. Astăzi, însă, ştie că nu va mai merge lângă el. Nu îşi va mai face rugăciunile lângă pat. Nu se va mai ruga pentru el şi pentru băieţi. El îşi poate purta singur de grijă. Şi băieţii sunt mari. Nu se va mai ruga nici pentru mama, care nu mai e. Nici pentru tata, săracul. Astăzi va merge la fântâna din curte. Se va aşeza în genunchi lângă ea. Acolo îşi va face rugăciunile. Ştie că nu-s de niciun folos la ce va face ea, dar vrea să fie-mpăcată. Se va ridica şi va scoate găleata. Nu vrea să se lovească de ea. Şi va sări fără să ţipe. Şi mâine-i 8 martie.

sâmbătă, 6 martie 2010

NU UITAŢI!

ASTĂZI, 6 MARTIE, DE LA ORA 16, ÎN CEAINĂRIE, PE CASTELULUI, VA AVEA LOC CENACLUL "PUR ŞI SIMPLU", UNDE VOR RECITA NAOMI IONICĂ ŞI ŞERBAN ROMAN, IAR CEILALŢI SUNTEM AŞTEPTAŢI SĂ ÎI ASCULTĂM ŞI, DACĂ ESTE NEVOIE, CRITICĂM!

HAIDEŢI!

marți, 2 martie 2010

Astăzi

...ne-am întâlnit fără Diana, care a fost "entre les murs", să spunem aşa, şi nu ne-a onorat cu prezenţa.
...am citit temele lui Andrei şi Sabinei, pentru că eu şi Bianca nu le-am făcut, spre marea noastră ruşine! Însă pregătim o altă surpriză pentru data de 8 a lunii lui Marte!
...am făcut încă o dată planul de plecare la recrutat prin licee şi am fixat "decolarea" pentru săptămâna viitoare!
...am dat mărţişoare fetelor! Şi doar una m-a pupat, ceea ce a fost destul de nu prea frumos (bună exprimare!) din partea altora...

Mîine îi urăm succes lui Andrei în recitalul său de la Institutul Blecher! Şi iată cum suntem noi mândri că unul dintre ai noştri mai iese din urbe spre plaiurile mai mult sau mai puţin mioritice ale capitalei! Baftă, Andrei, şi încercăm să îţi fim alături şi fizic!

Sâmbătă avem din nou Cenaclul, în Ceainărie, de la ora 16:00, vor citi cei amânaţi de sâmbăta trecută, NAOMI IONICĂ şi ŞERBAN ROMAN. Vă aşteptăm!

Aşteptăm în continuare semne şi, mai ales, texte de la voi!

joi, 25 februarie 2010

VEŞTI

Vă anunţăm cu părere de rău că NU vom ţine sâmbătă, 27 februarie, cenaclul PUR ŞI SIMPLU, în Ceainărie, din cauza unor probleme ale membrilor. Ediţia la care vor citi Naomi Ionică şi Şerban Roman se amână pe săptămâna viitoare, sâmbătă, 6 martie, de la ora 16:00.

Vă mulţumim pentru înţelegere!

duminică, 14 februarie 2010

DE VALENTIN

Salutări!

De VALENTIN ne-am gândit să scriem şi noi nişte scrisori, sperăm să vă placă!

DIANA - relaţia între o telefonistă Vodafone şi un sudor
Scumpul meu Radu,
Iată că deja îţi scriu a treia scrisoare de când nu ne-am mai văzut. Două săptămâni poate părea puţin pentru unii, dar nu mi te pot scoate din minte şi simt nevoia să vorbesc cu tine prin toate modurile posibile. Aşa că îţi scriu sperând că aceste câteva pagini de gânduri puse pe hârtie mă vor face să te simt aproape. Mai aproape. Îmi este foarte dor de tine, asta sigur o ştii. Şi sunt la fel de sigură că şi ţie îţi este la fel de dor de mine. Asta este iubirea, nu?
Ştiu că nu-ţi place să-ţi scriu scrisori, şi că ţi se pare demodat să faci asta. Însă o scrisoare de dragoste este altceva. Am să-ţi scriu să ştii, am să-şi scriu şi când nu vom mai fi departe, pentru că o scrisoare e altceva. Eu am să-mi fac întotdeauna timp să-ţi scriu câteva rânduri, chiar dacă mi-ar fi mult mai uşor să pun mâna pe telefon şi să te sun, sau să-ţi trimit un SMS. Dar eu nu vreau să ne irosim relaţia cu SMS-uri scrise pe fugă, pline de prescurtări. Cu super-ofertele Vodafone pe care mi le oferă ăştia gratis şi pe care le împart cu tine, ne-am permite să facem asta, dar haide să ne iubim în timp real şi nu la telefon. Ce zici? Haide să vorbim la telefon mai puţin şi să ne vedem mai des, mai des decăt până acum. Nici sute de minute vorbite la telefon, nici zeci de scrisori nu fac cât două ore petrecute cu tine. Eu îţi ofer cât pot din ce am, dar cred ca meriţi mai mult, mult mai mult. Îţi voi dărui toată dragostea mea. Reciprocitate. Pe asta se bazează dragostea, şi tu eşti cel care m-a învâţat. Până să te întâlnesc pe tine, am căutat peste tot dragostea. Nu cred că era cineva cu ochii mai larg deschişi decât mine, aşteptând-o. Însă în toate locurile unde am căutat-o am găsit doar dezamăgiri. Ceva îmi spune că de data asta va fi altfel, de aia vreau să schimăm ceva. Ştii că ţin la tine puiuţ şi, după ce mă întorc din training, vreau să uităm toate certurile şi să facem totul să meargă bine, ca în prima zi. Îţi mai aminteşti prima zi?
N-o să uit niciodată ziua aia. Era 15 martie. Mă trezisem destul de bine-dispusă, de parcă presimţeam că ceva bun o să se întâmple în ziua aia. Păcat că mi-a stricat tata toată buna dispoziţie. A venit cu o falcă în cer şi una în pământ că a dat un bou cu maşina peste bicicleta lui şi i-a rupt cadrul. Şi aflase de la vecinul de deasupra că respectivul ar fi fost de fapt o respectivă, Ema, fosta mea colegă de liceu. Deci toată vina cădea pe mine, că doar eu o chemasem pe la noi. Şi cum a intrat el în camera mea, de dimineaţă, la opt, a început să ţipe. Că bicicleta aia era celalalt copil al lui. Bicicleta aia avea o valoare incredibilă. O avea de când era el copil, şi n-a avusese nicio problemă cu ea până acuma. Cu bicicleta aia s-a plimbat când era la liceu, pe bicileta aia a cunoscut-o pe mama. Şi eu îmi chem prostănacele de prietene să dea cu maşina peste ea. La început nu înţelegeam de ce se agită atât pentru rabla aia de bicicletă, dar mi-am dat seama până la urmă, şi chiar dacă nu era vina mea, i-am zis că i-o repar. Nu prea ştiam cum, până mi-a sugerat un prieten să mă duc la un atelier de reparat biciclete să sudeze cadrul, care era rupt în doua locuri, cred că îţi aminteşti. Aşa că m-am îmbrăcat frumos, am pus bicicleta în portbagaj şi am plecat. Simţeam, îţi zic, că nu era o zi obişnuită. De aceea nici nu am intrat în primul atelier care mi-a ieşit în cale. Am căutat şi am căutat până am văzut plăcuţa vişinie de la atelierul tău. Când te-am văzut am ştiut că în sfârşit dragostea se săturase să se joace de-a v-aţi ascunselea cu mine, şi se predase. Radu, tu ai făcut dragostea să renunţe la jocul ei absurd şi să ne îmbrăţişeze pe amândoi. Sper din tot sufletul să ne ţină strâns, să nu ne dea niciodată drumul. În clipa când te-am văzut am simţit cum inima începe să-mi bată mai repede. Şeful tău mi te-a arătat cu degetul: „Du-te la Ticu, te rezolvă el!” Ticu... Ochii tăi căprui umbriţi de sprâncenele tale stufoase într-o încruntare concentrată şi buzele pe care ţi le muşcai în timp ce lucrai m-au făcut să-mi dau seama că tu eşti bărbatul adevărat pe care îl aşteptam de atâta timp în viaţa mea. Iar când te-ai ridicat şi ţi-ai şters picăturile de transpiraţie de pe frunte, mi-am zis: „Vreau un viitor cu el!” Şi chiar dacă părea ciudat, m-am bucurat când mi-ai zis că nu se poate face într-o zi şi mi-ai dat numărul tău de telefon. Iar de-aici totul a mers natural, şi uită-ne! Şase luni, ne merge destul de bine, şi-o să ne meargă şi mai bine!
Poate că e aiurea să tot repet povestea întâlnirii noastre. Dar vreau să îmi reamintesc fiecare detaliu, să mi se întipărească bine în memorie. Vreau să vezi cât de speciala a fost ziua aia pentru mine, şi să vezi ce s-a întâmplat în sufletul meu atunci. Cred că suntem predestinaţi, cred cu tărie asta, şi de aceea îmi tot repet fiecare detaliu – să mă asigur că ce trăiesc acum e adevărat. Vreau să-mi mai povesteşti o dată ce ai simţit când m-ai cunoscut. Dar de data asta să fii sincer, ştiu că şi pentru tine a fost dragoste la prima vedere, dar nu îndrăzneşti s-o zici. Poate îmi povesteşti în scrisoarea pe care o să mi-o trimiţi răspuns la asta.
Te iubesc.
Te iubesc.
Să nu uiţi asta. În curând o să se termine trainingul asta şi o să mă şi lase aştia de la Vodafone o săptămână acasă, concediu. O să avem suficient timp de petrecut împreună. Abia aştept. O să recuperăm săptămânile astea. Să-mi scrii scumpule, da? Vreau să ştiu ca eşti bine.
Mie îmi merge bine aici. Cursurile pe care le facem sunt mega-plictisitoare şi nici nu sunt cluburi ca lumea, dar măcar avem piscină la hotel şi mai pot să stau şi eu la o bârfă cu fetele. Dorul de tine mă omoară. Să mă suni mai des, vreau să-ţi aud vocea mai des. Şi să-mi scrii.
Te sărut dulce.
A ta, Bianca

Bombonica mea scumpă,

Chiar dacă nu prea le am eu cu cititul şi nici cu scrisul m-am bucurat de scrisoarea ta. Orice semn de viaţă pe care mi-l dai merge. Chiar că şi mie mi-e dor de tine uneori, când sunt singur şi stau în pat şi mă uit la televizor în loc să te iubesc aşa cum numai eu ştiu. Numa că la cât sunt de ocupat abia mai am timp să mă gândesc la asta. E greu tare cu munca şi abia aştept să vii acasă să mă ajuţi să mă relaxez.
Şi eu te iubesc şi mai las-o încolo cu greşelile din trecut şi greutăţile şi ce mai ziceai tu acolo că n-are rost să ne mai amintim de alea. Bombonico, ştii că toată lumea mai calcă strâmb uneori şi că te-am iertat că ţi-ai pus-o cu grasu de Georgică şi acuma nici nu îmi mai pasă că tu tot dai din gură că vrei să ne căsătorim şi d-ăstea. A, să nu înţelegi aiurea, îmi pasă, îmi pasă de tot ce zici şi ce faci numa că nu ştiu. Ţi-am zis că nu prea le am eu cu astea. Nu mă mai enervez când începi cu măritişuţ şi toate astea. Că vai, Emilia şi Larisa şi Maria toate s-au căsătorit, şi soră-ta şi nu mai ştiu cine. Păi zi şi tu mă fată, o să te facă un inel să mă iubeşti mai mult? O să mă facă o hârţoagă pe mine mai fericit? Mă faci tu destul de fericit aşa nu-i nevoie de hârtii pentru asta. Mai dă-le încolo pe proastele alea, noi suntem spirite libere.
Să ştii că tocmai am vopsit verde plăcuţa de la atelier, da n-o să uit niciodată cum era mâncată de rugină când te-am cunoscut. Şi să ştii că eu întotdeauna am fost sincer cu tine, chiar dacă poate uneori asta n-a fost o chestie pe care am făcut-o amândoi. Da ţi-am zis deja, te-am iertat pentru toate alea. A fost dragoste la prima vedere, cât de cât. Vezi tu bombonico, eu eram la muncă şi cum zici şi tu, eram concentrat. Chiar dacă la Vodafone e altfel, eu când sunt la atelier mă gândesc numa la muncă, dau tot ce am, nu am timp să mă uit după fuste şi ţâţe. Voi mai aveţi o pauză ceva, mai staţi de vorbă, şi totuşi faceţi treabă bună acolo. Îmi plac ofertele voastre şi mersi că ai activat-o pe aia numa că eu de alta ziceam. Eh, acuma merge şi aia, minute să fie, să pot să vorbesc cu tine iubire. A, şi când vii să nu uiţi să-mi plăteşti abonamentul pe septembrie şi poate mă mai ajuţi cu un bănuţ acolo că trebuie să-mi iau un aparat nou de sudură.
Ticu te iubeşte.
Nu mai prea ştiu ce să-ţi scriu. A.
Îţi mai aminteşti când mai întrebat de ce mi se zice aşa? Era ziua aia când ţi-am sudat eu o inimioară pe uşa de la scară. M-am chinuit ceva la ea, da a meritat, ce naiba, pentru păpuşica mea fac orice. Tot auzeai pe la ăştia, Ticu-n sus, Ticu-n jos, când pe mine mă cheamă Radu. Şi ce faţă ai făcut când ţi-am zis că e Ticu de la tăticu, că eu sunt tata lor. Le-o trag la toţi şi la toate de nu se văd. Bărbaţii vin la tăticu să îi ceară voie şi femeile să-i ceară ... haha. Erai cam pudică pe-atunci. Mă bucur că ţi-ai revenit. Mamă mamă bombonico, abia aştept să îmi mai faci tu toate chestiile alea obraznice pe care te-am învăţat. Mmmm. Hai, te mai sunt eu. Chiar nu mai ştiu ce să scriu şi mi se şi termină pasta de la pix. Te aştept cu nerăbdare. Şi încă ceva: Daca un strop de ploaie va atinge buzele tale, să ştii că e o sărutare trimisă de la mine.
Radu


ANDREI - relaţia între un contabil şi o stripteuză

Draga mea,

m-am decis să îți scriu pentru că simt că nu mai rezist. Mă gândesc la tine și atunci când nu vreau. Degeaba am încercat să mă îngrop între hârtii și calcule. Am greșit bilanțul unei firme. M-a sunat directorul după două zile să îmi zică că ceva nu e în ordine. Era destul de nesigur pe el, își cerea scuze la fiecare două cuvinte, dar avea dreptate. Știi unde am greșit? La contul de profit și pierdere. E clar că mi-ai invadat până și spațiul profesional. Eu niciodată nu greșesc. De ce trebuie să gândesc în termenii ăștia? De ce mă gândesc la riscuri, la faliment, la deficit și inflație? Mi-e frică de tine, ăsta e adevărul. Tu nu ai văzut cum stăteam pe canapea acu două seri când te-ai așezat lângă mine și m-ai mângâiat pe cap? Eram paralizat. Îmi venea să îmi pun mâinile la spate, cum am fost învățați să stăm la ore când eram mici. De parcă urma să fiu ascultat la biologie. Niciodată nu mi-a plăcut biologia. Ultima oară când am fost îndrăgostit eram în liceu. Numele ei era Maria și semăna foarte mult cu tine. Ea strângea banii pentru cărți și pentru alte evenimente. Îmi plăcea cum arătau listele ei elaborate în Word. Și avea și un mic calculator de mână cu care își făcea socotelile. Nu era nicio ștersătură pe listele ei. În afară de Word nu prea știa mare lucru la info. Era destul de stresată cu proiectul de final de an, așa că am profitat de ocazie și am ajutat-o. Era o aplicație. O pisică ca în reclamele de la Whiskas care stătea în colțul monitorului și se gudura de taskbar. Când apărea screensaverul începea să toarcă. Era o inovație pe atunci, în 1999. Pe urmă m-am hotărât să îi zic. M-am bâlbâit foarte tare și m-am înroșit ca un rac, dar până la urmă am reușit. Știi care a fost răspunsul ei? Că sunt prea mic de statură și nu vrea să o vorbească lumea pe la spate că umblă cu un pișpirică. Cam pe atunci m-am hotărât să mă apuc ca lumea de contabilitate. Am fost la toate olimpiadele. În clasa a XI-a am luat locul întâi pe țară. O să-ți arăt odată diploma, dacă vrei. Eu stau destul de prost la capitolul comunicare. Întotdeauna mă fâstâcesc când trebuie să vorbesc cu cineva. Am văzut odată, când eram mic, un film în care personajul principal era o operatoare de la telefoane din perioada interbelică. Stătea toată ziua în fața unui panou cu multe găurele și fire. Stabilea legăturile cu o dexteritate și o viteză uluitoare. Era ceva eroic în asta. Mi-am zis că atunci când voi fi mare o să-mi angajez și eu o telefonistă care să mă ajute să stabilesc legătura cu persoanele care îmi plac.
Iartă-mă că nu ți-am oferit un cocktail atunci. Tot ce am reușit să fac a fost să te întreb aceleași lucruri despre care m-ai întrebat și tu. De unde vii? Cu ce te ocupi? Nu-ți place de mine? La ultima întrebare nu mi-ai mai răspuns. Știu, am fost penibil. Te-ai ridicat de lângă mine și ai plecat. Eu aș fi vrut să mai stai, dar nu am știut cum să îți spun, mai ales că muzica era dată destul de tare. Iar la separeu nu am știut cum să te invit. Nu știu cum se face. Te-ai dus direct pe scenă și ai dansat. Aveai niște mișcări destul de violente, de parcă mi-ai fi reproșat ceva. Ți-am scris rândurile astea azi după-amiază. Știu deja cum să fac să ți le dau. Îmi voi lăsa ochelarii acasă, îmi voi da părul cu gel. De haine am vorbit deja cu un fost coleg de liceu, pe care eu nu prea îl simpatizez, mare gagicar. Dar măcar știe să se îmbrace. A zis că îmi împrumută niște chestii. A zis că el vede la mine o schimbare și că e în direcția cea bună și să nu ezit să îl caut și altădată când e vorba de gagici și că îi place noua mea atitudinea vestimentară. O să vin îmbrăcat așa la club, mă voi așeza undeva într-un colț, să nu mă vezi, și când îți vei face numărul la bară voi veni lângă scenă și îți voi băga în sutien câteva bancnote printre care voi ascunde bucata asta de hârtie, bine împăturită, apoi voi pleca.
Sper să îmi scrii cât mai repede. Adresa mea este: Str. Lăcrămioarei, nr. 68., Brașov.



Cu drag,
M.





Hei!



Ce-mi place de tine, nebunule, că ești contabil. Lasă-mă să ghicesc. Tu ești ăla cu cercel în ureche, băiatul ăla blond. Ești cu evaziunea fiscală cu din astea, las că știu eu. Ai grijă să nu te prindă gaborii. Ba nu! Stai să mă gândesc mai bine. Poate ești tipul ăla înalt și bine făcut care mi-a dat aseară una de cincizeci să îi dau un pic țâțele să se joace cu ele. Avea o limbă ascuțită, de mare precizie. Ăsta trebuie să fii tu. Să știi că ai reușit să mă exciți. Un tip așa meticulos după două sticle de vin, mai rar. Hai lasă, lasă, că m-am informat eu de la chelner, ce crezi tu! Eu întotdeauna îi ginesc pe contabili. Ăștia degeaba se fac muci, că tot meticuloși rămân. Mai sunt și altfel de contabili, din ăia de modă veche, cu ochelari, și așa mici ca niște șoareci care doar stau în colțul lor și se uită la tine și nu fac nimic. Și le lucesc ochii de zici că au febră. Dacă eu aș fi patroană aici, și în câțiva ani sigur o să fiu, sau dacă nu, o să-mi deschid eu propriul meu nait-club, o să le zic bodigarzilor să nu îi lase să intre pe toți fraierii, că ăștia nu au ce căuta într-un nait-club că nu fac altceva decât să se chinuie singuri. Mai bine se duc frumos acasă și își fac o labă.



M-am dat cu ojă și între timp mi-am editat statusu pe hai cinci că văd că mi-a scăzut traficu, o să mai bag și niște poze în curând că nu se mai poate. Pe urmă am mai citit un pic din scrisoarea ta. Eu nu suport să citesc mai mult de câteva rânduri deodată că încep să mă doară ochii. Păi ce, crezi că mie mi-a plăcut biologia? Nu trebuie să îți fie rușine pentru asta. La școală te învață numai prostii și te trimit acasă dacă te vopsești în cap sau dacă vii în fustă mini. Niște inculți. Profii ăștia habar nu au de modă. Păi fustele mini se poartă încă din anii șaizeci în alte țări și ăia de acolo nu au nimic împotrivă. Am citit io asta într-o revistă de modă când eram mică. Cel mai mult îmi plăcea de creatorul ăla yiv son laurent. Când eram mică visam să fiu soția lui. Pormă mi-a mai trecut când ne-a părăsit tata. Stai un pic că mă duc să mănânc. După aia mai citesc.



Îmi pare sincer rău pentru ștoarfa aia, Maria, dar cred că nu te merita. Eu îi dădeam una în meclă pentru faza aia. Și ce dacă erai mic? Între timp ai crescut și tu. Ai tras de fiare. Cred că ar muri de ciudă javra aia dacă te-ar vedea acuma. Să-mi fi făcut mie cineva un pisic pe calculator! Mie îmi plac birmanezele să știi! Poate îmi faci și mie unul pe leptop. Poți să faci și pe leptop, nu?



Filmul ăsta cu telefonista nu îl știu. Cred că era destul de plictisitor. Dar probabil că părinții te-au dus la filmul ăla așa că nu tu ești de vină. Mie îmi plac filmele cu Gechi Cean. Le-am luat pe toate de la închirieri dvd. Păi normal că nu ai știut cum să mă inviți în separeu. Ești un impulsiv, ca și mine, te aprinzi pe moment și te agăți ca pitbulu. Tu mai ții minte că nu vroiai să îmi dai drumul la țâțe? Sau ți s-a rupt filmul?



Uite acuma am ieșit de la duș și am citit și finalul. Păi te-ai țăcănit la cap? De ce să îți schimbi hainele cu idiotul ăla? Ce, ale tale nu-s bune? Mai mult gel? Să știi că de la prea mult gel s-ar putea să chelești. Aaa, îți place să te deghizezi? Faci pe Zorro, ai? No lasă că te desconspir eu în noaptea asta la club. Mai rar așa specimene ca tine. Să știi că mi-a plăcut scrisoarea ta. Aparențele înșeală. Ești un dur cu o inimă sensibilă.



Te pup pe botic,
Lady Laura

SABINA - relaţia între un puşcăriaş şi o cofetăreasă

Dragă Anca,

Sper că eşti aşa cum te-a lăsat Dumnezeu, o frumuseţe, aia eşti, o frumuseţe! mâncate-ar tata! Îţi mulţumesc, dragă pentru că mi-ai trimis, de ziua mea, exact suplimentul 65 de integrame şi Sudoku.Numai tu puteai să te gandeşi, frumoasa mea, să-mi trimiţi atâtea integrame câte primăveri am împlinit, dulceaţa ştie că aşa mă menţin eu în formă. Îţi sărut mânile de milione de ori, steluţa mea, şi pentru tortul cu cireşe pe care mi l-ai trimis, nu, nu l-au oprit la control, lasă dulceaţă că vin eu luna viitoare acasă, să vezi atunci ce poate cavalerul tău! Şi îţi deschide amorezu tău o cofetărie numai pentru tine, unde să faci vestitele tale eclere-sirenă şi placinta ta cu sfeclă. Mititica, stă aşa singurică la ea în garsonieră, şi nu are decât trei dulăpioare cu pantofiori şi vestuţe şi rochiţe în danteluţe, vai! Da nu se poate păsărica mea minunată, ştiu cum ai vrea să fiu acolo să-l tragi pe moşu tău de barbă. Iartă-mă că nu sunt lângă tine, dar a trebuit să stau, din cauza presei, ţi-am mai spus scumpete cum era să-i mituiesc eu pe toţi, oricum ţi-am mai zis aici am cea mai bună cameră, am şi tv cu cablu, nu te stresa puişorul meu şi nu mă uit la alţii dovlecei, mă gândesc numai la ai tăi, frumoasă! Iartă-mă scumpetea mea, de mii de ori iartă-mă, madona mea, că l-am ucis pe Gelu, namila aia de la aprovizionare când l-am găsit în ziua aia blestemată ascuns după maşina de spălat, mai avea şi chiloţi cu ursuleţi. Iartă-mă că am ales cuţitaşul tău preferat, de întins crema de cacao, da nu te-aşi fi lăsat cu o asemenea arătare, tu crezi că ăla, ieşea cu tine la restaurant, te ducea la spa, sau îşi punea pentru tine, pantofi de piele maro şi ceas asortat...Vezi tu eşti o madonă, nu să umbli cu toţii vagabonzii, ce avea el în plus? Îţi zic eu, am întâlnit pe unu aicea, îi zice Mirobolantu, zice că îl ştia pe Geluţu ăsta, şi ştii ce mi-a zis iubire, că lui nici măcar nu-i plăceau femeile atâta, că umbla cu ăia îmbrăcaţi cu fuste mini roz şi cu ţâţe false, o scârboşenie! că se mai culcase cu una de-i zicea Aurica, avea fata asta un trup! şi i-a furat şi bijuteriile, auzi iubirea vieţii mele, cum să-l las, să îţi ia ţie ineluşu cu safirel pe care ţi l-am ascuns eu în savarina ta, când am venit să te văd pima dată şi lănţişoarele de la Valentin al tău, pe care le-am cumpărat tocmai de la Paris, spune tu, iubire. Nu e bun moşu la pat, iubire, nu am eu tenu stralucitor şi mustaţa bine pensată, las că aşa cum ţi-am promis, minunăţia mea, dacă mă aştepţi, te duc înapoi la palatul cinci lalele şi ţi-am zis că te iert draga mea, că i-ai pus corniţe preaiubitului tău, acum că am aflat cine era Geluţu ăsta, mare şmecher, s-a şmecherit lumea asta budincuţa mea, mie aşa frică pentru tine. Am vorbit cu contabilul meu, Cornescu, şi a zis că ai fost foarte, foarte cuminţică, a zis că nu i-ai cerut mai mulţi bani decât i-am zis să-ţi dea, porumbiţa mea cea zăpăcită ce cuminte te-ai făcut! Mai, mai, să nu cred, ţi-e dor de mine, ştiu eu, cine te mai plimbă cu maşina argintie de teren pe care scrie mare -Mister Valentin Love Anca-, cine îţi zice de mii de ori ,numai fă Anca prăjituri, stai acasă şi fă-i un copilaş iubiţtlului tău mult prea devotat!, şi tu nu şi nu, că nu te laşi de cofetărie, vocaţia ta, prinţeso, numai Gelu e de vină. Uită-l Ancuţa, a fost, Valentin forever cum zice colegu Mirobolantu. Dovlecelul meu..dovelecelu meu, seară de seară visez cum suferi tu după prinţul tău, iubirea se suferă, dulceaţo, eu te iert, te învăţ să mă preţuieşti şi dacă mă aştepti, ca o Venus, ne mutăm iar împreună la căsuţa cu lalele şi ţi-o trec şi pe numele tău. Nu mă uita, eu te iubesc şi te ador, conteso, numai am răbdare, îţi trimit sute de sărutări, îmbrăţişări, etc., vreau să te iau în braţe şi să te iubesc încet, aşa cum ştiu eu şi cum dealfel o să-ţi doreşti şi tu, regina mea!

Al tău, sclav şi iubit pe viaţă,
Valentin Bănulescu, tatăl

Dragă Valentin,

Mulţumesc din suflet pentru această scrisoare, e foarte frumos să scri o scrisoare, mai ales una de dragoste, asta mă face să te iubesc şi mai mult. Ştii, a fost ideea mea, să-ţi cumpăr cartea de integrame, întâmplător am găsit una, în sertarele biroului tău, de ce nu mi-ai spus de această pasiune? Âtât îmi doresc să ne cunoaştem mai bine, relaţia noastră e destul de rece...poate că a fost vina mea ştiu, da, a fost vina mea, pentru toate necazurile de acum. Trebuie să-ţi fi spus adevărul mai demult, am aflat de curând că sunt însărcinată. Ştiu cât de mult îţi doreşti un copil, nu te speria, ştiu ca ai probleme cardiace, tatăl copiilor eşti tu, felicitări! nu te aşteptai la asta, şi probabil te întrebi cum s-a întâmplat. Am obţinut sperma de la medicul tău şi acum câteva luni mi-am făcut înseminare în vitro. Vom avea tripleţii!!!! Iniţial nu am crezut că o să meargă, dar după un tratament naturist am fost din nou fertilă. Acesta este un moment bun să afli adevărul, Anca, iubita ta cofetăreasă, a fugit săptămâna trecută în străinătate, cu fraţii ei, după ce i-am dat să citească scrisoarea ta, a zis că nu poate să te ierte, pentru că i’ai distrus viaţa şi pe dragul ei de Gelu. A zis că banii i-au acoperit durerea pentru un timp, dar nu mai rezistă,îi este scîrbă de tine şi nu vrea să stea cu un criminal! A lăsat tot grasonieră, haine, alocaţia ta. Bine i-ai făcut, cofetăreasa aia nu te-a meritat niciodată, şi Gelu, mărturisesc a fost şi prima mea iubire, ne-am cunoscut într-un bar din aceala de gay. Eu nu mai frecventez asemenea locaţii, acum vreau să mă dedic complet familiei noastre. Am plâns când am citit scrisoarea ta pentru Anca, ştii şi eu mă numeam Anca, acum treisprezece ani, când am luat decizia să încep tratamentul hormonal ca să devin bărbat.Cred că a fost doar o pasă din tinereţe, oricum, după ce am terminat facultatea, m-ai angajat pe postul de contabil. Nu-ţi închipui ce fericit am fost, aveam şanşa să câştig mulţi bani, să plec la un cabinet particular din afară, ca să-mi fac şi operaţia de schimbare de sex, să fiu un bărbat adevărat...Până când am realizat că te iubesc, că totul dintr-o relaţie de afaceri, s-a transformat în mintea mea şi în sufletul meu, în cea mai profundă iubire...am devenit foarte gelos pe Anca, pe care ai răsfăţat-o prea mult. Dovadă că relaţia noastră deabia începuse era chiar încrederea pe care mi-ai acordat-o, atunci m-am gândit să renunţ la toate planurile mele vechi şi să încerc să redevin femeie, n-a fost deloc simplu, dar am reuşit! Ştiu, că ai iubit-o mult pe cofetăreasa aceea care nici măcar nu avea studii superioare, ca mine,ai iubit-o poate pentru talentele ei în ale cofetăriei sau cum se spune. Ştii ce, am să învăţ şi eu să fac prăjituri, chiar ieri mi-am a cumpărat trei sute treizeci de reţete de dulciuri sofisticate, o să-ţi placă, puişor (dacă mă laşi să-ţi spun aşa), abia aştept să fi eliberat, mi-e tare dor de momentele petrecute la birou discutând despre starea averii tale, când te mai atingeam întâmplător.M-am gândit că după sarcină, am să-mi las părul lung şi am să-mi pun silicoane, să fiu exact ca fosta iubire a vieţii tale, nu vei simţi, dragul meu, Valentin nicio diferenţă! De acum chiar te rog să-i spui Anca...chiar dacă n-ai să mă iubeşti niciodată, ţine cont de faptul că eu îţi voi rămâne fidelă, îţi voi administra bani în continuare, îţi voi darui o famililie şi stabilitatea de care ai avut mereu nevoie, nu-ţi cer prea mult.
Cu dragoste şi respect,
Anca Cornescu


DANIEL - relaţia între un wannabe scriitor şi o prostituată

Florii mele de colţ,



Cu dragostea rătăcitorului în deşert care îşi caută însetat izvorul, îţi scriu această epistolă d’amore în momente atât de grele nouă. Însă ce este dragostea dacă nu o luptă ineluctabilă cu valurile aprige ale vieţii, această corabie la a cărei cârmă ne aflăm noi, doi neajutoraţi înaintea marelui Poseidon, care se joacă şi el cu destinele noastre inefabile!
Un Romeo care îşi împiedică Julieta de a se otrăvi, un Shakespeare care şi-ar salva în ultimul moment personajul, asta aş vrea să fiu, iubita mea floare de lotus, în această chimie a iubirii ce de multe ori ne joacă feste. Inima mea bate în ritmul orologiului sfântului Ştefan din Londra, apoi în ritm de tropot de căprioară prin pădurile nesfârşite ale iubirii, de capră neagră urcând pe culmile fără de capăt ale munţilor, de nor ce colindă cerul chiar şi împotriva vântului atunci când numai mă gândesc la tine. Când te am în braţe vâltoarea focului mă cuprinde precum pe un Prometeu înlănţuit, încerc să mă desprind, dar vulturul iubirii ciuguleşte neîncetat din a mea inimă pe care, sfâşiată, o pun la picioarele tale diafane!
Ştiu că îţi este greu, se prea poate spune că dificultatea a ajuns pe culmile inexorabile ale posibilităţilor eşuate în ce priveşte viaţa ta, dar aş vrea, precum un cavaler al Mesei Rotunde, să vin să te salvez, a mea Gwiniver! Şi asta voi şi face! Înarmat cu paloţul curajului, cu platoşa răbdării şi cu scutul iubirii de neînvins, voi ajunge la poarta castelului în care eşti sechestrată, aleasă a inimii mele, voi rupe lanţurile înrobirii şi te voi salva! Nu prididesc a mă gândi la înălţătoarea clipă în care, romanul meu fiind deja un best-seller, vom putea să ne cumpărăm căsuţa noastră în inima pădurii, precum o Albă ca Zăpadă să-mi fii, castelul nostru în inima munţilor, să poţi zburda precum o minunată Dorotheea! Aştept minunea, aşteapt-o şi tu! Va veni, cu siguranţă va veni, iubita mea! Şi vom învinge maştera, păzitoarea cea haină care te ţine înlănţuită, vom ieşi învingători din palat, te voi purta pe braţe spre noua ta casă, patria iubirii noastre, precum Ulise pe a lui gingaşă Penelopa!
Nu mai e mult, ai răbdare, ora se-apropie!
Cu iubire eternă, arzând ca Nessus,
Al tău pe veşnicie, Nicolae Nistor Câmpulungenescu

Dragă Nicule,


Îmi place foarte mult cuvintele tale, cu toate că e greu să îmi dau seama dacă ce spui tu acolo e de bine, dar ştiindu-te cred că aşa e, că altfel nu mi-ai scrie.
La noi aici nu e foarte rău, adică e mulţi clienţi care citesc şi ne aduc cărţi de-alea destul de bune de sandra braun şi ăla cu luminile şi cu veronica, mă face şi să râd numele lui – că să nu crezi că eu nu mă prind când e ceva cu apropouri de-alea sexuale cum e numele ăstuia, coelio sau aşa ceva. Dar cărţile lui mă ţin trează dimineţile după ce pleacă clienţii şi să ştii că asta e mare lucru, că o fi ce fac eu, dar mă oboseşte şi pe mine mai ales câte unul care vrea tot tacâmul plus vreun bonus.
Cât despre palatul tău mă bucur dacă ţi-oi face vreo căsuţă după ce scrii cartea aia şi o să vin să te vizitez, că ne lasă şefa să ne lom liber câte o zi două pe lună (bine, pe pământ, dar la sfârşitul lunii, înţelegi tu, ce mă face să râd faza asta!). Ştii si tu că nu ne putem muta împreună, eu nu am voie să am relaţii cu clienţii, că atuncea nu mă mai plăteşte şefa şi nu mai am bani nici măcar să-mi iau o pereche d-aia de chiloţei cu dantelă de la secretu victoriei (mult m-am mai bucurat atunci când mi-ai adus tu şi am putut să stau toată noaptea îmbrăcată cu ei când tu m-ai pus să stau pe canapeaua aia şi scriai te uitai la mine şi scriai de nu mai terminai). Dar oricum mai vreau să ne vedem, vino când iei salariul şi o să îţi facă mona ce ştie ea mai bine, puiu mamii, că doar te cunosc eu cât de înfocat ca cavaleru luminii ăla alu ăla de mori de râs de numele lui!
Şi eu te iubesc câte ceasuri pe noapte te lasă portofelu, oricum nu mai mult de trei ore, că zice dup-aia şefa că noi o facem de plăcere, nu din datorie şi iar ne scade din leafă şi nu ne mai cumpără tort şi ananas la ziua noastră şi să ştii că e naşpa pentru că atunci ştie fetele că santâmplat ceva şi vine şi te întreabă şi nu e prea plăcut, da dupaia oricum râdem ca proastele că ne îmbătăm cu şampania aia franţuzească, mai ales de ziua lu şefa.
Aş mai sta să îţi povestesc, da am un client, te sarut dulce nebunule, focosu meu care eşti tu scriitor şi mare om de litere cum zici tu şi îmi place mie să îmi imaginez că tu ştii chiar toate literele din limbile alea pe care eu nu le cunosc şi de la gălbejiţi!
Te aştept la salariu,
Mona

luni, 8 februarie 2010

Noutăţi noi, normal! :D

Bineînţeles că şi MARŢI, 9 02 2010, va avea loc ATELIERUL la OKIAN, DE LA ORA 16! Pentru cei care nu au fost data trecută şi ar dori să vină, îi rog să scrie o scrisoare de dragoste (ACEASTA ESTE TEMA!) de la un antrenor de fitness pentru iubita lui, profesoară de engleză. ESTE VALABIL ŞI PENTRU CEI CARE NU POT AJUNGE LA ATELIER DAR ÎMI POT TRIMITE AZI (N.B. LUNI) SAU MÂINE PE E-MAIL! (INCLUSIV CEI DIN TABĂRĂ, DACĂ MAI SUNT PE RECEPŢIE)

Şi tot bineînţeles că sâmbătă, de la 16, VA AVEA LOC CENACLUL PUR ŞI SIMPLU, LA CEAINĂRIA CEAI ETCAETERA! Vor citi Daniel şi Diana! Din nou facem apel şi la iubitorii de poezie pentru a participa! Nu muşcăm! :)

Vă aşteptăm cu idei, comentarii, sfaturi, etc.

luni, 25 ianuarie 2010

ŞI ALTELE...

Mâine, MARŢI, 26 IANUARIE, ORA 16, va avea loc o nouă întâlnire a Atelierului de proză, încă o dată lansez apelul de a fi prezenţi chiar dacă nu aţi scris, măcar facem eerciţii, vă mai elaboraţi şi voi stilul!

Pentru cei care scriu, mi-ar plăcea să vă faceţi, totuşi, temele! :D

PENTRU CEI DIN TABĂRĂ!

Am vrea să ne trimiteţi, cei care aţi fost în tabără, nişte impresii, cinci rânduri - cam aşa, pentru a face nişte articole, că oricum noi am tărăgănat cu ele şi ar trebui să ne fie ruşine faţă de reviste...

SÂMBĂTĂ, 30 IANUARIE, TOT DE LA ORA 16 (şi vă implor, fiţi punctuali!) are loc o nouă ediţie a CENACLULUI "PUR ŞI SIMPLU" în ceainăria CEAI ET CAETERA! Din nou, ne-am bucura să veniţi chiar dacă nu citiţi, doar să ascultaţi şi să vă daţi cu părerea...

Vă aşteptăm!

luni, 18 ianuarie 2010

ŞTIRI

SÂMBĂTĂ, 16 IANUARIE, ORELE 16 (trecute mult) - a avut loc Cenaclul PUR ŞI SIMPLU, unde a citit Andrei Dosa (iniţial hotărâsem să citească şi Sabina, dar venirea pe o perioadă foarte ...întinsă a unora şi lipsa multor altora ne-a făcut să o amânăm pe data viitoare). Ne pare rău că nu vă mai interesează şi nu ne-aţi mai onorat cu prezenţa. Sperăm ca de peste două săptămâni să se schimbe situaţia - e poezie contemporană, fraţilor, chiar nu vă interesează?! Îmi fac şi mea cupla pentru că nu am mai pus pe blog anunţul.

MÂINE, MARŢI, 19 IANUARIE, DE LA ORA 16, va avea loc ATELIERUL DE PROZĂ! Vă rugăm să veniţi toţi cei interesaţi, chiar dacă nu aveţi temele, nu vă omoară nimeni!!!

Mai aşteptăm veşti şi de la cei care aţi participat la tabără şi, de ce nu, texte trimise pentru dezbatere! Mai daţi şi voi semne că am însemnat ceva pt voi!

luni, 4 ianuarie 2010

Stiri

Atelierul îşi va relua activitatea MARŢI, 12 IANUARIE, ORELE 16, iar Cenaclul se va reuni de sâmbăta viitoare - 16 IANUARIE - tot de la orele 16. Dacă intervin schimbări, vă vom ţine la curent!

În altă ordine de idei, în curând vor apărea articolele despre tabără şi în presa literară naţională, vă vom ţine la curent şi cu asta! :)

Pentru alte nelămuriri, contactaţi-ne!