După cum am promis...

Astăzi îmi voi ţine promisiunea şi voi afişa o primă temă care ne-a plăcut tuturor.

Diana din meshotă - Jurnal

Jurnalul meu extrem de dragut si simpatic

24 decembrie 2008

Dragule jurnal,
Azi am avut o zi buna. Da, ca de obicei nu am facut absolut nimic interesant sau special, in afara de faptul ca am trimis o scrisoare, chestie pe care nu am mai facut-o de nu stiu cand. Si am mai cumparat niste cadouri. Daca stau sa ma gandesc, o alta chestie pe care nu am mai facut-o de mult, cel putin nu cu placere. Anul asta mi-a placut mai mult sa dau, decat sa primesc. Ciudat. Poate e un semn ca ma maturizez , ceea ce chiar nu-mi doresc. Sau poate ca bunatatea a inceput sa infloreasca in sufletul meu, ori poate spiritul sarbatorilor m-a cuprins. Adevarul e ca, la cate luminite, si braduti, si globuri, si reni, si oameni de zapada vad in jurul meu , mi-ar fi imposibil sa nu simt nimic. Ca sa ma sigur ca voi simti cu adevarat spiritual craciunului, mi-am facut si un bradutz pe birou, am downloadat prea multe colinde si am pus un desktop in ton cu sarbatoarea. Yey! Sarbatori fericite!

25 decembrie 2008

Craciun fericit, jurnalule!
Craciunul asta a fost unul din cele mai caudate pe care le-am petrecut pana acum. Daca nu as fi refuzat niciun cadou pana in momentul de fata, anul asta am simtit ca nu am nevoie de nimic. Am simtit ca orice as fi primit, nu mi-ar fi fost necesar, si nu m-ar fi bucurat. Nu imi explic totusi gandirea asta a mea – de cand ma bucura pe mine chestiile utile, de care ma folosesc? Ciudat, pt ca pana acum lucrurile nefolositoare imi placeau cel mai mult. Si daca pana acum si fara sa fi vrut, aratam din plin daca imi placea sau nu un cadou, craciunul asta am descoperit ca m-am perfectionat in arta de a ma preface bucuroasa, multumita. Pe langa asta, am invatat sa ma prefac draguta, sociabila, politicoasa. Groaznic. Din 2009 o sa ma schimb la loc in Diana care-si arata plictiseala, aroganta, indiferenta, si, mai ales, proastele maniere. Nici nu-mi vine sa cred ce fac sarbatorile din oameni! In perioada asta trebuie sa fac eforturi mari ca sa nu devin mai buna. Si de ce nu as vrea sa devin o persoana mai buna, macar de sarbatori? Pentru ca e o bunatate fatarnica, pe care o cauzeaza atmosfera si nimic mai mult, si care dispare odata cu sarbatoarea. Si pentru ca ma simt bine asa cum sunt. Asa cum eram inainte sa inceapa perioada asta.
Sarbatorile imi provoaca o confuzie nemaintalnita. Si ma plictisesc de moarte. Ma plictisesc sa stau in casa si sa ascult colinde, sau sa stau cu familia. Tot ce as vrea in momentul de fata e sa stau intr-un bar sau asa ceva, sa beau un suc ceva. Dar sunt toate inchise. Si parca totusi imi place Craciunul. It’s a love-hate relationship. Kinda…

26 decembrie 2008

E a doua zi de Craciun si parca lucrurile revin la normal. Nici picior de ruda, nici urma de telefon de “craciun fericit, sarbatori imbelsugate si sa ne vedem cu bine la anu’!” si alte asemenea - nici macar picior de mama sau de tata acasa. De trei ori “ura” pentru capitalism. Nici macar miros de cozonac, sau de sarmale, si, in plus, nu mai sunt toate inchise. In afara de farmacii. De dimineata, adica pe la 11, a trebuit sa fac o plimbare pana in centru, unde era totusi una deschisa. Tata avea nevoie de pastille. Pe 24 am cumparat pastile, pe 26 iar pastille. (pana mea, ce parinti pastilati am!). Ningea frumos, cu fulgi din-aia mari si pufosi. Dar era frig. Si plimbarea asta a fost absolute horror pentru mine. De fapt, nu neaparat plimbarea, cat cele 20 de minute pe care le-am petrecut in statie, asteptand autobuzul spre casa. Da, 20 de minute, pentru ca de vreo saptaman autobuzele circula dupa program de sarbatoare, si vor mai circula asa inca vreo saptamana. Statia era plina de batrani, si nu batrani din-aia simpatico. Erau mosi si babe morocanosi, suparati pe oricine are sub 30 de ani. Ma simteam inconjurata. Singurele persoane cu care m-as fi putut alia, macar din priviri, erau vreo 4 fete cam de varsta mea, care, sincer, imi pareau extrem de dubioase. Erau niste crestine din-alea fanatice, care cantau cele mai enervante cantece despre unicul Iisus, si alte asemenea. Mi se pare de prost-gust sa te imbraci si sa te machiezi ca o curva si sa canti despre lucruri religioase. Cred ca si batranilor din statie li se parea la fel, dupa privirile pe care le aruncau “sexy-mironositelor”. Priviri, priviri, priviri care ma innebuneau. Privirile ochilor mici, obositi, inconjurati de riduri ale batranilor, privirile pline de umilire si rugatoare ale cersetorilor, privirile care parca vroiau sa ma mustre ale “super-crestinelor”, toate ma ingrozeau. Si imi provocau scarba. Mai ales cersetorii – starea lor jalnica si felul in care intind mana umil nu ma atinge deloc, ba, mai mult, imi provoaca repulsie. Si orasul e intesat cu din-astia in perioada asta – pe strazi, in autobuze, peste tot. Am ajuns acasa atat de ingretosata incat chiar simteam nevoia de a vomita.

27 decembrie 2008

Salut jurnalule!
Azi a fost in sfarsit ultima zi de Craciun. Inca vreo cinci zile si trece si revu’ si am scapat de sarbatori. Vreau ca totul sa revina la normal, m-am saturat sa tot sarbatoresc si sa lenevesc. Da, vreau rutina! La ora 10, de dimineata, rudele mele super-simpatice s-au gandit sa ne faca o vizita. Nu, chiar sunt super-simpatice, si au venit de departe sa ne vada. Pacat ca nu au ajuns mai pe la pranz, ar fi fost si mai simpatice. Pe mine, ca de obicei, ma plictisesc de moarte reuniunile astea de familie din moment ce nu ma pricep la small-talk cu adultii, nu gasesc niciun sens in a afla ce mai face verisorul matusii mele care are 70 de ani si pe care nu l-am vazut si nu-l voi vedea niciodata, pot sa raspund in maximum doua cuvinte la intrebarea “cum mai e cu scoala?” si nu am nicio idée ce voi face cu viitorul meu. Totusi, de dragul mamei, ma sacrifice si stau. Ei ii plac foarte mult reuniunile astea, si ar considera lipsa de respect si semn de proasta-crestere absenta mea nemotivata de la mesele in familie. Ii place…ii place sa treaca in revista, impreuna cu surorile ei, toti mortii recent din satul in care au copilarit. Ii place sa planuiasca, tot impreuna cu ele, pomenile si alte asemenea pe anul urmator. Ii place sa afle pe unde mai umbla copii fostilor lor vecini. Se bucura de reusitele copiilor surorilor ei, surorile ei se bucura de reusitele copiilor ei. Isi mai revizuiesc impreuna bolile si afectiunile endocrinologice, si, din cand in cand, destul de des , se mai intreaba si ce fac fratii lor. Auzi…a murit vecinul de peste drum. Vara lu’ bunicu’, Adriana, nu mai are mult si da si ea ortu. La anul se fac 7 ani de cand a murit unchi-meu. Deci o sa mancam multa coliva. Varu-meu, Claudiu, termina facultatea anul asta, si frate-su intra la liceu. Matusa-mea, Adela, si-a mai luat un copil. Adica, l-a adoptat, cum ar veni. Deci, official, are 4 copii: unul de 31 de ani, alta de vreo 28, unul de 10, si altul de 4. Super. Fiica-sa maine pleaca peste hotare. Sa fie sanatoasa.
Da…si tatei ii plac mult reuniunile de familie. Ii place sa bea cu unchii mei. Si sa planuiasca bautele pe anul viitor. Si sa vorbeasca despre dinti.

28 decembrie 2008

Prima zi de nesarbatoare de nu mai stiu cand, azi. Yey! Am asteptat-o!!!! E duminica, deci movie-session la mine. Din cele doua fete pe care le asteptam, a ajuns doar una – doar o Andreea din doua, cate trebuiau sa fie. Azi am avut in meniu doua filme cu lezbience, dupa ce duminica trecuta ne-am uitat la Madagascar 2, cu o duminica mai inainte , la un film cu un francez gay, bolnav de cancer si foarte nepoliticos, iar in saptamana dinainte de asta, la un musical francez cu un ménage a trois si doi gay. Noua nu ne plac filmele normale!!
Si seara? Seara m-am plimbat cu Andreea prezenta cu autobuzul. Era frig afara.

29 decembrie 2008

Hei jurnalule!
Azi nu am avut o zi prea interesanta, asa ca o sa-ti vorbesc despre noapte. Mie imi place foarte mult noaptea. Foarte mult! Cred ca de zeci de ori mai mult decat imi place ziua. Mi-ar placea sa inteleg de unde provine fascinatia asta a mea pentru noapte. O am, si e profunda , venita adanc din sufletul meu. Iubesc noaptea si iubesc sa pierd noptile. Noaptea totul este mai frumos, noaptea am chef sa traiesc. Noaptea nu exista ochi frumosi sau picioare lungi, noaptea exista doar buze pline si piele fina. Intunericul e o chestie miraculoasa, care vindeca multe, mai ales paranoia si sufletele ranite. De-as avea macar jumatate din energia, din puterea pe care o am noaptea, ziua…macar.
Ei, daca ar if dupa mine, as schimba lucrurile. Am merge la service, la scoala, am face curat in casa noaptea. Si am iesi in oras in zori de zi. Iar ziua am dormi. Sa stam asa, mai pe intuneric, sa fim ca niste cartite.(emo)

30 decembrie 2008

Maine noapte e revu’! yey! Abia-astept! Si nu pentru ca voi merge la nu stiu ce super-party sau pentru ca astept cu nerbadare noul an, ci pentru simplul fapt ca voi pierde noaptea, impreuna cu alte persoane, si imi va fi permis sa umblu noaptea pe strazi intr-o stare de sobrietate indoielnica. Dar mai e pana la momentul mult asteptat. Si cum nici azi nu am facut nimic interesant, draga jurnalule, am sa-ti spun o povestioara draguta, pe care am auzit-o si eu, pe calea undelor-electromagnetice. Adica la radio. Nu stiu, radioul functioneaza pe unde electromagnetice? Ma rog, am auzit-o pe calea undelor cu care functioneaza radioul. Adica, intr-un cantec.
Se face ca era o tipa, o tipa oarecare, care statea, cu mustata ei falsa lipita deasupra buzei superioare si privea pe geam. Privea blocurile de sus in jos, privea strazile de la stanga la dreapta, privea trecatorii din cap pana in picioare. S-a uitat la picioarele trecatorilor, apoi la picioarele ei micutze cu unghiile rosii, si si-a dat seama ce-i lipsea orasului: fluturii. Nu mai vazuse de mult un fluture in oras, zburand liber printer masini si zgarie-nori. Asa ca isi lua paltonul pe ea si cobori la subsol, unde isi indesa buzunarele cu fluturi. Fugi repede catre cea mai mare intersectie din oras, unde isi desfacu paltonul, pe interiorul caruia fluturii stateau cuminti, aliniati, asteptand sa fie cumparati. Trecatorii treceau, unii se mai uitau curiosi, dar toti treceau mai departe. Si timp de o saptamana, fata a tot incercat sa vanda fluturi. Dimineata isi lipea cu grija mustata falsa, manca fulgi de porumb cu Heineken, dansa in pat cu matura pentru vreo jumatate de ora, apoi se dadea cu ruf, isi lua paltonul si mergea in intersectie. Intr-o zi, parintii au sunat-o:
- Ce faci, draga mea? O intreba mama ei. Cati fluturi ai vandut?
- Niciunul, raspunse ea.

31 decembrie 2008

Azi e ziua cea mare! Vrei sa stii unde o sa ma petrec de rev, jurnalule? Vrei? Vrei? Si daca nu vrei, eu tot iti spun!
O sa merg in Prejmer, cu o prietena de-a mea, la casa unei colege de-ale ei. Pe care nici nu o cunosc – pe colega, nu pe bunica-sa. De fapt, pe niciuna din ele, sip e nimeni care o sa fie acolo. Dar asta nu m-a impiedicat sa cumpar o sticla de vodka si o sticla de vin, cand am iesit din magazine, am dat nas in nas cu Serban. Nu-l mai vazusem de mult, asa ca am urcat pana sus la el, la o cafea. Asa am si descoperit ca sta in zona. Mi-a facut o cafea care mirosea foarte bine, sip area sa fie si buna la gust. Parea, pentru ca nu am apucat sa o gust. Ma uitam pe geam si brusc m-am trezit cu un lichid fierbinte in poala.
- Scuze, nu am vrut, spune Serban.
- Mhm…nu-I nimic, ii raspund.
- Scuze. Scuze. Scuze. Hm…arata cam nasol pantalonii aia, nu vrei altii?
- Ai sa-mi dai altii?
- Da, du-te la mine in camera si ia-ti unii.
- Mhoook.
Am intrat si am ramas de-a dreptul uimita. Imi place foarte mult camera lui, si de cand n-o mai vazusem, multe se schimbasera. Acum avea o mie de poze si picturi pe pereti, care chiar ma fascinau. Mi-am dat pantalonii jos pt ca erau uzi, si am inceput sa le studiez.
- De ce nu ti-ai luat pantalonii? Era Serban in spatele meu. Si m-am simtit ciudat cand l-am vazut.
- Pentru ca nu mi-ai dat, i-am raspuns.
- Ia-ti din dulap unii care iti plac.
- Da-mi-I pe aia de pe tine. Aia imi plac.
- Te dai la mine? Ma intreba cu cel mai scump ranjet de care e el in stare.
- Nu, doar imi plac pantalonii.
- Si daca n-am chiloti pe mine?
- Nu ma intereseaza. Ai tot dreptul sa n-ai chiloti pe tine. Poti sa-ti iei altii. Ma intorc cu spatele.
- Ok, intoarce-te. Si apleca-te daca vrei.
M-am intors, si m-am trezit cu o palma peste fund.
- Au! De ce…? Cand m-am intors cu fata la el, Serban statea in fata mea, gol-pusca. Da, am fost socata. Foarte.
M-am aplecat, i-am luat pantalonii de pe jos, i-am impachetat frumos si i-am pus in dulap.
- De ce i-ai pus in dulap? Nu-I mai iei pe tine?
- E destula dezordine aici, pantaloni pe jos mai lipsesc.
- Ai o pata de cafea si pe chiloti, spuse Serban. Ma uit perplexa in jos, la chilotii mei. Da, e cafea. Nu vrei niste boxeri?
- …..mda?
Deschide un sertar si il rascoleste.
- Nu mai am nicio pereche.
- De cand n-ai mai spalat rufele? Il intreb. Pe bune acuma, dupa ce ca e pervers, n-are nici haine curate.
- Am pijamaua in pat, imi zice. Intinde-te si caut-o.
Incepe déjà sa-mi placa jocul asta, asa ca ma intind pe pat, pe burta.
- E confortabil. Somn usor.
- Somn usor. Iese din camera. Peste cateva minute, se intoarce cu o caféa in mana. Se aseaza langa mine in pat si porneste televizorul. Il iau in brate si imi pun piciorul peste al lui. Nu stiu de ce, dar asa am simtit. Isi pune cafeaua jos si se lasa mai pe spate. Ma intreaba:
- Meriti?
- Poate, ii raspund.
Incepe sa ma mangaie pe burta, si apoi coboara un pic mai jos, si mai jos…
- Asta e buricul?
- Care? Intreb.
- Asta. Acum simti?
- Da, ala e.
- Atunci o sa ma joc putin cu el.

1 ianuarie 2009

La multi ani! Jurnalule, uite ca am intrat intr-un nou an, care, chiar sper, sa fie cel putin la fel de bun ca 2008. Daca nu mai bun.
Am petrecut bine aseara, chiara daca nu cunosteam pe nimeni. Au fost oameni faini. Si bautura buna. Cu toate astea, m-am trezit extrem de prost dispusa si trista in dimineata asta. E din cauza combinatiei dintre oameni straini, casa straina, un vis mult prea lung si prea bizar. A fost asa, ca un trip, si unele parti m-au speriat de moarte. Ca de exemplu, chipul mamei mele partial invinetit, si rasul pitipoancelor din bodega unde Paul zacea mort de beat, cand au auzit ca sunt pe moarte. Frumos visul. La asta se adauga si sentimentul pe care il am dupa fiecare petrecere. Simt ca nu apartin. Si vreau sa ma detasez de locul unde am petrecut. Si cel mai mult, simt nevoia sa ma plimb ingura, pe distante cat mai lungi, in locuri cat mai pustii. Am nevoie de mine si de gandurile mele, de nimic si de nimeni altcineva. Am plecat pe la 2 din casa aia. Nu mai puteam sa stau, nu simteam nevoia, desi ceilalti au mai ramas. Nu mai vroiam sa-I vad, sa le vorbesc. Si pentru prima oara intr-o perioada foarte lunga de timp am simtit nevoia de a fi langa mama. Si mama nu era acasa. M-am inchis in baie si am inceput sa plang.

2 ianuarie 2009

Astazi m-am plictisit de moarte frecand buha in casa pentru ca restul prietenilor mei inca isi aerisesc ficatul dupa super-petrecerile la care au fost. Ficatul meu nu are nevoie de aerisire, iar persoana mea nu are nevoie de alte persoane pentru a se distra. Nu pe dracu. Sa ma tii singura intr-o camera fara mai nimic de facut = mai bine ma omori. Same result. Am incercat totusi sa fac ceva, util, si ghici ce mi-a venit in minte. Mi-am facut o lista cu planurile pentru 2009. Le-am pus pe categorii: BIG PLANS, NOT SO BIG PLANS si MINOR PLANS. Si mi-am facut si planuri care ma vor ajuta sa-mi implinesc planurile. In total, vreo 5 pagini de rezolutii de care probabil nu o sa ma tin. Pretty lame, I know. Dar chiar m-am plictisit azi.


Aştept comentariile şi părerile voastre, în ce ordine doriţi!