luni, 29 martie 2010

Update

Joi a fost la recitalul organizat de LUMINA DE AVARIE, Claudiu Komartin.
În mansarda Librăriei OKIAN, lumea ne-a aşteptat cu nerăbdare, chiar dacă am întârziat un pic, din cauza greutăţilor întâmpinate în trafic de invitatul nostru de la Bucureşti. Putem spune că aşteptarea a meritat.
Seara a început cu poeziile Sabinei. Singurul lucru pe care i l-am reproşa ar fi viteza cu care a citit - deşi mai bine decât cu alte prilejuri (cititul cam în viteză al unora dintre noi a fost remarcat şi de către unul dintre spectatori). Sabina se mişcă bine în acea poezie a lumii construite de ea, o lume la limita dintre adolescenţă şi maturitate, o lume din care nu lipsesc imaginile copilăriei, pregnante şi ele în textele sale.
A urmat Şerban, care a cronometrat singur că a terminat de citit într-un singur minut! Ce să spunem, mai slow, Şerban! Plus că, remarca unui alt membru al Atelierului, el se încăpăţânase să nu schimbe ce îi subliniasem noi la un workshop. :) Şerban are o poezie profundă atunci când se străduieşte, din păcate, nici acum nu se ia în serios, aşteptăm momentul când o va face!
Diana a fost un pic emoţionată, însă şi-a dat drumul pe parcurs şi lumea spune că a făcut un progres în scris. Aceasta este numai de bine, Diana! Aşa mi-a zis corul de epileptici...
Andrei s-a arătat mirat că a urmat la citit, ce să facem, Andrei, tiparul spune că invitatul citeşte după coordonatorul Atelierului, te-ai cam obişnuit în postura de invitat pe la alte case! În altă ordine de idei, Andrei a câştigat şi el la nivelul recitatului propriilor poeme, folositoare fiind ieşirile astea şi pe la alte adunări în ale poeziei. Despre poemele sale, el capătă o voce din ce în ce mai sigură, o voce proprie, care, sperăm noi, îi va urmări pe mulţi în viitorul nu prea îndepărtat.
A urmat Daniel. Şi-a tot căutat şi selectat ce să citească, speră că a făcut-o bine. Şi selecţia, şi citirea.

Claudiu Komartin a venit cu poezii de dată recentă, ceea ce nu a făcut altceva decât să ne bucure şi să ne dea încă o dovadă a respectului şi prieteniei faţă de noi. Ce am observat la el şi nu ştiam deja este că ritmul scrierilor sale este foarte bine pus în evidenţă de recitatorul Claudiu. Poezia sa are putere, cu toţii ştim asta, poezia sa are o adâncime, care te lasă "rumegând". A început prin a ne scoate din iarnă, o iarnă ce a lăsat urme adânci, şi a terminat prin a ne conduce cu inimă de taximetrist pe străzile Chişinăului... cu titlu provizoriu.
În a doua parte a recitalului său, Komartin ne-a pus înainte declaraţiile "pieptănate" literar ale unor oameni aflaţi în puşcărie pe la Bistriţa, dezvăluindu-ne intenţia de a face o piesă de teatru în urma experienţei de aici. El a stat trei zile în compania acestor oameni, interviurile sale fiind ascultate cu urechile pâlnie de către spectatori. A fost perioada cu cea mai mare linişte din această seară!

La final, cam ca de fiecare dată la noi, din păcate, oamenii din public nu au ieşit din carapace pentru a adresa întrebări, pentru a diseca texte, ci s-a mulţumit a asculta o discuţie a noastră pe tema scrisului. Cu excepţia uneia dintre cei care au constituit publicul, oamenii care vin la noi nu au încă "tupeul" de a participa la discuţiile de după. Ne pare rău şi ne-am bucura să mai vedem şi oameni îndrăzneţi, care au ce spune!

În final, după ce vă anunţăm că mâine, de la ora 16, obişnuit, ne vom afla din nou la Okian pentru Atelier, vă pot spune că, aproape sigur, în aprilie invitatul va fi CAIUS DOBRESCU! Aşa că, vă aşteptăm alături de noi!

Cu bine!

vineri, 19 martie 2010

IMPORTANT!



Aşadar, mai întâi, vestea cea mare: ne întoarcem la serile de poezie de la Okian cu nimeni altul decât unul dintre cei mai controversaţi, dar şi cei mai apreciaţi poeţi ai ultimei generaţii - CLAUDIU KOMARTIN!

Nu uitaţi că vă aşteptăm la întâlnirea cu poetul care ne-a făcut bucuria de a veni tocmai de la Bucureşti!

Vă mai aşteptăm şi la PUR ŞI SIMPLU, cenaclul nostru, SÂMBĂTĂ, 20 MARTIE, DE LA ORA 16, LA CEAINĂRIA CEAI ETCETERA!

marți, 9 martie 2010

VEŞTI

Păi, în primul rând, azi am avut o nouă întâlnire a Atelierului, unde au participat deja cunoscuţii membrii notorii, să ne numim aşa. :)

În al doilea rând, azi am luat decizii importante: am pus la cale mersul în licee pentru "recrutare" şi am vorbit cu cei de la OKIAN pentru reluarea evenimentului lunar LINIŞTE, SE RECITĂ! Da, auziţi bine, acum "negociem" cu un invitat pentru o dată foarte apropiată!

Vă anunţăm că, în data de 26 martie, 18: 30, Daniel va conferenţia la OKIAN:


luni, 8 martie 2010

De 8 martie unii nu mai vor...

Din nou exersăm....personajul este o femeie de 42 de ani, casnică, are doi copii şi vrea să se sinucidă...tipic, nu?

Diana Bercu

Nici măcar nu mai ştiu al câtelea an în care n-am primit nimic e. 8 martie – ziua femeilor şi, mai ales, ziua mea de naştere, şi eu iar n-am primit nimic. Nimic, nimic, nimic. Mă întreb câte femei mai sunt în situaţia mea. Ştii, prima oară când nu primeşti nimic îţi zici: “Ei lasă, n-o să se mai întâmple. Probabil nici nu şi-au dat seama, or fi uitat, sunt şi ei ocupaţi…sigur o să-mi dea zilele următoare ceva.” Şi aştepţi, şi aştepţi. Degeaba, nimic. Iar anul următor îţi spui: “Poate că anul ăsta îmi fac o surpriză. Dacă anul trecut nu mi-au pregătit nimic, vor să se revanşeze şi să-mi facă petrecere surpriză. Sau poate o să mă scoată în oraş. Sau poate mi-au făcut o programare surpriză la salon. Sau poate…” Şi iar aştepţi ca proasta. Îţi faci tot felul de scenarii în cap, cum o să vină soţul tău acasă mai repede, cu un buchet imeeeeeens de trandafiri, îmbrăcat frumos, la costum, şi parfumat; „La mulţi ani scumpo!” şi faceţi dragoste cum n-aţi mai făcut de mult. Apoi vin copiii de la şcoală cu câte o felicitare şi cu o brăţărică pe care au cumpărat-o împreună. O brăţară din tinichea, dar lucioasă, pentru ca nu au avut mai mulţi bani. Şi tu o să le zici că nu-i nimic, lu’ mami îi place foarte şi aşa, şi ea vă iubeşte oricum. Apoi te bagi în pat, soţul tău te surprinde cu încă o partidă de sex, special de ziua ta, şi adormi fericită, atât de fericită cum n-ai mai fost de când ai luat primul 10 la mate, sau de când te-a pupat prima dată colegul tău de bancă de care îţi plăcea într-a şasea. Ce frumos ar fi! Dar eu n-am primit niciodată nimic de ziua mea. A, ba nu, am primit ceva în vreo doi ani în liceu când intrasem într-o gaşcă de rockeri. Aia îşi făceau întotdeauna cadouri, strângeau bani între ei şi-şi luau postere şi tricouri. Şi o dată când eram la grădiniţă şi mi-a luat bunica o rochiţă de ziua mea. Cinci şi jumătate, mai stau până la şase. Soră-mea...asta întotdeauna a fost mai cu moţ. Ei întotdeauna îi luau cadou de ziua ei. Şi de Crăciun, şi de Moş Nicolae, mărţişor de 1 martie, cadouaş pentru că a luat premiul întâi... Pe Teodora întotdeauna o lăsau cu părul lung, şi-i făceau codiţe, o îmbrăcau numai în rochiţe, să fie ca o păpuşică. Aşa o şi striga mama: păpuşica mea. Auzi, păpuşică! Păcat c-a murit săraca mama, Dumnezeu s-o ierte, s-o fi văzut acuma ce „păpuşică” e! Cum umblă ea numai prin cubluri cu faţa spoită, cu ditamai stratu’ de fond de ten. Nu i-ar fi plăcut lu’ mama, că ea săraca era femeie modestă, la locul ei. Şi nu aşa vroia să ne vadă, toată ziua bună ziua la distracţii. Ei îi zicea „păpuşica” şi uite ce-a ajuns. Şi eu, care am fost totdeauna cuminte şi am căutat să-i fac pe plac, pe mine abia mă băga în seamă. Că eu eram mai mare, trebuia să se ocupe de ea, aia mică. Uita de sedinţele mele cu părinţii, nu mă lua cu ea când mergea în vizite, mă tundea întotdeauna scurt, chiar dacă eu vroiam codiţe, codiţe până în pământ, şi, mai ales, uita de ziua mea. În fiecare an. N-am aproape nimic de la ea. Şi cu toate astea eu m-am sacrificat, mi-am sacrificat tinereţea ca să mă căsătoresc la 23 de ani cu un băiat-bine cum zicea ea, ca dacă aştepţi şi îmbătrâneşti nu te mai ia nimeni. În plus, ce-ar zice vecinii dacă nu eşti căsătorită la 25 de ani? Fată bătrână! Mi-am sacrificat cariera de contabilă ca să stau acasă, cum vrea bărbate-meu. Că mi-a promis că ne întreţine el, eu doar să-i fac doi copilaşi frumoşi, cu ochi albaştri ca ai mei, şi să stau acasă, să am grijă de ei. Eu fac cum vrea el, îi torn doi plozi, stau şi şterg toată ziua pe jos, şi el, bou, merge la una şi la alta mai tinerică, care n-au ţâţe lăsate ca mine. Ce-mi zice nesimţitu’! La 42 de ani, ce vrei? Uită de aniversarea noastră, uită băiatu’, că el e ocupat cu tot felu’ de proaste, uită şi de ziua mea, an de an. Te-aş fi iertat boule dacă îmi luai un cadou de ziua mea. Ştii ceva? Nici nu mai stau până la şi jumate. M-am săturat, asta nu-i viaţă! Asta-i şi scriu în biletu’ de adio. Ia...”Îmi pare rău, dar m-am săturat de viaţa asta. Copilaşi, vă iubesc. Te-aş fi iertat boule dacă nu uitai de ziua mea şi îmi luai un cadou măcar anu’ ăsta. Adio!”
Aoleu, sună la uşă. Ce naiba...


Sabina Comşa
Nu era adevărul sau nu...poate că astăzi am să fac o tocană şi ciorbă am să fiu destul de epuizată şi n-am să mă mai gândesc ...nu mai vreau...alaltă seară taţa Rodica i-am dat 50 de lei, 50 de lei nenorociţi, să-mi spună ce-o să fie cu mine, ce vede...toată bucătăria ei mirosea a fiertură de urzici şi a cafea ...a aprins trei lumânări a zis acolo nişte versuri, m-a pus să mă gândesc la el, la copii, m-a pus să-i duc cămaşa albă pe care o lua numai când mergea la nuntă, m-am gandit, la ultima dată cand i-am umplut gamela, înainte de Crăciun, era prima mea zi după ce m-au dat afară, de la ţesătorie...numai e nimic acolo, poate mai dorm nişte pisici printre fiarele alea, niciodată nu mi-a placut acolo, i-am zis asta şi el m-a privit barba lui nerasă, cu ochii mari negri, a zis să stau acasă de-acum, a luat ceasul deşteptător şi a închis alarma, îmi trebuai bani, nu, nu ştiam să fac altceva, nu ştiam cum să-i zic, l-am lăsat să plece, de data asta n-am putut să fiu sinceră era ceva mai... am zis să aflu şi o a doua, a treia opinie...nu mă simţeam eu bine ...nu m-a întrebat prea multe ţaţa avea o dispoziţe proastă...am baut cafeaua, de obicei eu o beau mai dulce, n-a şters masa de frimituri şi mă înţepau, am ţinut ceaşca în palmă şi aşa cum mi-a arătat am întins zaţul în ea , apartamentul ei era aşa mic, ca al meu dealtfel, totdeauna am vrut ceva mai mare cum mi-a arătat odată, Călin al meu, într-o revistă, camere înalte şi lungi, multă luminăm, să te mişti făra să te loveşti în colţurile... aş fi stat zile să tivuiesc perdelele pentru toate camerele, 4-5 rânduri de perdele...dar niciodată n-o să fie... fundul ceştii era negru a zis că nu e de bine...am întors ceaşca să se usuce, metoda ei, se zice, nu da greş, nici nu mă cunoaşte, zice că aşa-i mai bine că asta înseamnă să ghiceşti, era cald a trebuit să-mi deschei nasturii de la bluză, mi-a zis că Traian nu se mai întoarce, că vede un mort, un mort de vreo lună, din cauza datoriilor poate şi nu mai e mult şi îl vor găsi..ce prostie mai e şi asta...apoi a zis că vede o femeie cu părul lung...a zis pică drum şi mie şi la băieţi, pe ceaşcă erau linii albe ca nişte viermişori, era şi o cifră opt, în ziua aia o să fie ceva poate un câştig, poate Traian îmi va zice ceva..ce ştie...numai bazaconii, nici n-am mai ascultat-o, i-am lăsat banii şi am plecat, am făcut o mare greşală să cred în toate babele, nimic, ele nu ştiu nimic, mă-nţelegi ...acel opt..acel opt este numărul lor în metestază, oare cum arată, le văd ca nişte balonaşe mici roz, ca nişte icre... oare sunt o mamă frumoasă, o soţie ...aş mai fi vrut să mai fac un copil e ciudat, o să fie gol acolo, ce-o să-mi pună în loc...cum o să-i zic eu lui când vine că sunt bolnavă, de vreo trei luni şi că dacă nu mă operez nu scap... o să se ducă la alta, ăsta leşină şi dacă vede o perfuzie, n-o să-l las să stea pe bancă în faţa salonului, o să fie şi mai obosit de la servici, va trebui să mă duc undeva poate la capitală că ăia au aparate... bani...ce-o să facem cu banii şi băieţii, cum o să le zic eu lor când vin de la şcoală, am încercat...au văzut că e ceva, mai bine le zic doar că le încălzesc mâncarea şi atăt cum fac zi de zi, nu vreau să stea cu mine, acum sunt la vârsta aia când orice li se pare...doamne să mă vadă cheală sau cum o să vomit după ...în primele săptămăni de tratament, o să le fie aşa scârbă de mine şi milă...n-o să-şi mai aducă prietenii pe-aici, poate o să mai trăiesc câţiva ani, da n-o să fie la fel, recidivă se-ntămplă des, o să mă ciopârţească doctorii de tot... n-o să mai pot merge la mare, da mie îmi place la mare şi nisipul, n-o să mai pot purta rochia mea înflorată, o să mă îngraş...nu nu asta mai bine iau un pumn de pastile...cum o să mă vadă Traian dezbrăcată, nu, o să fiu un monstru, mai bine îi zic să nu se mai întoarcă în ţară, trebuie să fac cumva, să pară un accident...să dau drumul la gaz...şi băieţii mei ce-or să facă...mai bine decât să-i chinui...e mai bine aşa...trece mai uşor

Andrei Dosa

De ziua femeii! E nebun! Ce-i pasă lui? Mă va scuipa în față o națiune întreagă, gospodinele mă vor înjura, voi apărea în Click! și în Libertatea. O să ajung o femeie de serviciu sau nici măcar. Andreea Marin nu va mai avea concurență. Misoginul naibii! El are spatele asigurat! I-a promis Pro Tv-ul un post. E doar un amărât de informatician. Nu e nici director, nu e nici în consiliul de administrație, nici măcar realizator de emisiuni. Cum să divorțez în plină criză? Și nici nu e sigur că lui Neluțu nu-i va reuși… Va fi cel mai tare parteneriat. M-am speriat când a pierdut tot ce investise în imobiliare… dar va fi bine, îmi va cumpăra altă decapotabilă, la vară mergem la Rio, poate la toamnă îi aducem pe copii înapoi de la mama, sau când împlinește Mihai 12 ani, să îi mai creștem și noi… ultima oară mi-au zis că sunt mai drăguță și mai înaltă când apar la televizor. Bineee! Vreți la mall, vreți în parcul de distracții? Ciuciu! Va fi bine, ne vom uita împreună la emisiunile mele în reluare, crizele lui s-au mai domolit de când cu parteneriatul. De 8 martie, să-mi facă el mie una ca asta! Măcar să-mi fi zis mai repede, să am timp să vorbesc cu directorul să fie concediat… 8 martie… Doamne, ce frumos! Buchetele de flori de la fani și de la invitați, cadourile de la cameramani, primele de la director, mailurile cu: ”tu ai fost îngerul nostru salvator, îți urmărim emisiunea cu sufletul la gură”, ”îți suntem etern recunoscători”, ”ne vom boteza fiica după tine”. Și invitațiile la nuntă… câtor cupluri le-am adus fericirea!… S-a terminat cu toate astea. Nu pot să îi zic lui Neluțu. Ar fi în stare să mă arunce într-un râu sau să îmi sluțească fața, ca în filmele alea americane. Ehei, câte chestii din astea a făcut Neluțu înainte! Îi cunosc eu trecutul. A îmbătrânit, e om serios acum. S-a liniștit. Îl știe toată lumea, acum nu-și mai permite chiar orice. Mai ales că la anul vrea să candideze la președinție. Pe durata campaniei aș fi în siguranță. Adică în siguranță pe naiba! Exilată undeva într-un orășel, căzută în dizgrație, divorțată de Neluțu care își va investi toți banii rămași să mă umple pe mine cu noroi. Fără milă. Dar pe urmă… Dacă nu câștigă alegerile? Atunci sigur o să plătească vreun ucigaș… Amărâții ăștia ar fi în stare să te înjunghie și pentru câteva sute de euro. Nu, nici vorbă să îi zic lui Neluțu, mai bine mă răzbun pe nemernicul ăsta. Mor cinstită, ca Lady Di, funeralii naționale, bilețele de dragoste pe piatra funerară în fiecare zi, telespectatorii în pelerinaj… Ziua femeii va fi și ziua morții mele. Nu știu cine o să-i mai consoleze pe toți oamenii ăștia. Și gospodinele, telespectatoarele mele cele mai fidele! Nu știu dacă atențiile soților lor iubitori le vor putea șterge lacrimile de doliu de pe fețe… ele vor fi în doliu în fiecare an de 8 martie. Mi se rupe inima, dar trebuie să o fac! Trebuie să scriu o scrisoare în care să îl rog pe Neluțu să mă înmormâneteze la o mănăstire, undeva în nordul Moldovei… Neluțu îmi va ridica un mausoleu… vor fi fan-cluburi și forumuri unde fanii vor discuta circumstanțele morții mele și apoi blogul pe care îl va face Mihai unde vor apărea memoriile mele postume, e băiat deștept, le are cu informatica. Nemernicul ăla, ar fi în stare! Fix în timpul emisiunii. Jigodia! În timp ce eu îi vindec pe oameni aceia îndurerați, în timp ce eu reunesc familii despărțite de vicisitudinile vieții și le oblojesc rănile și le aduc mângâierea, le readuc zâmbetul pe buze și în suflete, când ochii spectatorilor și telespectatorilor vor luci de lacrimi, el va insera în partea de sus a ecranului un banner ca la buletinele informative: știre senzațională, Monica V. își înșală soțul cu tehnicianul… Îl cred în stare. Dacă m-a făcut să apar pe toate ecranele din spatele meu, când prezentam știrile… Ah, și inimioarele cu inițialele mele pe prompter care mă făceau să roșesc toată sub fondul de ten și să mă bâlbâi la numele deputatului ăluia, care m-a și mustrat apoi la un bal, dă-l naibii de boșorog libidinos. Trebuia să-mi dau seama de pe atunci că omul e în stare de orice. Nu știu de ce i-am cedat. Ar fi în stare să strice un moment atât de înălțător, să întineze cu noroi cea mai pură emisiune, să învenineze telespectatoarele. Atâția oameni cumsecade în jurul meu, acele priviri pioase… îmi va fi dor de ei. De lacrimi, de aplauze… de domnul director… toți, în afară de bărbații ăștia cu care m-am îmbârligat, care întotdeauna m-au făcut să sufăr. Până și Neluțu, de când cu criza asta, și-a dat arama pe față, nu-mi mai face cadouri, nu mă mai scoate din casă, adio vacanțe și blănuri. Până aici! Iau jeep-ul lui Neluțu, că BMW-ul meu e la service, dacă nu mai e decapotabila e bun și jeep-ul. Oricum, altă variantă nu am. Hehe, măcar îi fac ceva stricăciuni. Astă noapte e perfect. Și el oricum doarme în prima cameră. Voi intra cu 200 la oră în casa lui. Îl fac zob pe nemernic! Mi-e frică un pic să nu îmi distrug fața. Nu vreau să mă fotografieze paparazzi cu fața plină de sânge sau doamne ferește cu vreun ochi scos, obrazul ciopârțit, maxilarul dizlocat. Vreau să mor frumoasă. Dar casca de hockey a lui Mihai? Sper să nu-și fi luat casca cu el la bunică-sa că mă omor! Nu. Nu și-a luat-o. Așa o să fac. Îmi pun casca și totul va fi în regulă. Curaj Monica! Nu-i lăsa să te doboare!

Daniel Puia-Dumitrescu

Maria este o femeie ca toate femeile. Când i-a venit timpul să se mărite, Maria s-a măritat fără a clipi. L-a luat pe Emil, pentru că Emil era un bărbat ca toţi bărbaţii. Nici mai mult nici mai puţin decât ceilalţi bărbaţi din viaţa ei. Poate un pic mai mult dacă stăm să ne gândim că părinţii lui au o fabrică de pâine. Poate un pic mai mult dacă ne gândim că pentru el se luptaseră toate fetele de pe strada Mariei. Dar în rest, un bărbat obişnuit. Unul care pleacă dimineaţa la şapte la serviciu şi se întoarce seara la şapte. Atunci el vrea să mănânce. Pentru asta, Maria se pregăteşte ziua întreagă. Şi cel mai mult iubeşte momentele când stă la masă, în faţa lui, şi îl priveşte cum mănâncă. Emil tace, tace şi mestecă. Nu are timp să se oprească din mestecat. Timpul este cel mai mare duşman al lui. Timpul şi oboseala. După ce mănâncă, o ia pe Maria într-unul din braţe, iar cu celălalt dă tot de pe masă pe jos. Asta nu îi place Mariei. Dimineaţă va trebui să strângă iar cioburile. Şi cioburile-aduc ghinion. Apoi o pune pe ea pe masă, îşi lasă pantalonii în vine şi începe să o pătrundă. Ritmic, fără să se grăbească, de parcă ar vrea să nu îi scape niciun moment. Are în el, ritmul acesta, meticulozitatea unui muncitor. Asta îi plăcea Mariei la început. Îi plăcea meticulozitatea lui. Acum nu mai e la fel. De când au crescut copiii, Maria nu mai ştie cum să se ferească. Altele ar găsi scuze, dar cu Emil nu se poate. Emil ştie ce vrea atunci când vine acasă. E tot ce îi cere. Şi nu îi cere mult în schimbul salariului pe care i-l dă tot în fiecare cinşpe ale lunii. Din cauza asta, Maria trebuie să găsească mereu soluţii. Când erau mici, dădea copiii părinţilor ei seara. Părinţii ei stau aproape şi o ajută când are nevoie. Oameni buni. Oameni simpli de la ţară. Acum mama nu mai e. Iar tatăl nu mai aude bine şi copiii au crescut, nu îi mai poate stăpâni. Cu socrii niciodată nu s-a putut înţelege. Ei i l-au dat pe Emil. E mai mult decât putea ea cere vreodată de la ei. Şi vor lăsa fabrica de pâine copiilor. Dar asta doar după ce mor şi doar dacă cei doi copii îi vor iubi îndeajuns. Şi asta-i o altă poveste. Peste umărul lui Emil, Maria se uită spre uşa crăpată. Ea ştie că băieţii se uită la ei. Se uită, râd pe-nfundate şi se-nghiontesc. Şi Emil ştie că băieţii se uită, dar lui nu îi pasă. El îşi vede de ritmul lui sacadat. Îşi face treaba cu meticulozitate. După ce va termina, se va duce la culcare. Educaţia copiilor e treaba femeii. El nu are timp de prostii de genul ăsta. El aduce banii în casă. Şi nu sunt puţini. Cu banii de la el, femeia poate cumpăra de mâncare, poate plăti taxele şi poate trimite băieţii la şcoală. Şi ei trebuie să înţeleagă că, la un moment dat, îşi vor lua nevastă, vor face copii şi vor aduce bani în casă. Nevestele vor creşte copiii. Şi ei vor munci, vor mânca şi îşi vor spori oboseala alături de femeile lor. Maria ştie că nu mai e mult şi Emil va termina. Şi atunci va putea închide uşa. Apoi va strânge cioburile şi va mânca şi ea. Altă dată se ducea şi se aşeza cuminte lângă patul unde Emil sforăia. Se aşeza în genunchi şi îşi spunea rugăciunile. Se ruga pentru el şi băieţi. Pentru mama, care nu mai e, şi pentru tata, că nu mai aude, săracul. Apoi se aşeza lângă bărbat şi îl asculta cum doarme liniştit. Se pregăteşte de muncă. Astăzi, însă, ştie că nu va mai merge lângă el. Nu îşi va mai face rugăciunile lângă pat. Nu se va mai ruga pentru el şi pentru băieţi. El îşi poate purta singur de grijă. Şi băieţii sunt mari. Nu se va mai ruga nici pentru mama, care nu mai e. Nici pentru tata, săracul. Astăzi va merge la fântâna din curte. Se va aşeza în genunchi lângă ea. Acolo îşi va face rugăciunile. Ştie că nu-s de niciun folos la ce va face ea, dar vrea să fie-mpăcată. Se va ridica şi va scoate găleata. Nu vrea să se lovească de ea. Şi va sări fără să ţipe. Şi mâine-i 8 martie.

sâmbătă, 6 martie 2010

NU UITAŢI!

ASTĂZI, 6 MARTIE, DE LA ORA 16, ÎN CEAINĂRIE, PE CASTELULUI, VA AVEA LOC CENACLUL "PUR ŞI SIMPLU", UNDE VOR RECITA NAOMI IONICĂ ŞI ŞERBAN ROMAN, IAR CEILALŢI SUNTEM AŞTEPTAŢI SĂ ÎI ASCULTĂM ŞI, DACĂ ESTE NEVOIE, CRITICĂM!

HAIDEŢI!

marți, 2 martie 2010

Astăzi

...ne-am întâlnit fără Diana, care a fost "entre les murs", să spunem aşa, şi nu ne-a onorat cu prezenţa.
...am citit temele lui Andrei şi Sabinei, pentru că eu şi Bianca nu le-am făcut, spre marea noastră ruşine! Însă pregătim o altă surpriză pentru data de 8 a lunii lui Marte!
...am făcut încă o dată planul de plecare la recrutat prin licee şi am fixat "decolarea" pentru săptămâna viitoare!
...am dat mărţişoare fetelor! Şi doar una m-a pupat, ceea ce a fost destul de nu prea frumos (bună exprimare!) din partea altora...

Mîine îi urăm succes lui Andrei în recitalul său de la Institutul Blecher! Şi iată cum suntem noi mândri că unul dintre ai noştri mai iese din urbe spre plaiurile mai mult sau mai puţin mioritice ale capitalei! Baftă, Andrei, şi încercăm să îţi fim alături şi fizic!

Sâmbătă avem din nou Cenaclul, în Ceainărie, de la ora 16:00, vor citi cei amânaţi de sâmbăta trecută, NAOMI IONICĂ şi ŞERBAN ROMAN. Vă aşteptăm!

Aşteptăm în continuare semne şi, mai ales, texte de la voi!