Data trecută

Salutări!

Cu toate că mă enervează cei care nu îşi trec temele pe calc pentru a le putea posta şi pe blog, am să mai trec cu vederea încă o dată şi am să pun aici cele câteva texte ce mi-au parvenit între timp.

Anunţul important este că, de sâmbătă, 7 februarie, întâlnirile noastre vor avea loc începând cu ora 11 am, la aceeaşi locaţie!

Încercaţi să fiţi punctuali!!!

După cum, probabil, unii vă amintiţi, tema era o proză scurtă pornind de la imaginea dată, iar exerciţiul făcut la atelier a fost povestirea unei ştiri din diferite perspective.
Ştirea suna cam aşa: Ieri, la orele 23:00, în curtea Liceului Teoretic "Johannes Honterus" a fost gãsit cadavrul unui bãrbat în vârstã de 35 de ani, spânzurat de statuia lui Johannes Honterus.

Iată ce a scris Diana Vereguţ, din perspectiva unui boschetar:

M-am adãpostit pe scãrile unei clãdiri, mi-am scos sticla de Polar luatã din Hard Discount cu câteva zile în urmã si am început sã beau. În seara aia a nins, tin minte cã era foarte frig iar eu nici chiloti nu mai aveam, a trebuit sã renunt la ei, dupã un an prin ce au trecut ei logic cã nu îi mai puteam folosi. M-am înfofolit în cartonul unui televizor si mi-am scos punga, sã mai îmi treacã si mie din foame. În sticla cu Prena’ mai rãmãsese doar pe fund o picãturã, am zis sã nu irosesc, sã pãstrez pentru zile mai negre. Am mai luat o gurã de Polar si m-am mai încãlzit. Noapte aceea a fost îngrozitoare, mai ales pentru cã nu fumasem nimic a mai trebuit sã mai stau si la cinci metri de un nebun care a-nceput sã se creada la el acasã, sã moara cel mai boschetar din boschetari cã asa ceva nu se face. Trecuse unu’ cu-n halat pe lângã mine, a sãrit gardul ce-nconjura statuia lui ãla’ care aratã cu degetu spre clãdire, îsi pune cravata la gât si o leagã de degetul statuii, îsi dã drumul, începe sã danseze, sã se zvârcoleascã de parcã era posedat, îi mai cade si halatu de pe el si observ cã era gol. M-am enervat, adicã dupã ce cã îmi era foame si mai aveam si o depresie cã nu fumasem nimic, trebuia sã asist si la astfel de lucruri. Eram supãrat, mi-am adunat cartonul si am plecat.

Alexandra Zota a scris din perspectiva unei femei aşteptând să nască:
Am auzit azi de la colegele mele de salon ca ieri s-a sinucis un barbat spanzurat de statuia lui Honterus. Se zicea ca avea 35 de ani. Barbat in toata firea, la casa lui, cu familie, sa faca asa ceva! Doamne fereste, ce de tragedii se intampla in ziua de azi! M-am speriat un pic cand am auzit stirea. Astfel de vesti nu e bine sa le auzi in perioade dinastea. Adica tot stress-ul si panica asta ii fac rau copilului. M-am tot gandit ca imi va fi frica sa-mi las copilul, cand creste, sa mearga singur pe strada. Adica se pot intampla atatea. Poate fi calcat de o masina, poate fi rapit, poate fi victima unui jaf armat. O, Doamne, cate se pot intampla! Daca oamenii se sinucid in plina strada...
Am inteles ca barbatul acela s-a sinucis cam in jurul orei 23. Nu e asa tarziu. Sunt unii adolescenti rebeli care la ora aia se mai plimba inca prin oras. Eu n-o sa-mi las copilul asa de liber. Devine periculos orasul si nu vreau sa stau cu frica-n san ca va pati ceva puiul meu. Nici nu vreau sa ma mai gandesc. Colega asta a mea de camera are deja 6 copii. Vad ca ea sta linistita si nu-si face griji. Cred ca s-a obisnuit deja cu perioadele astea cand stai internata in saloanele astea infecte. Eu m-am saturat sa ma indoape astia cu pastile de tot felul, pentru dureri, pentru contractii, pentru dilatare. Si totusi, oare barbatul acela avea copii? Saracii, cred ca sunt distrusi. Poate mai aflu ceva interesant despre cazul asta ingrozitor. Sa incerc sa ma ridic, sa ma duc pana in salonul alaturat. Poate cele de acolo mai stiu cate ceva.
Aaaa! Ajutor,domnule doctor! Mi s-a rupt apa!

Şi acum dintre temele făcute:

ANDREI DOSA

TOM TOM

M-a strigat cineva.
- Hei, băiete, ai o ţigară?
Tipul stătea sprijinit de un zid, pe partea cealaltă a drumului. Era dezbrăcat până la
brâu şi semăna un pic cu Flea de la Red Hot Chilli Peppers. Mai bătrân cu 10, 15 ani poate.
Sufla fumul încet şi se uita la cer. Ochii lui erau de un albastru prespălat. Nu mi-a mulţumit pentru ţigară.
- Te bronzezi?
S-a uitat la mine ca şi cum şi-ar fi amintit de ceva.
- Nu. Încălzesc şarpele lui Tom Tom.
Atunci am văzut tatuajul acela. Un şarpe i se răsucea pe braţe, pe umeri, ca apoi să coboare pe coaste în căutarea organelor interne.
- Nu vrei să îmi povesteşti despre el?
- Ce îmi dai?
Am început să mă scotocesc prin buzunare. Am găsit o hârtie de 5 mototolită.
- 5 verzişori.
- Şi ţigările.
- … ăăă, şi ţigările? Ok, fie.
- Dă-mi banii acum. Nu vreau să mă fraiereşti.
S-a aşezat pe ciment, şi-a întins picioarele şi a scos o sticlă de Jack din buzunar. A tras o duşcă şi mi-a întins şi mie sticla. Îmi era scârbă să beau după el. Am luat sticla şi, ca să mai câştig timp, m-am aşezat şi eu pe jos lângă el. Apoi am tras şi eu o duşcă, sperând că nu voi simţi duhoarea gurii lui.
- Când era tânăr Tom Tom avea puterea să facă orice. Lucra la circ. Învăţase să zboare. Tom Tom ştia cum să rupă pânza jegoasă a cortului în care îşi făcea reprezentaţiile, şi să le arate oamenilor cerul. Tom Tom putea să facă asta pentru că nu îl interesa nimic din ce era pe pământ. Banii puţeau a beci. Banii sunt făcuţi în beciuri, ştiai? Băncile angajează diavoli care se pricep la chestii din astea. Tom Tom era pe drum tot timpul, dormea în rulote jegoase, iar sângele său era ca un răsărit de soare. Seara se aşeza toată trupa în cerc pe podeaua rulotei, în praf. Mirosea a sudoare. Ştii ce miros au trupurile după ultimul antrenament al zilei? Sudoarea aia care iese prin pori în timp ce muşchii se destind în sfârşit, după o zi grea? Povesteau. Râdeau. Tom Tom o ţinea în braţe pe Sonia, cea mai frumoasă contorsionistă din lume. Pe geamurile jegoase intra lumina apusului. Câinii îşi târau lanţul prin praf. Tom Tom şi-a tatuat pe piept vulturul ăsta când lucra la circ – şi mi-a arătat mândru pieptul păros.
- Şi care este povestea şarpelui?
- Într-o zi ceva nu a mers bine. Lui Tom Tom i-a alunecat mâna şi a căzut. Şi-a rupt umărul stâng. Doctorii au zis că Tom Tom nu va mai putea lucra la circ niciodată. L-au dat afară de la circ. Sonia l-a părăsit pe Tom Tom pentru altcineva. Tom Tom a început să îşi caute de lucru. A avut multe slujbe, dar nici una nu i-a plăcut. Şi oamenii cu care lucra! Toţi îi povesteau lui Tom Tom despre ce vor face când îşi vor lua salariul, unde îşi vor investi banii, toţi erau atât de prevăzători. Nu ştiu cum să zic, viaţa pentru ei... viaţa... îşi cloceau viaţa, asta făceau! Tom Tom simţea că se sufocă. Că ceva îl macină pe dinăuntru. Simţea din ce în ce mai rar că face tumbe în aer, că se întinde spre acoperişul de pânză ca să-l sfâşie. Era din ce în ce mai puţin Tom Tom magnificul. Era din ce în ce mai mult o foaie de pontaj. Pentru el cerul nu încăpea într-un apartament cu două camere. A renunţat la slujbă. Tom Tom magnificul a lăsat în urmă micul apartament pe care-l închiriase. Cu ultimii lui bani şi-a făcut tatuajul cu şarpele. Ca să îl vadă mai bine. Nu îl scapă din ochi nici o clipă. De atunci locuieşte în stradă. În fiecare dimineaţă stă ore întregi nemişcat şi priveşte cerul. Apoi vede şarpele care se dezmeticeşte de la căldura soarelui şi se încolăceşte în jurul lui şi mai tare. Atunci Tom Tom pleacă să caute ceva de mâncare. Pleacă să îşi caute tovarăşii, poate ei mai au ceva de băut. Cam asta ar fi băiete! Pentru alte informaţii adresează-te impresarului lui Tom Tom.
- Dar stai un pic, vroiam să te mai întreb şi alte lucruri. Era tare moşul, nu vroiam să-l las să scape aşa uşor, chiar dacă era cam ţăcănit şi o tot ţinea cu şerpii şi cu vulturii lui. Chestii New Age.
- Să nu-mi spui că eşti jurnalist sau ceva de genu. Îi urăsc pe ăştia.
A sărit în picioare, şi-a băgat sticla în buzunar. M-am ridicat şi eu de pe jos. S-a apropiat de mine şi m-a privit în ochi.
- Nu uita să priveşti cerul. Salut!
Am deschis gura să mai zic ceva, rămăsesem impresionat de ochii lui. Erau plini de încredere şi nebunie. Dar el o pornise deja în jos pe stradă. Pe spatele lui gol, şarpele părea viu. Tom Tom, am vrut să îi zic, ştii că cerul ţi-a decolorat ochii? Sau ceva de genu... Ştiam că nu s-a privit în oglindă de foarte mult timp. Dar nici nu avea nevoie.

DIANA BERCU:

- Ai o tigare?
- Nu, raspund eu dandu-ma un pic inapoi.
- Mai bine. Tigarele aduc decat belele. Sa nu te apuci niciodata de fumat.
Tocmai imi vorbise un barbat destul de masiv, la vreun metru nouazeci, de varsta mijlocie – mai tarziu am aflat ca avea 54 de ani. Avea pielea foarte bronzata si ridata, era ras in cap, iar micile portiuni de piele care nu-I erau acoperite de haine erau pline de tatuaje. Insa cel mai tare m-au socat la acest om ochii – ochii lui de un albastru sters, aproape albicios, care contrastau cu piele lui maronie.
- Vreau se merg la Constanta, s-apoi acase.
N-am putut sa nu remarc romana lui un pic pocita, asa ca l-am intrebat, cu mici retineri, ce-I drept:
- Dar de unde sunteti?
A schitat un mic zambet in coltul drept al buzelor.
- Nici nu mai stiu. Povestea e lunga. Da’ cre ca Egipt e case mea. De fapt, eu vin din Franta, acolo am crescut, da’ am plecat cu mama mea la Egipt, cand eram micut. Mama mea zicea ca mergem se cautam pe tata meu. N-am gasit nimic. Adica, am gasit ceva. Am gasit o fata frumoase – Hana o chema. Cre ca am si iubit la ea. Cre. Aveam 17 ani cand ne-am cunoscut, la 18 am lasat-o bortoasa. Perintii ei m-au fugarit. Fugarit, amenintat, scandal mare. Am zis pa la mama, si am plecat. Me duc se cer o tigare.
Inca un cuplu venise pe marginea drumului. Era ora 9 dimineata si noi, adica eu, barbatul si cuplul, stateam frumos pe marginea lui E54; cu fundul pe bagaje, cu o pancarta pe care era scrisa vreo localitate si cu degetul mare, ba de la mana stanga, ba de la cea dreapta, intins, asteptam sa opreasca vreo masina care sa ne duca inapoi acasa. Veneam de la bunici, de la tara; era pe vremea cand inca nu era autobuz direct, asa ca trebuia sa faci autostopul.
- Intors. Era acelasi barbat, doar ca acum pufaia o tigara. Isi continua povestea:
- Ase. Fugit pe un vapor, pane in Tunis. Frumos pamant. Acolo am stat la un circ, intre oameni de gume, si femei cu barbe, denaia care scuipa foc, multi…multi. Eu am fost imblanzitor de serpi. A! hai sa-ti arat ceva, spuse, si, desi era noiembrie si era destul de frig, isi dadu jacheta si bluza jos. Trunchiul sau era acoperit aproape in totalitate de tatuaje.
- Vezi? Intreba tragand din tigara si aratand spre unul din tatuajele lui. Era un sarpe mare, colorat cu rosu, verde si gri , al carui corp incepea in zona noadei, urca pe spate, se incolacea la gat, apoi cobora pe cealalta parte a spatelui, iar capul sarpelui aparea pe burta lui, in dreptul buricului.
- Mie imi plac serpii, spuse. Uite, vezi asta? Imi arata fruntea, pe care era tatuat un craniu care fuma. Remarcasem tatuajul din prima clipa. Asta e pentru ca numa la tigare imi sta capul. Il am din inchisoare.
- Inchisoare? Intreb eu socata, cu vocea probabil tremuranda si cred ca alba la fata.
- Da, imi raspunse el nonsalant. Am fugit din Tunis pe un vapor, ilegal. S-au prins aia, si in Italia au vrut se ma aresteze, da’ nu m-au prins. Las, m-au prins in Germania, si-am stat 5 ani inchis. Pasarea asta am facut-o cand am iesit.
Era o acvila destul de mare, care isi intindea aripile pe pieptul lui.
- E simbol la libertate. E pe piept. Sufletul meu vrea se zboare. S-a zburat. De la inchisoare am ajuns la un alt circ, in Polonia. Stelutele aste de pe maini de acolo le am. Ludmila mi le-a facut. Ah…Ludmila. 15 ani am stat cu ea. Pana a murit. Eu tot cu serpii, ea cu paianjeni. Apoi am fugit, plecat si asa am ajuns aicea. E frumos…frumos. Da mi-e dor de acase.

ANTONIA STROIE, satira:

Testament


Cand a iesit la pensie, doamna Tolanescu era convinsa ca nu va mai avea mult de trait. Stia ca o sa fie gasita intr-o dimineata racoroasa, poate chiar o dimineata a anului acesta, moarta in pat cu televizorul dat la maxim. Vecinii, incomodati de zgomotul televizorului si de mirosul infernal vor suna la politie, iar apoi politia o va suna pe fiica ei, Cici, care va veni in graba de la coafor sa vada daca mami a ei este in regula.Un doctor infumurat ii va spune ca a murit din cauze naturale si ca nu a suferit prea mult, in fond si la urma urmei, sa mori de sete si de foame pentru ca refuzi sa te ridici din pat, chiar si pentru a-ti satisface nevoile fiziologice, nu este tocmai o moarte dureroasa. Cici va plange isteric timp de 5 minute iar apoi il va suna pe natarau de barbatu-sau, pe Jenel, sa ii comunice vestea. El va parea profund ranit si indurerat de moartea lui “mami a noastra”, dar in gand isi va spune, “Firar-ai drecu de japita, credeam ca nu mai crapi.” Apoi impreuna, ca un cuplu unit ce sunt, o vor anunta pe amanta lui Jenel, si anume pe sora mai mica a lui Cici, pe Mimi, care va fi obligata sa se intoarca in tara si sa abandoneze filmarile la noua ei pelicula “Balcoane si silicoane”, ca sa ajute la pregatirile pentru inmormantare. Probabil ca vor discuta si cu fata lui Cici, Bogdana, o fata, cu nume de baiat, care se tunde cheala la fiecare inceput de an, pentru ca asa fac si prietenii ei. Dupa o inmormantare scurta si plictisitoare, toata familia doamnei Tolanescu va merge la citirea testamentului. Ei, si aici incepea distractia. Se gandea ca daca tot moare, macar sa o faca si cu putin tam-tam.
S-a asezat la biroul ei, a luat stiloul elegant cu penita de aur, si a inceput sa scrie:

“Draga familie,

Momentul mult asteptat a sosit. Momentul in care voi deveniti stapanii averii mele. Credeati ca nu stiu? Ei bine, v-ati inselat. Stiu ca vreti sa va scaldati in bani, si stiu si ca demult visati sa locuiti in casa mea cu 4 etaje, sau daca nu, cel putin in superbul apartament din centrul Bucurestilor. Ei bine, nu vreau sa va dezamagesc, dar apartamentul apartine acum Asociatiei Gradinarilor iar casa va ajunge pe mainile statului ca sa ii fie returnata familiei pe care securistu de barbatu-meu a saracit-o in 80. Dar nu fiti suparati, v-am lasat si voua cate ceva:
Nepoatei mele iubite, Bogdanei, o sa ii las un set de bigudiuri de foarte mare calitate pe care le-am cumparat de la Paris in tineretile mele.
Mimi, tie draga mami, iti ofer hainele monahale pe care mi le-a daruit popa Toma. Fi fericita, acum lumea, nevazandu-ti decolteul, va afla si ce culoare au ochii tai.
Jenele, tie iti fac cadou albumul cu poze al fetelor mele, daca tot le iubesti pe amandoua asa de mult...
Cici, tu meriti tot setul meu de oale de inox, am auzit ca iti place mancarea buna si rafinata, acum ai si oale bune si rafinate ca sa o gatesti.
Restul averii mele va ajunge in posesia unei Asociatii nefolositoare iar toti banii mei vor fi cheltuiti in scopuri deoc caritabile. Va dorec o viata placuta si saraca! Cu drag, a mama, bunica, soacra si nu in ultimul rand problema voastra.”

Apoi a pus capacul la stiloul ei cu penita de aur, de fapt nu al ei ci al asociatie nefolositoare si deloc caritabile, si s-a tolanit in pat. A dat televizorul la maxim si a asteptat...

Şi vor mai veni şi altele, dacă se ţin oamenii de cuvânt...