Veşti minunate!

Nu am rezistat... Iniţial mă gândeam să las vestea până sâmbătă, ca să afişez şi diplomele, dar nu se poate! :)

La Concursul de Creaţie Literară "Gheorghe Crăciun", ediţia I, unde au participat 140de concurenţi, membrii atelierului nostru au avut rezultate deosebite. Se dovedeşte astfel faptul că munca noastră nu este în van. Ţin să menţionez şi faptul, deloc de neglijat, că din juriu au făcut parte şi profesorii universitari Alexandru Muşina şi Andrei Bodiu, cel din urmă însuşi decanul Facultăţii de Litere din Braşov.

La secţiunea Poezie am avut cele mai multe rezultate. O menţiune a primit Roberta Giurgiu, care a participat la tabără noastră de la Predeal şi, iată, deja observăm rezultate. Premiul III a fost obţinut de Andreea Puşcaşu. Premiul I l-a obţinut, cine alta dacă nu chiar Sabina Comşa! :)

La secţiunea Eseu, Antonia Stroie, care ni s-a alăturat de curând, a obţinut Premiul al III-lea.

Cea mai mare bucurie, însă, ne-a adus-o, de data aceasta, Diana Bercu, cea care a câştigat marele premiu, Trofeul Concursului "Gheorghe Crăciun"!

Iată, deci, că LUMINA DE AVARIE aduce şi alte rezultate, membrii grupului nostru au primit şi alte premii, iar acestea nu sunt unele de ici, de colo.

Mai menţionăm faptul că cei doi scriitori braşoveni au lăudat iniţiativa organizării taberei de creaţie literară de la Predeal şi Atelierul nostru, lucru care ne face foarte mândri şi ne dă speranţe pentru viitor.

Succes în continuare şi felicitări celor cinci!

Iată şi exerciţiile de ieri

FLAVIA - tema dată: chef cu prietenii

george e iar beat
şapte-n pat şi cântăm fals
roşesc şi tremur

SABINA - tema dată: vara în oraş

tonomat stricat
parcul e irigat azi
stradă uscată

DIANA MEŞOTĂ - tema dată: cu fetele la piscină

pina colada
am costum de baie roz
băieţii sunt buni

ŞERBAN - tema dată: la o bere cu prietenii

sticle se golesc
lumea joacă pe mese
coadă la baie

ANTONIA - tema dată: noapte în club

cosmopolitan
dans senzual pe boxă
vrei să mă săruţi?

ANDREI - tema dată: partidă de sex

o iau întreagă
mulajul feţei mele
pe pântecul ei

DANIEL - tema dată: iarna în Piaţa Sfatului

gheaţă pe pietre
chelia-ţi străluceşte
un alt patinoar

sau

numai gheaţă-n jur
ea cu picioarele-n sus
râdem fericiţi

sau

copii îngheţaţi
zâmbesc lângă fântână
poză din Braşov

De la ultima întâlnire

Seara bună!

După o sâmbătă cu o audienţă record, 16 persoane, ziua Unirii se pare că a fost una mai puţin norocoasă pentru atelierul nostru. Cei 7 participanţi au venit, în marea majoritate, cu temele făcute, am citit şi câte ceva din urmă, after all, a fost bine. De data aceasta am urcat la mansardă, timpul fiind frumos şi nemaiexistând pericolul de a murdări mocheta. :)

Între teme, s-a remarcat textul umoristic al Dianei din Meshotă. Am avut, însă, şi discuţii pe tema "mi-a plăcut" - aceasta însemnând că noi cerem un pic mai mult din partea participanţilor decât a spune dacă le-au plăcut sau nu textele celorlalţi.

Am făcut şi un exerciţiu de hai-ku în contemporaneitate, care a ieşit destul de bine şi pe care am să îl şi afişez aici astăzi.

Tema pentru data viitoare este realizarea unei proze de două pagini, pornind de la o fotografie pe care o ataşez. Trebuie să creaţi ceva plecând de la imaginea dată, nu să comentaţi fotografia!

Am să revin!

Şi altă surpriză...

Pentru că domnul Muşina spunea că este de mare folos să traducem şi să citim poeţi străini contemporani, încep un capitol nou pe acest blog, postând câteva poeme traduse din opera unor poeţi irlandezi.

Încep azi cu

Leanne O’Sullivan


Aşteptându-mi hainele
Bloodaxe, 2004

O primă poetă irlandeză, născută în Cork, în 1983 (şi frumoasă pe deasupra), a debutat în volum în 2004, sub un titlu sugestiv, Aşteptându-mi hainele. Că îşi aşteaptă hainele de poet sau cele de geniu, trebuie să vedem, oricum, să te publice Bloodaxe nu e puţin lucru.


PE LA MIEZUL NOPŢII


Printre aceste coji ude, de pepene
stau cu spatele la bar,

picior peste picior, rânjind cu gura-mi roşie.
M-am vopsit în negru şi piele.

Ochii mi se mişcă rapid, scrutând
membrele înalte, zgomotoase ale nopţii.

În mijlocul ringului de dans
o leoaică se tânguie în propria-i baie.

Aidoma perlelor roşii, buzele uscate se încreţesc
pe paharul dornic. Beau şi mă aprind.

Un animal înnebunit după ghirlanda
unei femei se rostogoleşte până la capătul

barului asemeni limbii unui diavol, roşie
şi unsuroasă, împietrit de propria otravă

lingându-şi buzele. Un bărbat îndrăgostit
împrăştie o turmă de degete pe coapsa mea.

Eu le dau la o parte până când mă urăşte
şi ridic un deget pe la spatele lui.

Camera se inundă, oamenii plutesc
ca şi pe apă şi muzică. Mă împiedic

pe călcâie şi mă scald cu băiatul nepotrivit
în timp ce luna se întoarce pe burta-i albă

şi este hrănită cu secrete de guri şchioape;
prietenul cuiva a leşinat, un pahar s-a sfărâmat,

o femeie a gustat, un copil însămânţându-se
între picioarele ei înfăşurate în jurul unui bărbat,

din noaptea umezind întunericul
cu nenumăratele-i răsuflări.

POEZIE


Niciodată nu pot găsi un stilou atunci când vii,
când mă salţi pe limba ta de şopârlă
şi te înfăşori în jurul meu ca şi cum aş fi o bobină.
Vag precum metaforele tachinezi, pescuindu-ţi umbrele
cu năvodul aşa cum o fac norii de pene,
varsând vocale-copii în imaginea-ţi vaporoasă.
Nu vei fi niciodată terminat şi, atâta timp cât
vei fi pe jumătate născut, nu voi dormi deloc.

În cerneală de murat îţi păstrez toate fructele;
Poate eşti o profeţie,
o îngăimare a nelimitatului, sau vreun
zeu ori altă Minerva inflamându-se
precum secretele în rânduri goale.
Anii au trecut acum, spetindu-mă pentru a seca
cel mai roşu sânge din beregata-ţi,
şi nu sunt cu nimic mai înţeleaptă.

AUTOPORTRET



Această foaie goală este singurul lucru bun.
Vreau să o umplu cu culoare, lipsită de sunet
precum o inimă ce se închide cu murmur uşor.
Simt cum alunec în marea de alb.
Picioarele-mi nătânge, părul roşcat pălind sub lumina lunii
în timp ce dormitez într-un cocon de laudanum,
fericită în secret, strălucind în noapte,
deşi frigul îmi înconjoară patul.

Aceasta este femeia aşa cum a creat-o Dumnezeu,
aceasta este femeia pe care o des-fac.
E din ce în ce mai mult o fantomă.
Ochii-i seacă în contact cu răsuflarea mea. Se mişcă
dinspre mine înspre această adevărată aureolă,
iar eu privesc în gol. Nu mă mişc, inima-şi opreşte potopul
de rugină, iar oglinda se transformă, trosnind, în nisip.
Iubita mea, peria-mi alunecă din mână.

PODUL


Vreau să stau cu tine la noapte, în timp ce lumina iese din găoace
şi se revarsă încet din jumătatea de lună,
acolo unde mă întind, luând forma trupului tău în întuneric.

Te cunosc după atingere, trupurile noastre găsindu-l pe celălalt,
sărut după sărut, precum păsările zburând în tipar, o minusculă formă de dumnezeire –
piept lângă piept şi cu picioarele încolăcite.

Trupu-ţi străluceşte, fără de umbră, stropi rotunzi
înrourându-l. Nu pot fi îndeajuns de aproape.
Îmi amintesc prima noapte, pieile noastre mai că se atingeau,

după o zi de ploaie, un pod strălucind în spatele tău
în sălbăticia oarbă. Am auzit scârţâitul frunzelor
sub bocanci, durerea depărtată

a scâncetului unei păsări, cum mă apropiam de tine,
o jumate de creatură moşită din întuneric,
urme de acnee pe pielea mea.

După câteva luni mă gândesc la ea, rezemată de tine,
ca pe muchia unei bărci, iar norii
îşi deşertă năvoadele până când ploaia începe din nou,

mişcând totul într-o singură direcţie, înspăimântător, asemeni unei celule,
îndreptându-le împotriva întregii energii a corpului meu,
în orele cu rouă, buzele tale pe fruntea-mi.

ATINGEREA LUI


În zori, stau întinsă pe partea mea, lângă el,
îi simt degetele mişcându-se ca o binecuvântare,
apoi se ridică, sprijinindu-se în cot,
cu gura atât de aproape, deasupra alei mele.
Picioarele mi se întind către capătul
patului, la fel ca prima linie curbă
a luminii zilei, desfăcându-se din miezu-i în aer.

Am uitat ultima dată, atât de aproape,
aşezată sub pielea unui străin, simţindu-i căldura
prin mine. Apoi ochii închişi.
Am plâns prin strălucirea orbitoare a pleoapei pecetluite.
Îmi văd trupul îngheţat pe solul acela,
sufletul gol în gura sa,
ca şi cum ar fi fost absorbit, pe jumătate mort.

Acum, dimineţile se deschid cu vocea lui.
Iubirea mea îşi întinde picioarele şi se întoarce
de pe partea lui cu faţa la mine. Văd bunătatea
mâinilor sale când îşi mişcă palma
din nou şi din nou şi peste corpul meu,
ca şi cum l-ar curăţa, desfăcându-l,
refăcându-l, însămânţând rana cu liniştea sa.

În curând, vor sosi păsările şi margaretele.
Azi-noapte, l-am simţit aducându-mi sufletul
în faţă cu strigăte de iubire şi o tăcere de săruturi.
Apoi am stat trează toată noaptea,
pielea-mi absorbindu-i atingerea goală,
simţind respiraţia dulce, regulată, pe ochii mei,
până când s-a trezit, s-a mişcat

şi s-a ridicat deasupra mea,
arcuindu-se asemeni luminii albe a dimineţii,
transformându-mi paloarea pielii în roz.
Gura lui coboară dintr-o dată
prin strălucitoare, binecuvântate amnezii.
Mâinile îmi sunt mai moi decât erau înainte.
Trup al acestei femei, el te plămădeşte pentru iubire.

trad. Daniel Puia-Dumitrescu

O altă poveste

Poveste

DANIEL


- Ăsta e buricul?
- Care? Întreb.
- Ăsta. Acum simţi?
- Da, ăla e.
- Atunci o să mă joc puţin cu el.
- Ok. Da’ eşti sigur?
- Normal! Eu vreau să te iau de nevastă!
- Mda, bine, mai bine continuă acolo, vezi-ţi de treabă, facem sex şi gata...
- Nu, serios, vrei să fii soţia mea?
- Da, vreau!
- Păi atunci hai să ne căsătorim!
- Când? Acum?!
- Da, acum.
- Bine...
- Serios. Hai! Se ridică din pat şi îşi trage blugii tociţi pe el. O ia apoi de mână, o ridică brusc şi o sărută cu pasiune. Ea rămâne un pic nemişcată, apoi îşi ridică de pe covorul portocaliu rochiţa de vară.
- Eşti sigur?
- Am zis hai! El iese pe uşa dormitorului din apartamentul său de la etajul şapte, ţinând tricoul alb, Adidas, în mâna stângă. Ea aleargă după el într-un picior, pe celălalt încercând să îl introducă în teneşul gri.
- Cetăţene Adrian Georgescu, de bună voie şi nesilit de nimeni, o iei în căsătorie pe cetăţeana Ileana Pârvu? Da, o iau.
- Cetăţeană Ileana Pârvu, de bună voie şi nesilită de nimeni, îl iei în căsătorie pe cetăţeanul Adrian Georgescu? Da! A zis ea cu un zâmbet larg pe faţă.
- Prin puterea cu care am fost investit de statul român, vă declar soţ şi soţie! Puteţi săruta mireasa! Şi, apoi, vă rog să semnaţi aici.

„Când m-am trezit a fost nevoie de câteva minute ca să realizez că fusese doar un vis. Nu îmi pot da seama nici acum dacă nu cumva chiar s-a întâmplat în realitate. Îmi aduc prea bine aminte că mă întâlnisem cu el în faţa supermarketului. Blond, cu ochii verzi, un pic nebărbierit, mult mai matur decât ultima oară când ne văzuserăm, dar şi mult mai înalt şi bine făcut. Ce mai, un bărbat în toată regula! Am rămas, însă, uimită atunci când el s-a oprit în dreptul meu şi mi-a rostit numele. Nu credeam să îşi mai aducă aminte de mine. Ne ştim de când eram mici, dar de când nu ne-am văzut, a trecut atât de mult timp şi atât de multe s-au întâmplat. M-a invitat la el în apartament, la o cafea. Atunci am aflat că nu se căsătorise niciodată şi că m-a căutat. M-a căutat mult, zicea el. Şi nici atunci nu încetase să spere că într-o zi mă va găsi. Nu ştiam ce să zic. A făcut cafeaua aşa cum îmi plăcea mie, cu două linguriţe de zahăr şi un strop de lapte. Şi-a amintit! Apoi am stat la discuţii câteva ore. Mi-a povestit cum, după ce mama lui murise, a plecat în străinătate, în Spania, şi a lucrat pe un şantier. A rămas acolo pentru câţiva ani, iar când a avut destui bani, s-a întors în ţară şi şi-a deschis firma lui de construcţii. A făcut şi facultatea. Şi în tot acest timp îmi scria câte o scrisoare pe săptămână. Le are pe toate, în dulap, sub haine. A fugit în dormitor şi le-a adus. Un teanc mare de plicuri îngălbenite, aşezate într-o cutie de pantofi verde. Nu a uitat nici că îmi place verdele. S-a realizat. A mai deschis două firme, una de imobiliare şi una de materiale de construcţii. Dar nu a vrut să plece din cartier. Şi-a luat un apartament, pe care l-a modificat şi l-a aranjat cum îi plăcea lui, şi a rămas aici, cu speranţa că va auzi ceva despre mine, că, poate, ca din întâmplare, mă va întâlni o dată pe stradă... La început nu mi-a venit să cred. Este imposibil ca un om să aştepte atât. Şi de ce pe mine? Pe mine, care... sunt cum sunt. Nu. Nu putea să fie adevărat. Totuşi, eram acolo, în apartamentul ăla luminos. Erau şi scrisorile acolo. Mi-a arătat apoi camerele. Am rămas în dormitor, întinsă pe pat. Îmi plăceau tare mult fotografiile şi picturile de pe pereţi. Ştiam că e pasionat de fotografie, dar când era mai tânăr nu mă impresionau pozele făcute de el. Să fie doar un vis? Să îmi fi închipuit eu toate astea?”
Femeia şi-a adunat lucrurile, le-a pus în căruciorul pe care îl târa zi de zi după ea şi a ieşit din adăpostul pe care şi-l confecţionase din cutii de carton. Mică, brunetă, cu nişte haine soioase pe ea, s-a oprit la capătul străzii, între blocuri, şi-a pus mănuşile negre, rupte în mai multe locuri şi a ridicat capacul tomberonului.

Incă o poveste

I wanna kiss you in Paris

de ANDREI

Pot să meargă şi în Paris. Pot merge unde vor ei. Până şi în cel mai frumos loc din lumea asta. Vor face aceleaşi mişcări disgraţioase. Vor fi scârboşi în cel mai romantic loc de pe planetă. Prezenţa turnului Eiffel îi va stimula erecţia la fel cum i-ar stimula-o prezenţa furnalului de la CET Braşov.
Vor începe invariabil prin a se săruta. Vor face schimb de resturi de mâncare rămase între dinţi, desprinse acum din cauza extazului. Vor simţi mirosul care urcă din stomacul celuilalt. Dar vor trece peste toate lucrurile astea, pentru că ei se iubesc. Vor bea saliva celuilalt până li se va face sete.
El îşi va pune mâna în părul ei. O va mângâia pînă când o să fie plin cu grăsime şi pieliţe pe degete. Mâna lui va mirosi a şampon stătut. Asta e varianta fericită. Varianta nefericită: degetele lui vor mirosi a grăsime râncedă. Ea îi va mângâia ceafa. Aşa îi face şi câinelui ei, idiotule! Aş vrea să îi zic. Dar nu pot. Am fost exclus. Ha! Lui i se scoală şi mai tare din cauza asta.
Apoi se vor dezbrăca unul pe altul. Se vor îmbârliga în haine şi vor râde. El cu boxerul alunecat de pe o jumătate de bucă păroasă. Ea cu pantalonii în vine. Hainele le vor arunca într-o grămadă lângă pat, sau în mai multe grămăjoare în colţuri diferite ale camerei. Grămezile astea vor arăta ca rahatul unui animal ciudat care se hrăneşte cu materiale textile. Mirosind a transpiraţie amestecată cu miros de parfum, mirosind a deodorant şi a de gel de duş şi a Cocolino şi a levănţică şi a fum de ţigară şi a smog. Dar ei nu se vor sinchisi de asta, lor nu le-ar trece un asemenea gând prin cap, pentru că ei sunt fericiţi acum. Ei nu se mai gândesc la nimeni decât la ei. Fericirea te face egoist.
În sfârşit goi, arătând ca doi limbrici palizi, vor începe să se devoreze. El îi va linge picioarele. De sus în jos sau de la stânga la dreapta, nu contează cum. Întotdeauna la fel. Îi vor intra în gură acele fire de păr care au scăpat de dinţii epilatorului. Îşi va tăia limba în firele de păr care au ieşit deja un pic de sub piele şi sunt foarte agresive. Ea un va linge atât de mult, pentru că e naşpa să lingi prea mult un tip păros. S-ar putea să îţi vină să vomiţi. Mai bine stă liniştită să o lingă el. El o va linge pe sfârcuri. Sfârcurile se vor întări şi vor arăta ca zmeurile stricate. Cu gust de piele. Ea se va agita din ce în ce mai mult în aşternuturi. Ca într-un vis urât.
Când amândoi vor fi suficient de îmbălaţi, cu pielea strălucind a salivă, el va intra în ea. Ea îşi va întredeschide puţin gura. Îşi va muşca buzele, ca şi când înlăuntrul ei ar fi apărut un animal din care nu vezi decât dinţii şi care începe să îi sfâşie buzele. Dar el nu va observa acest lucru. El va mişca din fund ca un stripper ieftin. Cu ochii închişi. Ea se va apuca de păr. Sau poate de coapse. Va începe să geamă şi să ţipe ca o isterică, sau nu ştiu, poate va ţipa ca un iepure, poate va tăcea schimonosindu-şi faţa.
Invariabil el o va întreba pe ea, cum este. Ea îl va întreba acelaşi lucru. Îşi vor manipula trupurile ca în transă, schimbând poziţiile. Dezechilibraţi, neîndemânatici, îşi vor roti şuncile, cavităţile, membrele obosite, muiate de transpiraţie, spre alte poziţii. Se vor lăsa unul peste altul. Se vor apăsa. Ea se va aşeza peste el. Îşi va centra sexul până îi va nimeri sexul. Şi se va adânci în el, aşa cum te adânceşti într-o mlaştină. Căldura va deveni din ce în ce mai insuportabilă. Vor genera o căldură înăbuşitoare. Ca motorul unui bus. Amestecat cu miros de ulei ars. Cârpe îmbibate cu ulei ars. Mi se face rău. Lor nu. Ei se apropie de momentul când dragostea lor va fi deplină şi se va revărsa prin toată camera. Cel puţin a lui. Nu vreau să privesc mai departe. Eu ies din povestea asta.

Şi altceva...

Azi am să împărtăşesc cu voi din exerciţiile taberei de creaţie de la Predeal, secţiunea de teatru... Ei au avut de scris un monolog din perspectiva unui alt participant. Au ieşit interesant, de aceea am să exemplific aici cu două dintre exerciţii.

AUTHOR: SABINA FĂRĂ R

Monologul Codruţei:

Mi-am luat cizme roşii şi am impresia că mulţi mă cred motanul încalţat sau motanul Dănilă. Oare motanul Dănilă şi-a pus vreodată problema despre calitatea cizmelor? Adică, stai, măi, cizmele n-au prospect sau grafic pentru valorile nutritive! Dacă sunt din China, mi se pare, acolo se umblă cu chestii d-alea contrafăcute şi dacă ar fi întradevăr din China ar avea nişte modele pe ele, nişte semne aşa cu beţe şi virgule d-alea; dar dacă nu-s contrafăcute... sunt din America, nu-mi plac americancele, nu-mi plac franţuzoaicele şi nu cizmele nu-s franceze n-au tocu‘ ăla care se-aude pe gresie, aşa cum s-aude la piţipoance. Le venerez! Seara le aşez pe o pernă de catifea în carouri, din vitrina sufrageriei, după ce le-am dat înainte cu trei tipuri de cremă de pantofi şi două tipuri de lichid pentru pantofi, cu spray antiderapant de pantofi, cu spray împotriva petelor de grăsime pentru pantofi şi le-am şters cu o lavetă ultradelicată. Seara fac asta, aşa, în loc să mă uit la tv, să fac mâncare; mă uit la ele acolo-n vitrină, cum stau roşii şi sclipicioase. Îmi plac, îmi plac, îmi plac! Şi după ce mă uit toată noaptea la ele, la mişcările care se reflectă în ele îmi pun întrebarea: cum e o viaţa de cizmă?! Ei bine, cizmele mele sunt faine, nu-s ca toate cizmele, sunt cizme de cizme. Mama m-a avertizat de multe ori c-ar fi bine să mă apuc să învaţ pentru bac şi să nu mai stau atâta în preajma cizmelor. Da' dacă-s tari, ce să le fac! Ca să fac exerciţii la mate am hotărât să-mi închid cizmele în seiful casei. A fost un chin! Nu mi-a ieşit nici o integrală. Mă gândeam doar la ele, cum stau acolo nefericite în întuneric, închise sub un cifru complicat, într- un cub rece şi inexpresiv. Doamne! Ce tragedie! Am reuşit să mă adun, după ce-am calculat o singură integrală, m-am aruncat asupra seifului. Am format cifrul şi în cele din urmă le-am scos le-am dus la piept şi mi-am zis “My precious!”.


AUTHOR: ROBERTA

monologul Sabinei fără "R":

Hmm... nu prea am cum să ajung la covrigeii ăia... poate doar dacă dau la o parte paharul Codruţei şi îmi întind mâna printre sticlele de apă minerală. La dracu! Tocmai au tras farfuria şi mai departe decât era şi uite-i cum se năpustesc asupra ei ca nişte animale. Degeaba îmi ling inconştient buzele uscate ca să mai scap de balta care se adună în gura mea, că oricum nimeni nu observă.
...16, 17, 18, 19 covrigei şi scad, scad, scad!!! Cred că o să mă mulţumesc cu înghiţitura de Cola care mi-a mai rămas în pahar. Cineva a băut cafea din el pentru că fundul de plastic s-a cam lăsat. Eu nu beau cafea de obicei. 6, 7... încă 8 covrigei... vă rog lăsaţi-mi şi mie măcar vreo 2, nu cred că cer prea mult... . Şi aşa vă permit să-mi spuneţi Sabrina, Sabina fără r, tu, bă, mă, fă etc., etc.. Ardelenii frasului! Chiar nu-mi puteţi lăsa şi mie... hiii! 3 covrigei! Am să vă omor! Aşa ceva e inadmisibil! Strigător la cer!
Sunt deja resemnată când observ măzgălitura lui Pave' de pe fundul farfuriei goale. Îndrăznesc să-i privesc în ochi cu ură, înghiţind în sec. Râd diabolic şi zgomotos. Atât de largi le sunt deschise gurile încât văd bucăţele din ceea ce îmi aparţine mie... încep chiar să mi închipui umplându-şi gurile până la refuz cu covrigei şi apoi râzându-mi în faţă... scuipându-mă cu cocoloaşe de aluat îmbibat în saliva lor bestială (nu în sensul de tare)...


AUTHOR: ANA

Monolog Ralphie


Îs cam ameţit, cred c-am băut cam mult aseară.
Ioi, bazdmeg, capu’ îmi doare!
Din spate mă strigă cineva:”măh, pulă verde, ce măta faci?”
Da, el e prietenu’ meu de ţigară… nuş, da amu că mă uit la el, mă umflă râsu’. Are o faţă aşa de pui şocat. Şi mai îmi zice şi pulă verde, déjà mă cam stresează. Da’ hai să mă întorc să văd ce-I trebe…
“Ce măta vrei?” Amu’ o să stau să-l aştept. Aşa nis noi mai retarzi. Ne tot trimitem la mame. Ce tari suntem.
Aşa zice şi lumea că nis cool. Imi place de el, are stilu ăla de a-l durea în cur de şcoală. Noaptea lucră şi la şcoală doarme cu capu’ pe caiete, asta în cazu în care vine la şcoală. Stau cu el în bancă. Ce tare sunt.
Futu-i gura lui, o să vină şi-o să-mi zică:” Ce faci măh ungure?” Mă scoate din minţi când zice asta! Şi ce dacă-s ungur? Ce, ungurii n-au sentimente? Sunt 50% ungur şi 20% maghiar. Ce tare sunt…
Gândesc prea mult. Capu’ îmi doare din ce în ce mai tare. Ioai, istenem!
Mai are caţiva metri şi ajunge lângă mine, aşa e el, se mişcă greu. L-am poreclit Jumbo că-I cam mare. Ce tare sunt…
Parcă văd că mai stau 5 min. până ajunge. Ce naşpa. Ma tot uit la el şi nu-mi vine să cred că el nu are nimic de aseară…pare treaz.
“Băh muistule, noah, merem la oră?”. Îi ora de engleză. Îi atât de enervantă profa, când vorbeşte, îi ca şi cum 1000 de table ar fi zgâriate în acelaş timp. Mă scoate din minţi.
Pe langă că-s ungur, are şi o engleză în ea de nu pricep nimic. Şi măcar de-ar fi numa asta, da-I mică şi fluffy, genu’ ăla de aş plezni-o cu un sandwich plin de margarină fix între ochi. Ce tare sunt…deci nu o mai support, bat-o Attila şi neamu’ lui.
În sfârşit o apărut şi asta. Mult io trebuit.
“Noroc măh ungure! Hai, merem?”
V-am zis? Am ştiut c-o să zică asta!
Ce tare sunt…


Şi aici aştept păreri!