Şi altceva...

Azi am să împărtăşesc cu voi din exerciţiile taberei de creaţie de la Predeal, secţiunea de teatru... Ei au avut de scris un monolog din perspectiva unui alt participant. Au ieşit interesant, de aceea am să exemplific aici cu două dintre exerciţii.

AUTHOR: SABINA FĂRĂ R

Monologul Codruţei:

Mi-am luat cizme roşii şi am impresia că mulţi mă cred motanul încalţat sau motanul Dănilă. Oare motanul Dănilă şi-a pus vreodată problema despre calitatea cizmelor? Adică, stai, măi, cizmele n-au prospect sau grafic pentru valorile nutritive! Dacă sunt din China, mi se pare, acolo se umblă cu chestii d-alea contrafăcute şi dacă ar fi întradevăr din China ar avea nişte modele pe ele, nişte semne aşa cu beţe şi virgule d-alea; dar dacă nu-s contrafăcute... sunt din America, nu-mi plac americancele, nu-mi plac franţuzoaicele şi nu cizmele nu-s franceze n-au tocu‘ ăla care se-aude pe gresie, aşa cum s-aude la piţipoance. Le venerez! Seara le aşez pe o pernă de catifea în carouri, din vitrina sufrageriei, după ce le-am dat înainte cu trei tipuri de cremă de pantofi şi două tipuri de lichid pentru pantofi, cu spray antiderapant de pantofi, cu spray împotriva petelor de grăsime pentru pantofi şi le-am şters cu o lavetă ultradelicată. Seara fac asta, aşa, în loc să mă uit la tv, să fac mâncare; mă uit la ele acolo-n vitrină, cum stau roşii şi sclipicioase. Îmi plac, îmi plac, îmi plac! Şi după ce mă uit toată noaptea la ele, la mişcările care se reflectă în ele îmi pun întrebarea: cum e o viaţa de cizmă?! Ei bine, cizmele mele sunt faine, nu-s ca toate cizmele, sunt cizme de cizme. Mama m-a avertizat de multe ori c-ar fi bine să mă apuc să învaţ pentru bac şi să nu mai stau atâta în preajma cizmelor. Da' dacă-s tari, ce să le fac! Ca să fac exerciţii la mate am hotărât să-mi închid cizmele în seiful casei. A fost un chin! Nu mi-a ieşit nici o integrală. Mă gândeam doar la ele, cum stau acolo nefericite în întuneric, închise sub un cifru complicat, într- un cub rece şi inexpresiv. Doamne! Ce tragedie! Am reuşit să mă adun, după ce-am calculat o singură integrală, m-am aruncat asupra seifului. Am format cifrul şi în cele din urmă le-am scos le-am dus la piept şi mi-am zis “My precious!”.


AUTHOR: ROBERTA

monologul Sabinei fără "R":

Hmm... nu prea am cum să ajung la covrigeii ăia... poate doar dacă dau la o parte paharul Codruţei şi îmi întind mâna printre sticlele de apă minerală. La dracu! Tocmai au tras farfuria şi mai departe decât era şi uite-i cum se năpustesc asupra ei ca nişte animale. Degeaba îmi ling inconştient buzele uscate ca să mai scap de balta care se adună în gura mea, că oricum nimeni nu observă.
...16, 17, 18, 19 covrigei şi scad, scad, scad!!! Cred că o să mă mulţumesc cu înghiţitura de Cola care mi-a mai rămas în pahar. Cineva a băut cafea din el pentru că fundul de plastic s-a cam lăsat. Eu nu beau cafea de obicei. 6, 7... încă 8 covrigei... vă rog lăsaţi-mi şi mie măcar vreo 2, nu cred că cer prea mult... . Şi aşa vă permit să-mi spuneţi Sabrina, Sabina fără r, tu, bă, mă, fă etc., etc.. Ardelenii frasului! Chiar nu-mi puteţi lăsa şi mie... hiii! 3 covrigei! Am să vă omor! Aşa ceva e inadmisibil! Strigător la cer!
Sunt deja resemnată când observ măzgălitura lui Pave' de pe fundul farfuriei goale. Îndrăznesc să-i privesc în ochi cu ură, înghiţind în sec. Râd diabolic şi zgomotos. Atât de largi le sunt deschise gurile încât văd bucăţele din ceea ce îmi aparţine mie... încep chiar să mi închipui umplându-şi gurile până la refuz cu covrigei şi apoi râzându-mi în faţă... scuipându-mă cu cocoloaşe de aluat îmbibat în saliva lor bestială (nu în sensul de tare)...


AUTHOR: ANA

Monolog Ralphie


Îs cam ameţit, cred c-am băut cam mult aseară.
Ioi, bazdmeg, capu’ îmi doare!
Din spate mă strigă cineva:”măh, pulă verde, ce măta faci?”
Da, el e prietenu’ meu de ţigară… nuş, da amu că mă uit la el, mă umflă râsu’. Are o faţă aşa de pui şocat. Şi mai îmi zice şi pulă verde, déjà mă cam stresează. Da’ hai să mă întorc să văd ce-I trebe…
“Ce măta vrei?” Amu’ o să stau să-l aştept. Aşa nis noi mai retarzi. Ne tot trimitem la mame. Ce tari suntem.
Aşa zice şi lumea că nis cool. Imi place de el, are stilu ăla de a-l durea în cur de şcoală. Noaptea lucră şi la şcoală doarme cu capu’ pe caiete, asta în cazu în care vine la şcoală. Stau cu el în bancă. Ce tare sunt.
Futu-i gura lui, o să vină şi-o să-mi zică:” Ce faci măh ungure?” Mă scoate din minţi când zice asta! Şi ce dacă-s ungur? Ce, ungurii n-au sentimente? Sunt 50% ungur şi 20% maghiar. Ce tare sunt…
Gândesc prea mult. Capu’ îmi doare din ce în ce mai tare. Ioai, istenem!
Mai are caţiva metri şi ajunge lângă mine, aşa e el, se mişcă greu. L-am poreclit Jumbo că-I cam mare. Ce tare sunt…
Parcă văd că mai stau 5 min. până ajunge. Ce naşpa. Ma tot uit la el şi nu-mi vine să cred că el nu are nimic de aseară…pare treaz.
“Băh muistule, noah, merem la oră?”. Îi ora de engleză. Îi atât de enervantă profa, când vorbeşte, îi ca şi cum 1000 de table ar fi zgâriate în acelaş timp. Mă scoate din minţi.
Pe langă că-s ungur, are şi o engleză în ea de nu pricep nimic. Şi măcar de-ar fi numa asta, da-I mică şi fluffy, genu’ ăla de aş plezni-o cu un sandwich plin de margarină fix între ochi. Ce tare sunt…deci nu o mai support, bat-o Attila şi neamu’ lui.
În sfârşit o apărut şi asta. Mult io trebuit.
“Noroc măh ungure! Hai, merem?”
V-am zis? Am ştiut c-o să zică asta!
Ce tare sunt…


Şi aici aştept păreri!