marți, 3 februarie 2009

Câştigătorii

Am să afişez textele care au câştigat la Concursul "Gheorghe Crăciun".

Premiul "Gheorghe Crăciun", după cum ştiţi, l-a primit DIANA BERCU, pentru următoarele poezii:

Cântec mediocru



Ana a trecut pe lângă mine.
(Strada era plină de maşini)
Ana a trecut pe lângă mine.
Şi m-a luat de gât fără ruşine
Ca să nu mă mai dau la străini.

M-a târât apoi într-un ghetou.
(Peretii galbeni cu scris cenusiu)
M-a târât apoi într-un ghetou.
Şi în ghetou, ca şi pe-un platou
M-a culcat pe ciment, ca-n sicriu.

Şi mi-a zis: Închide ochii bine.
(Somn uşor de-acum, draga mea)
Şi mi-a zis: Închide ochii bine,
Şi a început sa dea în mine
Şi mi-a zis: Acum taci, draga mea.


Mariachi

Mă ia de mână şi ne învârtim
acolo, în mijlocul străzii.
Un taxi se opreşte brusc,
iar şoferul sare din maşină.
Îşi pune ochelarii de soare la ochi.
Scoate o trompetă şi începe să cânte.
Poliţistul care dirija circulaţia începe să râdă.
Cascheta i se transformă într-un sombrero.
Îşi dă jacheta jos si vine lângă noi.

Ne învârtim, ne învârtim, ne învârtim.

O lovitură după ceafă. Stop!
O babă se sprijină de un baston lângă noi,
şi nu pare prea prietenoasă.
Tu şi eu şi poliţistul stăm trişti pe trotuar.


Somn uşor




Pisica îmi scrie temele la chimie
sper sa termine mai repede
la 5 mă întâlnesc cu Vlad la Onix.
e un nesimţit.
mi-a umplut pisica de zgârieturi.
cică de plictiseală
mi-e poftă de nişte pastă de dinţi
din-aia bună
care îi place şi lui Vlad mult
mi-e poftă şi de o supă
cum am mâncat când a murit Vlad
în ianuarie, anul trecut.


Trei într-o maşină

Îl văd.
Se uită în jur, să fie pustiu.
Îi e frică să nu fie prins.
Îşi dă pantalonii jos şi începe să se frece de stâlp.
Din spatele lui se aud râsete.
Un altul se apropie şi-l ciupeşte de fund.
“uite-l frate pe drogat cu prietenul lui!”
Strigă trei dintr-o maşină.
Ei le arunca o privire speriată,
Se iau de mână şi pleacă.
Trec pe lângă mine, pe unul î laud şoptind:
“ scumpule, hai la un pahar de vin”
Déjà începuseră să-mi îngheţe picioarele când ai venit.
Te-am scuzat că ai întârziat şi am mers la tine.
m-am aşezat pe canapea lângă pisica ta.
“adu-mi un ceai” iţi zic.
“ţi-a fost dor de mine?” ma întrebi.
“adu-mi un ceai”.
Pleci capul şi te duci la bucătărie.
Îţi iau scrumiera de pe masa şi o bag în ghiozdan.
Sper să nu observi.


Iar premiul I la secţiunea poezie l-a obţinut SABINA COMŞA, cu:

Ieri, dupã-amiazã

Suntem alienaţi desigur,
Toti alienaţi
Într-un buncãr al alienaţilor
Ce-şi dau viaţa
Pentru impozitele stabilite
De alienaţi mai bogaţi.

De aceea prin acestã alienatã
Poezie vã transmitem:

Dacã apar manifestãri
Neplãcute,adresaţi-vã
Medicului sau farmacistului.

Hob

Ne place a fi tradiţionalişti
din farfurie sã se-nalţe cãtre cer,
de mãmãligã un pisc acoperit
etern de brânzã şi sarmale.
Sufletul meu cu bretele şic
nu e niciodatã mulţumit
de escavatoarele aurii
ce ne îngroapa locul de-întâlnire.
Inutil mi-aduci o floare din ziar.
Cândva, undeva, o la la, o tra la
mã vei ruga sã-ţi fac
şi ţie o poaianã privatã
unde sã faci nudism
De vis!

Ieri

Vecinul meu crede de-o săptămână
că Shakespeare e o marcă ultracunoscută
de ton la conservă.
Vecinul meu vinerea se crede
blondă şi se dă la un bufon
de la parter ca să-i dea pizza moca.
Vecinul meu zice că şcoala
e-un pub, acolo se ţine o piesă unde
ori spectatorii ori nespectatorii
sunt proşti.
Vecinul meu n-are un picior
are o pedală.

Fără baterie

-Azi sunt îndrăgostit!
Ţi-am zis eu,
Mamaie m-auzi?

-Azi sunt îndrăgostit!
Mamaie pot să
Ies la un suc?

-Azi sunt îndrăgostit!
Mamaie vrei să te
Închei la bocanci?

-Azi sunt îndrăgostit!
Mamaie vrei
Găluşti cu prune?

-Azi sunt îndrăgostit!
Mamaie?!
Mamaie?!
Unde eşti?

-Azi sunt îndrăgostit!
Mamaie m-a părăsit.
Şi mi-a lăsat un
Aparat auditiv.

-Azi sunt..,aparatu’
I l-am vândut
Lui Gicu.

dragã

Suntem noi în oraş şi ne luãm totul la preţ redus
sãrbãtorim astfel criza economicã şi reciclarea.
I-am scris lui moş Craciun de criza economicã
sã-şi scoatã renii de la naftalinã
sã-şi liciteze elicopterul
i-am scris cã demult nu mai trãim
ca-n spoturile publicitare
cã trebuie sã le dãm joint-uri
la copii ca sã mai creadã în el.

Eu zic, moşule, sã ne trimiţi costumul
tãu pãgân şi perciunii ãia falşi
sã ne plãtim ratele la frigider.

Suntem noi în oraş
brazii sã-i ţii acolo moşule–n pãdure
anul acesta vom împodobi ficusul
îi vom face globuri şi betealã cu markerul
şi, ca sã fim asortaţi,
am pregãtit un platou, chiar douã,
pline cu poze din cartea de bucate.

Dar, moşule, dacã ţii neapãrat sã vii
fã-ţi o liposucţie ca sã susţii campania pentru
o alimentaţie sãnãtoasã
şi, de ce nu, sã te-nscrii la “Dansez pentru tine”.

ANDREEA PUŞCAŞU a obţinut Premiul III la secţiunea Poezie:

CAMELEONIC

Nu e prima dată când mă blochez în lift cu vreun vecin .
Eu mă uit în sus, el în dreapta. Eu în stânga, el în jos.
-Şi cum mai e la şcoală ?
Preferam să tacă.
Acum e rândul meu să mă uit în jos.
Răspuns bisilabic.
- Perfect. Şi zâmbesc.
E ciudat, mă simt ca un personaj camilpetrescian -
Numai eu ştiu ce gândesc, ce simt.
ce-ascund...
că mint.
Ce-ar fi trebuit să spun?
Romanul meu psihologic conţine personaje la fel de complexe.
Nu mai suntem in “ Cireşarii”,
“Ani de liceu” a apus.
Liceul e o junglă, în care eşti leu sau antilopă.
Azi am decis să fiu cameleon.

ŞASE-ŞASE

Mai ştii când eram mici
şi ne jucam cu zarul de-a iubirea?
Îl ţineam ascuns în mâini,
suflam de două ori pentru noroc,
apoi îl lăsam să se rostogolească .
Dacă pica unu, însemna că nu mă mai iubeşti deloc.
Mai ştii?
Acum douăzeci de ani.
Aceeaşi cameră, alţi noi.
Pe podea, prăfuit şi stingher,
jucăria ne-aştepta palmele ude.
Ţi-am spus să mai încercăm o dată
şi n-ai vrut, suna “aberant”.
Ai aruncat zarul pe geam, apoi te-ai dus.
Te-am auzit trântind portiera maşinii,
apoi am căutat zarul.
Ai minţit.


TIMPUL

Pe pervazul de la geam se sinucide singuratică ploaia…
Tic tac.
Deasupra patului cu cearşafuri mototolite cântă diluat un ceas…
Tic tac.
Te uiţi la mine plictisit, apoi te scurgi spre uşă.Degeaba te mai strig acum...
Mai bine tac. Nimeni nu poate întoarce timpul din drum.


UNDE PLECI ?


Mi-ai zis că putem face orice împreună.
Hai să ne ascundem după curcubeu.
Să ne instalăm hamac pe lună.
Să facem un buchet de stele.
Să ne punem meşe de soare-n păr.

Unde pleci?



ROBERTA GIURGIU a primit Menţiune tot la secţiunea Poezie:
Cold feet
copilului




Ţi-am închis de 20 de minute şi înăuntrul meu tot mai tremură.
(Ţi-am deschis acu’ 10 zile)

Nu aş fi vrut să mă tot trezesc speriată din somn,
Privirea-mi te caută înfrigurată prin întuneric
Sângele vrea să-mi iasă prin fruntea transpirată de sfărmuri.

Durerea, ca un bolovan, degeaba mi-o rostogolesc prin zăpadă.
[ Te-aş fi iubit mai mult decât pe ceilalţi... ]

Îl cunoşti mai bine... roagă-l să-mi răspundă.
Doar atunci îmi va înceta bătălia din gât.

Lumina de avarie


Calc peste florile presate
pe care le-am strâns dintre paginile cărţilor...
Le sfărâm.
Pentru că acum îmi permit să uit
Pentru că ei mă vor despărţi de trecut încă o zi.
Nu am să mor niciodată din cauza degetelor de la picioare!
Vor fi reci şi vinete iar sângele le va abandona rând pe rând
pentru a ieşi la lumină printre crăpături
Dar primăvara iarba
va creşte din nou să-mi gâdile tălpile.

Am să-i zâmbesc în continuare,
aşa, pentru orice eventualitate.

inel


îţi plăcea cum se reflecta în el lumina,
când te convingeam să mai schimbăm
fumul din cafenele
pe frigul parcurilor.
atunci îţi legai eşarfa mai strâns,
mă orbeai cu lumina ta fluorescentă
de panou de amanet
şi mă îmbătai cu alcoolul din parfum
aşa cum a făcut şi el cu tine.

am rămas o dâră de jeg verzui
ce-ţi sufoca degetul
fără să observe că pe el
carnea a început să crească la loc
şi tremură nerăbdătoare
la gândul unui nou ştreang
(mai lung)

Subţire

Ascult şi-acum 3 buburuze care şoptesc pe biroul meu
Şi mă gândesc că mi-am dat voie de prea multe ori
Să ajung 2.


Iar ANTONIA STROIE a câştigat premiul III la secţiunea eseu:

LITERATURIZAREA VIEŢII



Motto: “Cartea este cea mai bună provizie pentru călătoria omenească” (Montaigne)



Nu ştiu să trăiesc într-o lume reală. Niciodată nu am ştiut. Refuz să fiu zilnic aceeaşi elevă, cu acelaşi orar, respectând aceleaşi reguli. Vreau să fiu în fiecare zi altcineva. Astăzi vreau să încânt publicul pentru prima dată cu vocea mea plină de dramatism la cabaretul „La Gerny’s” de pe „Champs-Élysées” ca Edith Piaf, mâine vreau sa fiu poeta Lou Andreas-Salome şi să fascinez filozofIi ai secolului al XIX-lea cu frumuseţea mea, iar, dacă se poate, săptămâna viitoare să fiu pe platourile de filmare la „All about Eve” împreună cu Bette Davis. Am încercat sa lupt împotriva gravitaţiei, împotriva corpului meu care mereu se încăpăţâna să-şi lipească picioarele de pamânt, încercând să mă înalţ, să evadez într-o altă lume, voiam să-mi eliberez spiritul asemenea lui Darell Standing, în „Rătăcitor printre stele”, printr-o extraordinară concentrare, dar, degeaba, trupul meu refuza să fie “primul discipol al sufletului”. Am înţeles mai târziu că nu puteam scăpa din această lume. Apoi am înţeles că fiinţa mea nu este formată numai din trup, ci şi din suflet. Trupul meu poate fi captiv într-o lume haină, monotonă, în schimb, sufletul meu este liber să zboare spre cerul orcărei lumi vreau eu.
Dacă ne uităm în Dicţionarul explicativ, în dreptul cuvântului literatură apare: “Formă de creaţie artistică în care se redau idei, sentimente, imagini, fapte din realitate cu ajutorul limbii; artă a cuvântului” , în schimb Ionel Teodoreanu spunea ca literatura este un “mod de a trăi”. Aceste două definiţii (diferite, dar nu antiteice) m-au determinat să deschid prima carte. Îmi doream să cunosc ideile altora, să mă regăsesc în sentimentele personajelor, dar mai ales să reuşesc să descopăr prin “imagini, fapte” un nou “mod de a trăi”.
Am avut atunci norocul să descopăr lumea minunată a lui Antoine de-Saint Exupery. “Micul Prinţ”, dornic ca şi mine, de altfel, să cunoască o lume nouă, reuşeşte, spre deosebire de mine să fugă de pe planeta sa. M-am regăsit în acest personaj caraghios, şi am călătorit în jurul lumii alături de el. A fost nemaipomenit să descopăr că visul meu, de a evada din lumea reală, nu era o utopie. Reuşisem să învaţ de la un copil, mai multe decât învăţasem de la “un om mare”. Am urmat împreună acest drum al cunoaşterii, de la el am învăţat că “Limpede nu vezi decât cu inima”. Ce greu a fost să revin la realitate, atunci când micul prinţ s-a întors pe planeta lui.
Nu am rezistat mult “cu picioarele pe pământ” şi am evadat din nou. Îmi amintesc că eram în biblioteca bunicului, o bibliotecă imensă. Eram prea mică de înălţime ca să citesc titlurile cărţilor de pe ultimul raft, de aceea nu reuşeam să văd decât cărţile ale căror autori au numele de familie dupa litera O. Nu ştiu cum am pus mâna pe un volum de Nichita Stănescu. Am renunţat la poveşti, urma să cunosc lumea poeziei. “O viziune a sentimentelor”. Eram fascinată de titlu. Am citit prima dată “Ce bine că eşti”. Aveam vreo 13-14 ani pe-atunci. Aveam penru prima dată o “cea mai bună prietenă”. M-am grabit să cred că vorbeste despre prietenie, şi am crezut că se referă la mine şi la ea. Stăteam de vorbă, şi vorbeam, spunând “cuvinte lungi, sticloase, ca nişte dălţi ce despart fluviul rece în delta fierbinte, ziua de noapte, bazaltul de bazalt.” Apoi m-am îndrăgostit. Iubeam aşa cum iubesc florile apa şi plângeam ca Psyche după Cupidon dacă nu-mi vedeam iubitul o zi. Eram la “Vârsta de aur a dragostei”. Am continuat citind povesti de dragoste, toate în concordanţă cu sentimentele mele de atunci până în prezent. Am citit clasica poveste de dragoste a lui Shakespeare “Romeo si Julieta”. Atunci am descoperit că există şi finaluri nefericite. Apoi am suferit tânjind după absolut cu eroii lui Camil Petrescu, (tânjid în zadar desigur), şi m-am regăsit în personajul principal din “Scris pe trup” de Janette Winterson. (Aceasta a devenit între timp cartea mea preferată). O poveste de dragoste, o poveste simplă. “Dragoste găsită – dragoste pierdută – dragoste regăsită-poate” cum spunea chiar autoarea. O poveste dulce-acrisoară, o lume în care încă mă aflu.
Intotdeauna am fost o visătoare, însă literatura m-a transformat într-o romantică incurabilă. Cred că nu îmi lipseşte curiozitatea micului prinţ şi nici melancolia sau disperarea personajelor camilpetresciene. Enumerând cărţile pe care le-am citit până acum, enumăr, de fapt titlurile capitolelor jurnalului meu. Asemenea lui Jorge Luis Borges “mi-am imaginat întotdeauna Paradisul sub forma unei biblioteci, alte persoane consideră ca ar fi o grădină, alţii şi-l pot închipui ca un palat, eu l-am imaginat întotdeauna ca o bibliotecă şi aici mă aflam eu...”


Cam atât pentru astăzi, spor la citit şi vă aşteptăm cu păreri!

4 comentarii:

Anonim spunea...

good work guys :D

Anonim spunea...

felicitari castigatorilor! meritati din plin.

(ce bine arata blogul asa :x)

Anonim spunea...

Sa le iau la rand, atunci:
1.dintre poeziile Dianei cel mai mult imi place mariachi si cantecul mediocru
2. dintre poeziile Sabinei cel mai mult imi place ieri (e geniala faza cu vecinul care are o pedala in loc de picior), fara baterie si draga
3. inelul robertei
4. eseul e misto pt ca faci trimiteri la foarte multe texte si nu are un limbaj din ala doct, care pe mine ma enerveaza.
Deci 1+2+3+4=Bravo!
Si imi place noua infatisare a blogului, doar becul ala e cam dubios. Zici ca e intr-o pivnita!

Anonim spunea...

becul reprezinta literatura, si atelierul nostru in particular, care lumineaza in intunericul mintilor incuiate sau nestiutoare. :))