marți, 31 martie 2009

LINIŞTE! SE RECITĂ!
















Ne cerem scuze pentru întârziere, dar a fost mai greu decât ne imaginam să obţinem fotografii de la întâlnirea noastră de vineri! Pe această cale, îi mulţumim lui Roland Vezeteu, care ne-a furnizat suportul imagistic!

Vineri, 27 martie, era ora cinci fără zece şi eram vreo câteva persoane în cele două săli spaţioase ale librăriei OKIAN... Mă întrebau dacă vom fi numai atâţia. Ce îmi ajunsese mie la urechi era chiar opusul, că vor veni destui... Aşa a şi fost. La ora 17:00, sălile au început să se umple, iar la startul acestei prime seri de recital poetic la OKIAN, ele erau neîncăpătoare!

Invitatul nostru, poetul ALEXANDRU MUŞINA, a fost punctual şi , de ce nu, jovial, iar întâlnirea a început într-o notă de bucurie, veselie şi relaxare. Cel mai tare ne-am bucurat pentru că vârsta celor prezenţi era una având, în marea majoritate, cifra 1 în dreptul zecilor!

Deşi nu îi venea să creadă, a început Sabina, cea care a întreţinut publicul prin poemele ei cu un fin sarcasm şi un umor pe măsura inteligenţei şi perspicacităţii sale. A urmat Diana, da, Diana cea care a câştigat marele premiu al concursului "Gheorghe Crăciun" - nu i-am slăbit şi am menţionat de fiecare dată că nu îi apreciez numai eu, care ne-a "împortocalit" cu poeziile şi vestimentaţia ei. :)
Şerban a demonstrat că poae fi şi punctual şi că este un bun interpret al poeziei. Nu de puţine ori, o spunea chiar Alexandru Muşina, poetul este cel mai bun interpret al propriei poezii.
Andreea arată în poezia ei că, dacă şi-ar face timp pentru toate întâlnirile noastre, ar putea scrie bine şi din ce în ce mai bine chiar şi poezie, cu toate că îi mai vin ei idei că nu face asta.
Andrei a fost cel care a adunat cele mai multe aplauze, dar a şi citit cele mai multe poezii - asta ca să nu şi-o ia în cap şi să-i vină cine ştie ce idee că ar fi minunat, şi genial, şi devreme acasă! Merită să amintim aici că publicul, de toate vârstele, a râs şi s-a simţit bine, începând cu adolescenţii şi ajungând chiar până la vârsta a treia!
Au debutat Toni şi Oana şi sperăm că nu vor rămâne aici, ci vor merge mult mai departe! (eu ştiu, de fapt, că nu vor rămâne la stadiul ăsta, doar nu am să le las să se oprească, acum, că s-au pornit!)

A citit şi subsemnatul, apoi a urmat recitalul lui Alexandru Muşina. Recitalul nu mai are nevoie de nicio laudă, pentru că toţi cei prezenţi pot spune că a fost unul antrenant, comic şi, mai ales, "la modă"! Într-o epocă a fashionului, a fiţelor şi căutării absolutului din punct de vedere material (materie, material, etc.), Alexandru Muşina desenează o lume "perfectă", un "dictator perfect", "femeia perfectă" şi, bineînţeles, spiritul naţional dus pe culmile cele mai înalte. "Fuck the strangers! M..e la ţărani!" într-un cartier "numai al nostru" a rămas un refren în mintea tuturor!

Mulţumim pentru prezenţă doamnelor profesoare şi domnilor profesori de la Facultatea de Litere, scriitoarei Adriana Bărbat, doamnelor profesoare de Română, dar ţinem să le mulţumim în mod special tinerilor care au venit într-un număr atât de mare! Vă aşteptăm în fiecare lună la acest eveniment, care vrem să devină o tradiţie a Atelierului de Creaţie LUMINA DE AVARIE!
Ţin să mulţumesc în mod special conducerii librăriei OKIAN, fără de care nimic din toate acestea nu era posibil!

O să ataşam fotografii de la eveniment şi vă aşteptăm cu întrebări, propuneri şi comentarii!

5 comentarii:

diana spunea...

pai asta e! a iesit bine. la mai multe. :>
ps.: fusta mea portocalie e draguta.

Lumina De Avarie spunea...

bai, dar oamenii dau foarte greu din impresiile lor...
clar ca fusta ta e geniala, diana! :))

Anonim spunea...

musina a fost fenomenal, multumim frumos pt stiksuri si icetea de fructe de padure,sper ca data viitoare sa numai am atatea emotii:P
sabina fara r

Ala spunea...

da chiar e faina fusta:))

a fost fain.bravo celor care au recitat. :)

Anonim spunea...

Singurul lucru de care imi pare rau este ca nu i-am pus mai multe intrebari legate de noi (cei care au citit) lui Musina. Recitalul in sine a fost super. Sper sa aiba o viata lunga aceasta initiativa. Sa traiasca o mie de editii!